tichete socialePeste 100 de lugojeni, pensionari cu venituri mici, primesc lunar de la primărie un ajutor financiar sub forma unor tichete sociale. Valoarea acestora se ridică la 100 de lei pe lună, suma totală alocată pentru acest an fiind de 150.000 de lei. În octombrie, Primăria Lugoj a plătit 11.500 de lei pentru cei 115 pensionari ce s-au încadrat în condiţiile impuse de Hotărârea Consiliului Local. Lista beneficiarilor se poate modifica lunar, iar pentru a intra în plată pensionarii sunt aşteptaţi cu o cerere la Direcţia Social Comunitară. Ancheta socială la domiciliu va stabili dacă solicitantul este eligibil pentru acest tip de ajutor social.