Descentralizarea ar putea lăsa anchetele sociale pe seama agenţiilor judeţene

CP Marcel VelaPrimăriile ar putea scăpa de întocmirea dosarelor sociale, potrivit Proiectului de descentralizare care propune ca Agenţia Judeţeană pentru Prestaţii Sociale să devină o instituţie de sine stătătoare, subordonată Guvernului la fel ca şi APIA. Propunerea USL vine în sprijinul atât al primăriilor, cât şi asistaţilor sociali, care nu ar mai trebui să aştepte la fel de mult timp pentru soluţionarea anchetelor sociale, consideră liderul judeţean al Partidului Naţional Liberal, Marcel Vela.
În prezent, administraţiile locale realizează anchetele sociale, apoi întocmesc dosarele şi le trimit la Agenţia Judeţeană, care la rândul ei acordă sau revocă o dispoziţie de plată. Dacă dosarele sociale nu sunt întocmite corespunzător se pot întoarce la primării. Nu toate primăriile de comune au personal calificat pentru această muncă. Cea mai bună soluţie ar fi ca Agenţia Judeţeană pentru Prestaţii Sociale să-şi facă toată activitatea, astfel încât decizia, implementarea şi controlul să aibă eficienţă maximă pentru cetăţean, spune Marcel Vela vicepreşedinte PNL pe probleme de administraţie publică locală.

Cele mai citite

Related Articles