Sediu FIFA din BerlinClasamentul Federaţiei Internaţionale de Fotbal (FIFA) din 17 octombrie va fi criteriu atât în stabilirea capilor de serie pentru barajele zonei Europa, ce vor fi trase la sorţi pe 21 octombrie, cât şi criteriu pentru tragerea la sorţi a turneului final al Cupei Mondiale 2014, din Brazilia, de pe 6 decembrie.

Această ierarhie din 17 octombrie nu favorizează, apoi, echipele care joacă barajul, cum se întâmplă cu echipele din zona Europa (pe 15 şi 19 noiembrie), întrucât cu punctele din aceste duble partide eliminatorii unele formaţii prezente, clasate în grupe pe locul secund, ar putea depăşi câştigătoarele grupelor, calificate direct.

Pe 6 decembrie, prima urnă, a capilor de serie, va cuprinde, aşadar, Brazilia, ţara gazdă, şi primele 7 formaţii calificate din clasamentul FIFA din 17 octombrie. Pentru tragerea la sorţi finală a Mondialelor 2014 vor fi 4 urne cu câte 8 echipe. Această operaţiune va avea loc la Costa de Sauipe, la circa 70 km de Salvador de Bahia, la ora 13,00 locală (16,00 GMT). Sursa: Agerpres