Ascultă Radio România Reșița Live

Profanare de morminte cu girul primăriei

cimitir-evreiesc

Profanare de morminte în cimitirul evreiesc din Petroşani, cu acceptul autorităţilor locale, şi totul pentru o antenă GSM ce se va monta în acea zonă cu avizul primăriei, dar fără aprobarea localnicilor. Aceştia sunt intrigaţi de faptul că o companie de telefonie mobilă a primit avizul de a amplasa antena în acel loc, în imediata apropiere a locurilor de veci, fără a consulta comunitatea evreiască. Nici cei care locuiesc în zonă nu sunt de acord cu ceea ce se întâmplă. Ei zic că au probleme de sănătate ce nu le permit expunerea la radiaţiile emise de antena respectivă şi sunt decişi să oprească montarea acesteia. În tot acest timp, amplasarea antenei în zona respectivă a fost demarată deja, prin săparea unei gropi uriaşe. Întrebaţi cu privire la această situaţie, responsabilii din Primăria Petroşani susţin că tot ce se întâmplă e legal, a precizat Marian Popescu, directorul tehnic al instituţiei. Potrivit legii, distanţa minimă necesară pentru amplasarea unei antene GSM este de 150 de metri faţă de şcoli, de spitale, şi nu se amplasează pe blocuri de locuinţe, decât cu acordul a 51 la sută din totalul locatarilor.

Profanare de morminte cu girul primăriei

Articol editat de Gerhard Chwoika, 17 septembrie 2013, 09:53

Investiţie de aproape 14 milioane de lei la Reşiţa: blocurile turn din Govândari intră în reabilitare
Actualitate luni, 9 februarie 2026, 16:41

Investiţie de aproape 14 milioane de lei la Reşiţa: blocurile turn din Govândari intră în reabilitare

Autorităţile locale din Reşiţa anunţă o investiție de aproape 14 milioane de lei pentru eficientizare energetică. Blocurile turn din...

Investiţie de aproape 14 milioane de lei la Reşiţa: blocurile turn din Govândari intră în reabilitare
Sume consistente alocate pentru sprijinirea cărășenilor în sezonul rece. Mii de beneficiari primesc ajutoare pentru încălzire
Actualitate luni, 9 februarie 2026, 16:15

Sume consistente alocate pentru sprijinirea cărășenilor în sezonul rece. Mii de beneficiari primesc ajutoare pentru încălzire

Mii de cărășeni au beneficiat în acest sezon rece de ajutorul pentru încălzirea locuinței, un sprijin esențial pentru persoanele și...

Sume consistente alocate pentru sprijinirea cărășenilor în sezonul rece. Mii de beneficiari primesc ajutoare pentru încălzire
Arad: primarul Călin Bibarț cere schimbarea legii pentru transport public gratuit în oraş
Actualitate luni, 9 februarie 2026, 14:47

Arad: primarul Călin Bibarț cere schimbarea legii pentru transport public gratuit în oraş

Primarul municipiului Arad, Călin Bibarț, a inițiat demersuri oficiale pentru modificarea legislației naționale, astfel încât autoritățile...

Arad: primarul Călin Bibarț cere schimbarea legii pentru transport public gratuit în oraş
Reșița: Doi reținuți pentru încălcarea ordinelor de protecție
Actualitate luni, 9 februarie 2026, 14:29

Reșița: Doi reținuți pentru încălcarea ordinelor de protecție

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Reșița au intervenit rapid după două sesizări primite prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri...

Reșița: Doi reținuți pentru încălcarea ordinelor de protecție
Actualitate luni, 9 februarie 2026, 13:38

Intervenție salvatoare a polițiștilor din Vulcan: un tânăr de 27 de ani, oprit la timp de la un gest extrem

Operativitatea, vigilența și spiritul de observație ale polițiștilor din Poliția Municipiului Vulcan au făcut diferența într-o intervenție...

Intervenție salvatoare a polițiștilor din Vulcan: un tânăr de 27 de ani, oprit la timp de la un gest extrem
Actualitate luni, 9 februarie 2026, 12:34

Primăria Municipiului Timișoara a depus documentația pentru realizarea ansamblului MultipleXity

Primăria Municipiului Timișoara a depus cererea de finanțare pentru realizarea ansamblului MultipleXity, un proiect cultural major care vizează...

Primăria Municipiului Timișoara a depus documentația pentru realizarea ansamblului MultipleXity
Actualitate luni, 9 februarie 2026, 11:35

Bilanțul intervențiilor pompierilor cărășeni în weekend

Pompierii militari din cadrul Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Semenic” au gestionat, în acest sfârșit de săptămână, 29 de...

Bilanțul intervențiilor pompierilor cărășeni în weekend
Actualitate luni, 9 februarie 2026, 06:10

Vacanță pentru elevii din Caraș-Severin în februarie 2026. Când este programată vacanța de schi

Vacanță pentru elevii din Caraș-Severin în februarie 2026. Când este programată vacanța de schi Elevii din România vor beneficia, și în...