Nationala RomanieiEchipa naţională de fotbal a României va disputa vineri meciul cu numărul 645 din palmaresul general al tricolorilor, contra selecţionatei Andorrei, pe Estadi Comunal din Andorra la Vella (21,30, ora României), în preliminariile Cupei Mondiale din 2014.

România are în prezent 286 de victorii, 161 egaluri şi 197 eşecuri în 644 de meciuri şi un golaveraj de 1.073-840.

Pe teren propriu, România a jucat 264 partide, dintre care a câştigat 164, a remizat 52 şi a pierdut 48, golaverajul fiind de 575-269. În deplasare, din 312 partide, 97 au fost victorii, 90 egaluri, iar 125 eşecuri, golaveraj 396-478. Alte 68 de meciuri au avut loc pe teren neutru, 25 încheiate cu victorii, 19 cu egaluri, iar 24 au fost înfrângeri, golaveraj 102-93.

Naţionala de fotbal a României a câştigat toate cele trei partide cu Andorra, jucate în preliminariile Cupelor Mondiale din 2006 şi 2014.

În primul joc, tricolorii s-au impus cu 5-1 în deplasare, Marius Niculae şi Daniel Pancu reuşind duble, iar în partida retur, de la Constanţa, România s-a impus doar cu 2-0, prin golurile lui Adrian Mutu, în prima repriză. La acest meci, selecţionerul României a fost tot Victor Piţurcă. În poarta Andorrei la ambele partide s-a aflat actualul selecţioner, Koldo Alvarez.

În toamna anului trecut, România învingea Andorra la Bucureşti cu 4-0, dar ultimele două goluri s-au marcat în final.

Lotul României, sursa:Agerpres

portari

nume data naşterii echipa selecţii/goluri marcate
Ciprian Tătăruşanu 09.02.1986 Steaua Bucureşti 20/0
Bogdan Lobonţ 18.01.1978 AS Roma 83/0
Cristian Bălgrădean 21.03.1988 Dinamo Bucureşti 1/0

fundaşi

nume data naşterii echipa selecţii/goluri marcate
Alexandru Măţel 17.10.1989 AFC Astra Giurgiu 8/0
Srgian Luchin 04.03.1986 Dinamo Bucureşti 8/1
Marius Valerică Găman 25.02.1989 AFC Astra Giurgiu 12/1
Dorin Goian 12.12.1980 Asteras Tripoli 55/5
Florin Gardoş 29.10.1988 Steaua Bucureşti 9/0
Vlad Chircheş 14.11.1989 Tottenham Hotspur 21/0
Răzvan Raţ 26.05.1981 West Ham United 91/1
Iasmin Latovlevici 11.05.1986 Steaua Bucureşti 7/0

mijlocaşi

nume data naşterii echipa selecţii/goluri marcate
Gabriel Torje 22.11.1989 Espanyol Barcelona 31/9
Costin Lazăr 24.04.1981 PAOK Salonic 26/1
Alexandru Bourceanu 24.04.1985 Steaua Bucureşti 21/0
Ovidiu Hoban 27.12.1982 Petrolul Ploieşti 4/0
Dragoş Grigore 07.09.1986 Dinamo Bucureşti 3/0
Alexandru Maxim 08.07.1990 VfB Stuttgart 9/2
Cristian Tănase 18.02.1987 Steaua Bucureşti 30/6

atacanţi

nume data naşterii echipa selecţii/goluri marcate
Bogdan Stancu 28.06.1987 Genclerbirligi Ankara 25/4
Gheorghe Bucur 08.04.1980 Kuban Krasnodar 25/4
Gheorghe Grozav 29.09.1990 Terek Groznîi 13/3
Ciprian Marica 02.10.1985 Getafe CF 64/22
Claudiu Keşeru 02.12.1986 SC Bastia debutant