vaccin 1

De 130 de ani de când există  vaccinarea, nicio altă metodă terapeutică nu a fost atât de aprig discutată. Chiar dacă variola este eradicată pe întreaga planetă, chiar dacă nu mai întâlnim în Occident acei copii şchiopi, din cauza poliomielitei, chiar dacă speranţa de a învinge SIDA sau cancerul stă tot în descoperirea unui vaccin nou, vaccinarea rămâne pătată de o suspiciune care încă planează. Întrucât însuşi principiul său suscită frica. Este într-adevar logic să introduci un agent patogen într-un corp sănătos pentru a-l proteja de a agresiune ipotetică?

O alternativă cu atât mai incomodă pentru părinţi: să îşi lase copilul în voia virusului sau să îi inoculeze un produs care este pus sub semnul întrebării?

Copiii se tem de vaccinuri.  Când ajung destul de măricei ca să înţeleagă legătura dintre înţeparea cu un ac şi durere şi ajung să ştie că multe vaccinuri sunt administrate prin injecţii, încep să se teamă de ele, dar numai ca o manifestare a fricii de durere. Părinţii, în schimb, au alte griji. Într-o lume în care informaţiile – de toate felurile, fie liniştitoare, fie îngrijorătoare – circulă şi se răspândesc cu mare viteză, mulţi părinţi au ajuns să se teamă de efectele secundare ale unor vaccinuri, după ce au citit ori au auzit de la alţii poveşti de groază despre copii afectaţi iremediabil de cutare sau cutare vaccin. Uneori, câte o poveste de felul acesta stârneşte o adevărată furtună mediatică, iar urmarea este că rata vaccinării scade, după care survine câte un val de îmbolnăviri. Din ce în ce mai mulţi părinţi refuză să îşi vaccineze copiii. Medicii atrag atenţia asupra pericolelor la care părinţii îşi expun copiii dacă nu sunt de acord cu anumite vaccinuri specifice vârstei. Mai mult, micuţii care nu sunt vaccinaţi pot risca să nu fie acceptaţi la grădiniţe sau şcoli, deoarece reprezintă un pericol pentru comunitate.

Între teama că bebeluşul lor ar putea fi unul dintre extrem de rarele cazuri în care imunizarea provoacă reacţii vaccinale grave şi teama că, fără imunizare, copilul ar putea cădea victimă unei boli letale sau invalidante, ce ar trebui să aleagă părinţii? Oricât de dificil ar fi, ei sunt cei care trebuie să hotărască; din păcate, nimic nu-i poate scuti de această responsabilitate. E unul dintre miile de motive pentru care meseria de părinte e cea mai grea din lume.

Prinşi între argumente contradictorii, dar care nu oferă niciun răspuns concret, pacienţii pot alimenta sentimentul de a se găsi în faţa unei capcane : să se vaccineze sau nu?

 

1 COMENTARIU

Comments are closed.