Trivalenţa Zilei Europei marcată la muzeu

eu

Muzeul Banatului Montan din Reşiţa în colaborare cu Colegiul Naţional „Mircea Eliade”, Casa Corpului Didactic Caraş-Severin şi Centrul de Informare „Europe Direct” din Timişoara, organizează manifestarea cultural – educativă „9 şi 10 mai-istorie, tradiţie, cultură, valori” vineri, 8 mai, în intervalul orar 12.30 – 14.00, la sediul instituţiei. Activitatea este parte a proiectului „EUROPA – casa noastră” şi este dedicată trivalenţei zilei de 9 mai – Ziua Europei, Ziua Independenţei României şi Ziua Victoriei, precum şi a zilei de 10 mai – Ziua Regalităţii, Ziua Independenţei şi Ziua Naţională a Portului Tradiţional. Agenda evenimentului se compune din prezentări, eseuri, scenete şi poezii prezentate de elevii claselor primare şi gimnaziale sub îndrumarea profesorilor: Ghiorghiţa Fercea, Liliana Hamat, Sorina Andronie, Liliana Nicolcescu, Maria Kocsis, Ana Ghican, Lăcrimioara Sadovan şi Simona Voin. La manifestare participă cercetătorul ştiinţific de la Muzeul Banatului Montan, dr. Ligia Boldea.

Sursa foto: ampress.ro

(Hardy Cvoica)

Cele mai citite

Related Articles