terase sezonierePatronii teraselor sezoniere din centrul civic al municipiului Caransebeş trebuie să achite la Primărie o garanţie pentru prelungirea contractului de închiriere. Potrivit corespondentului Radio România Reşiţa, Cornelia Vlaicu, plata va fi făcută de cei care doresc să aibă siguranţa că şi anul viitor îşi vor desfăşura activitatea comercială pe amplasamentul obţinut în această vară la licitaţie. Consiliul Local a aprobat o hotărâre care stabileşte, pentru aceste cazuri, achitarea, până la sfârşitul anului, a unei garanţii egale cu plata chiriei pentru o lună, sumă ce reprezintă rata pentru ultima lună a sezonului estival următor. În funcţie de zonă, chiria lunară este cuprinsă între 750 şi 1.000 de euro.