luni, 20 ianuarie 2020
Acasă Internațional

Internațional

Uniunea Europeană este dezamăgită de Ucraina

Uniunea Europeană s-a declarat dezamăgită de decizia Ucrainei de a suspenda semnarea Acordului de Asociere, însă a arătat că rămâne ferm angajată faţă de poporul ucrainean. La rândul său comisarul european pentru politica de vecinătate Stefan Fule a arătat că prin această decizie, Kievul a amânat numeroase oportunităţi pentru...

Grecia iese din criză

 Guvernul Greciei a declarat că economia ţării va ieşi în 2014 dintr-o recesiune care a durat şase ani şi care a adus după sine o creştere a ratei şomajului de până la 27% şi o scădere a veniturilor pe cap de familie cu peste 30%. Ministrul adjunct de finanţe...

Acord între SUA şi Afganistan privind regimul forţelor americane

Statele Unite şi Afghanistanul au ajuns la un acord care reglementează regimul forţelor americane care ar putea rămâne în Afghanistan după retragerea NATO, la sfârşitul anului viitor. Acordul va fi prezentat astăzi, pentru a fi dezbătut, unei mari adunări naţionale afghane. Acordul arată că autorităţile afgane par să fi acceptat,...

Va semna sau nu Ucraina, acordul de asociere cu UE?

Preşedintele ucrainian, Viktor Yanukovici, ar fi anunţat Uniunea Europeană că, din cauza situaţiei actuale, nu va putea semna Acordul de asociere, susţin surse diplomatice citate de Reuters, care precizează, însă, că probabil Yanukovici încearcă să obţină garanţii financiare suplimentare. Ucraina ar fi trebuit să semneze la Vilnius, la sfârşitul...

UE are o nouă politică agricolă comună

Parlamentul European a votat astăzi noua politică agricolă comună a Uniunii. Strategia pentru perioada 2014-2020 pune accent pe subvenţiile directe şi pe culturile ecologice.  Odată cu intrarea în vigoare a noilor reglementări, vor putea accesa fonduri agricole doar cei care dovedesc că activitatea agricolă pe care o desfăşoară contribuie...

Împrumuturile acordate studenţilor români şi bulgari, suspendate

Marea Britanie a tăiat finanţarea acordată pentru plata taxelor şcolare şi a întreţinerii, pentru studenţii români şi bulgari. Măsura a fost luată din cauza unor suspiciuni create de o creştere a numărului de înscrieri la colegii britanice. Conform cotidianului britanic The Telegraph, aproximativ trei sferturi dintre studenţii vizaţi nu...

[AUDIO] Ucraina pregătită pentru summitul Parteneriatului Estic de la Vilnius

Reprezentanţii Ambasadei Ucrainei la Bucureşti şi-au exprimat încrederea că atât ţara lor, cât şi Republica Moldova, vor semna, respectiv, parafa, Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană la summitul Parteneriatului Estic de la Vilnius, de la sfârşitul acestei luni. Teofil Rendiuk, un oficial al Ambasadei Ucrainei, a apreciat astăzi, într-o...

Insula Sardinia, afectată de ciclonul Cleopatra

Cel puţin 17 persoane şi-au pierdut viaţa în urma unei furtuni puternice în insula italiană Sardinia.Majoritatea victimelor se aflau în zona de nord-est a insulei, în portul Olbia şi în împrejurimile acestuia. Premierul italian, Enrico Letta a declarat stare de urgenţă pe insulă. Potrivit BBC, ciclonul Cleopatra a lovit...

Iulia Timoşenko ar putea fi eliberată din închisoare

Parlamentul Ucrainei încearcă din nou astăzi, într-o sesiune extraordinară, să adopte o lege care i-ar permite fostului premier Iulia Timosenko să părăsească închisoarea pentru a merge în străinătate la tratament medical. France Presse aminteste că, un prim voţ programat săptămâna trecută, a fost anulat în ultima clipă, după o...

Bugetul Uniunii Europene 2014-2020 va fi supus votului

Bugetul Uniunii Europene pentru perioada 2014 - 2020 va fi supus astăzi la vot, în Parlamentul European, după mai multe amânări, în vară, cauzate de neîndeplinirea unor condiţii puse de eurodeputaţi. Între timp s-a ajuns la un acord pentru corectarea plăţilor neefectuate în 2013 şi au fost convenite bazele...

Ajutoare de milioane de euro pentru Filipine

Comisia Europeană şi tările membre ale Uniunii au acordat până acum ajutoare de circa 100 de milioane de euro pentru Filipine, unde milioane de oameni au fost afectaţi de taifunul Haiyan. Anunţul a fost făcut de comisarul pentru răspuns la situaţii de criză, Kristalina Georgieva, după ce a vizitat...

Atac armat la Paris

Un bărbat înarmat a deschis focul, astăzi, în faţa sediului băncii Société Générale, la periferia capitalei franceze, Paris. Autorităţile au anunţat că nu au existat răniţi şi că încă nu cunosc motivele atacului. Anterior, la Paris, un bărbat a deschis focul asupra jurnaliştilor în redacţia cotidianului Libération. Un fotograf,...

[AUDIO] Corlăţean merge la reuniunea şefilor diplomaţiilor din UE, care pregăteşte summit-ul de la Vilnius

Miniştrii de externe ai Uniunii Europene se reunesc astăzi şi mâine la Bruxelles, în perspectiva apropiatului Summit european de la Vilnius. Şefii diplomaţiilor vor avea totodată şi o întâlnire cu miniştrii apărării din statele membre privind politica de apărare şi securitate comună. Corespondentul Radio România, Cerasela Rădulescu, despre principalele...

52 de pasageri și-au pierdut viața într-un accident aviatic

Un avion de pasageri, de tipul Boeing 737, s-a prăbuşit în oraşul Kazan, capitala Republicii Tatarstan, din centrul Rusiei. Avionul venea de la Moscova şi s-a prăbuşit în timpul manevrelor de aterizare, după care a explodat. Conform celor mai recente informaţii, cele 52 de persoane aflate la bordul aparatului şi-au...

Zeci de senatori și deputați au plecat din partidul lui Silvio Berlusconi

Câteva zeci de senatori şi deputaţi italieni au decis să părăsească formaţiunea politică a lui Silvio Berlusconi, Partidul Poporul Libertăţii. Grupul este condus de fostul adjunct al lui Berlusconi, ministrul de interne Angelino Alfano, care a anunţat că îşi va forma propriul partid. Plecările din Poporul Libertăţii au loc...

Ajutoarele au ajuns la zecile de mii de sinistraţi din Filipine

Zeci de mii de persoane din Filipine au primit în sfârşit rezerve de hrană, apă şi medicamente, ca parte a eforturilor internaţionale susţinute pentru a ameliora situaţia creată în Filipine după trecerea taifunului Haiyan, considerată cea mai puternică furtună care a atins vreodată uscatul. Echipe medicale interne şi internaţionale...

Val de imigranți în Marea Britanie

Marea Britanie se confruntă, pe fondul crizei economice, cu un val de imigraţie din sudul Europei, în special din Spania şi Italia - afirmă revista "The Economist". Publicaţia notează că politicienii conservatori de la Londra par să ignore situaţia, preferând să-i critice doar pe imigranţii români şi bulgari. Revista...

Noi proteste în Bulgaria

În Bulgaria, guvernanţii şi opoziţia au anunţat proteste de amploare la Sofia şi Plovdiv. Potrivit corespondentului Radio România, Petio Petkov, sunt aşteptaţi în capitală simpatizanţi ai Partidului socialist care vor veni cu două trenuri speciale din Varna şi Burgas şi cîteva sute de autobuze. Acţiunea socialiştilor la care va...

Reforme sociale şi economice îndrăzneţe în China

China a anunţat cele mai îndrăzneţe reforme sociale şi economice din ultimele decenii. Politica "copilului unic" va fi relaxată, după ce a fost introdusă la sfârşitul anilor '70 pentru a ţine sub control creşterea bruscă a populaţiei. Partidul Comunist Chinez a anunţat şi abolirea sistemului lagărelor de reeducare prin...

[AUDIO] Sentinţe definitive după scandalul în care handbalistul Marian Cozma a murit

Un tribunal din Ungaria a pronunţat astăzi sentinţe definitive în cazul mai multor persoane care au provocaţ în anul 2009, scandalul din oraşul Veszprem, soldat cu moartea handbalistului român Marian Cozma. Procesul acestor persoane, trimise în judecată pentru acte de vandalism şi alte infracţiuni, fusese separat de cel al...