Liga-CampionilorTrofeul UEFA Champions League va poposi în ţara noastră, la Bucureşti, Timişoara, Cluj-Napoca şi Braşov, la începutul lunii viitoare, în cadrul turului pe care îl efectuează timp de cinci săptămâni prin Europa.
UEFA Champions League Trophy Tour, prezentat de UniCredit, demarează vineri, la Berlin, gazda finalei din 2015. După lansarea din capitala Germaniei, trofeul porneşte la drum pentru a cincea oară, urmând să ajungă şi în România în Timişoara, Cluj-Napoca, Braşov şi Bucureşti, efectuând un traseu de 5 săptămâni prin Europa, însoţit de Fabio Capello – Ambasador Oficial UniCredit pentru UEFA Champions League, potrivit unui comunicat remis AGERPRES.
În cadrul evenimentului, fanii fotbalului, precum şi publicul larg, pot admira Trofeul UEFA Champions League, dar şi multe alte suveniruri valoroase, aparţinând unor figuri marcante din lumea fotbalului, strânse în cadrul expoziţiei ‘UniCredit Walk of Champions’.
Acestea vor putea fi văzute şi în Bucureşti, timp de 3 zile, în perioada 4-6 octombrie, în Piaţa George Enescu. În drumul spre Bucureşti, trofeul va poposi şi în alte trei oraşe din ţara noastră: Timişoara (Piaţa Operei) – 30 septembrie, Cluj-Napoca (Piaţa Unirii) – 1 octombrie şi Braşov (Piaţa Sfatului) – 2 octombrie.
Expoziţia din acest an va aduce o serie de schimbări interesante, împreună cu o aventură multimedia captivantă pentru utilizatori. Un elaborat sistem RFID va permite vizitatorilor o înregistrare simplă, care le va da voie să interacţioneze direct cu fiecare eveniment expoziţional oferit – de la informaţii exclusive despre suveniruri UEFA Champions League, la uimitoare caracteristici de realitate augmentată, la participarea la jocuri şi concursuri. Noua tehnologie îi va conecta şi mai mult pe vizitatori cu lumea digitală, permiţându-le să îşi împărtăşească experienţele, fotografiile şi emoţiile legate de UEFA Champions League Trophy Tour direct pe profilele lor din reţelele sociale.
Toţi fanii din Bucureşti sunt invitaţi să se preînregistreze pe: www.unicredittiriac.ro/ucl.
Alături de Fabio Capello, multe alte vedete UEFA Champions League şi ambasadori locali vor contribui la fascinaţia din jurul UEFA Champions League Trophy Tour 2013. Ambasadorul din România este Miodrag Belodedici, care a câştigat trofeul cu două echipe diferite, Steaua Bucureşti şi Steaua Roşie Belgrad. Sursa: Agerpres