Teatrul Național Radiofonic prezintă în premieră absolută, marţi, 7 aprilie, de la ora 19:00, la Radio România Cultural, în cadrul proiectului Biografii, memorii:

Sandu Tudor – Floarea de Foc a Rugului Aprins. Scenariul: Ion-Costin Manoliu. Regia artistică: Dan Puric. În distribuție: Mihai Bica, Dan Puric, Orodel Olaru, Amalia Ciolan, Mircea Constantinescu, Alexandru Nedelcu, Daniel Tudorică, Ovidiu Cuncea, Damian Victor Oancea, Gavril Pătru, Beatrice Rubică, Adrian Păduraru, Petru Hadârcă, Paul Simon Esperando, Ion-Costin Manoliu. Regia de montaj: Radu Verdeș și Robert Vasiliță. Regia de studio: Milica Creiniceanu. Regia tehnică: ing. Mirela Georgescu. Muzica originală și regia muzicală: Paul Simon Esperando. Redactor și coordonator de proiect: Magda Duțu.

Spectacolul se va difuza și la Radio România Internațional, sâmbătă, 11 aprilie, de la ora 23:00.

Scenariul radiofonic alcătuit de Ion Costin Manoliu urmăreşte devenirea întru fiinţă a celui care avea să treacă la Domnul ca mucenic, în închisoarea de la Aiud, la 17 noiembrie 1962: Sandu Tudor – Ieroschimonahul Daniil de la Rarău. Icoana acestei mari personalităţi duhovniceşti e conturată prin propria sa mărturie, prin scrierile sale şi întregită de cei care i-au fost martorii urcuşului duhovnicesc: scriitorul şi profesorul universitar de chimie Alexandru Codin Mironescu, Ieromonahul Benedict Ghiuş, Ieromonahul Sofian Boghiu, Ieromonahul Andrei Scrima, Ieromonahul Vasile Vasilache – stareţul Mănăstirii Antim între anii 1944-1948, poetul şi economistul Paul Sterian, Înalt-Preasfinţitul Antonie Plămădeală – Mitropolitul Ardealului (1981-2005) și Ieromonahul Roman Braga.

Mihai Bica, dând glas mărturisirilor, cugetărilor, scrisorilor şi autobiografiei Părintelui Daniil Sandu Tudor, face din nou dovada că este între acei rari actori care reuşesc să interiorizeze şi să adâncească sensurile unui text duhovnicesc, pentru a ni-l reda convingător, cu o paletă de nuanţe sonore care slujesc adevărul.

În regia lui Dan Puric, spectacolul are ritm, forţă, echilibru, momente de înălţare spirituală şi o cutremurătoare actualitate. Paul Simon Esperando a creat un univers muzical adecvat fiecărei situaţii dramatice.

În 2019, Teatrul Naţional Radiofonic a început o serie de spectacole-document dedicate mişcării cultural-spirituale Rugul Aprins de la Mănăstirea Antim din Bucureşti. Primele două sunt: Lumina Rugului Aprins şi Alexandru Codin Mironescu – Rugul Aprins: Calea întru lăuntrul inimii. Acum, în postul Sfintelor Paşti, Teatrul Naţional Radiofonic oferă al treilea spectacol-document în lumina Rugului Aprins.

Alexandru Teodorescu, născut la 24 decembrie 1896 la Bucureşti, s-a remarcat ca ziarist şi poet, în anii dintre cele două războaie mondiale, sub numele de Sandu Tudor şi aşa a rămas cunoscut. A făcut şcoala primară la Bucureşti şi apoi liceul la Ploieşti. După terminarea liceului, la 20 de ani, se duce şi luptă pe front, ca sublocotent al armatei române în Primul Război Mondial. În 1921 se înscrie la Facultatea de Litere şi Filosofie şi la Academia de Arte Frumoase din Bucureşti. Din lipsă de bani, îşi întrerupe studiile şi pleacă la Constanţa, unde se aflau părinţii săi, Alexandru şi Sofia Teodorescu. S-a îmbarcat pe vapor ca ofiţer asistent, cutreierând mări şi oceane timp de doi ani. În 1924 se întoarce la Bucureşti şi îşi reia studiile universitare la Facultatea de Litere şi Filosofie. În timpul studenţiei a făcut parte din conducerea Asociaţiei Studenţilor Creştini din România – alături de Mircea Vulcănescu, Virgil Popescu şi Paul Sterian, şi a lucrat gratuit ca director al Operei de Ajutorare Studenţească.

În 1924 Sandu Tudor se integrează grupului literar Contimporanul, condus de Ion Vinea, Marcel Iancu şi Nicolae Cocea, debutând în 1925 cu volumul de versuri Comornic. În 1927 a început să scrie la revista Gândirea, condusă de Nichifor Crainic. Pasionat de limba română veche şi de viaţa sfinţilor români, în acelaşi an compune Acatistul Prea Cuviosului Părintelui nostru Sfântul Dimitrie cel Nou, Boarul din Basarabov.

În toamna lui 1927, decanul Facultăţii de Teologie din Chişinău, Părintele Gala Galaction, l-a invitat pe Sandu Tudor să ocupe postul de subdirector al Internatului Teologic. În 1929 face o călătorie la Muntele Athos, unde rămâne timp de câteva luni, o experienţă duhovnicească pe care o descrie în manuscrisul intitulat Cartea Muntelui Sfânt. Pagini scrise cu un vădit talent literar, dar şi cu duhul smeritei cugetări a călugărilor athoniţi. E memorabilă întâlnirea cu Elisei schimonahul, fost cârciumar într-un oraş din Oltenia şi cea cu stareţul Antipa Dinescu, pustnic într-o chilie de la malul mării, după ce fusese mulţi ani egumenul Schitului românesc Prodromu.

La începutlui anilor ’30 ai veacului XX, Sandu Tudor a lucrat la secţia culturală a Primăriei Capitalei sub primarul ţărănist Dem I. Dobrescu (1869-1948), suspendat din funcţie la 13 noiembrie 1933 de către guvernul liberal condus de I.G. Duca. Înfiinţează apoi, şi conduce, revista literară Floarea de foc (1932-1936) şi cotidianul Credinţa (1933-1938), unde au publicat scriitori tineri, cu căutări şi crezuri diverse. De-a lungul celor cinci ani de existenţă a cotidianului Credinţa, în editorialele sale, a criticat aspru şi argumentat comunismul şi ideologia marxistă, pe Lenin şi Stalin. Fascismul şi nazismul sunt și acestea denunţate ca ideologii şi sisteme politice antiumane, rasiste şi fără viitor.

Din 1939 – odată cu izbucnirea celul de Al doilea Război Mondial, este concentrat. Participă la lupta contra Uniunii Sovietice pe frontul din Ucraina. În 1941, întors de pe front, a fost trecut ca profesor şi comandant la o şcoală tehnică de mecanizare, unde preda limba germană. Începutul lui ’44, îl găsește pe Sandu Tudor locotenent la Batalionul 4 Reparaţii Auto, la Bucureşti, unde scapă dintr-o încercare de asasinare a sa. Sergentul şi alți doi complici au dezertat și au fugit, dar au fost prinşi. Au fost condamnaţi la moarte; apoi li s-a comutat pedeapsa în 10 ani de închisoare. Când au sosit sovieticii în România, l-au reclamat pe Sandu Tudor că i-ar fi persecutat pentru că ei sunt comunişti.

În toamna anului 1944, după ce armata sovietică ocupase România, într-un moment de cumpănă pentru poporul român, Sandu Tudor îşi dă seama că dacă adevărul încetează să mai călăuzească un popor, nu poate urma decât căderea, îşi dă seama că nu există soluţie materialistă, nici formulă politică în stare să ne salveze, că mântuirea nu trebuie condiţionată de împrejurările din afară. I-a adunat în jurul său pe prietenii şi cunoscuţii săi, pentru ca împreună să se întoarcă la Biserică, la Adevăr, la Dumnezeu.

În 1945, după trei căsnicii eşuate, în vârstă de 48 de ani, Sandu Tudor a intrat în obştea călugărească de la Mănăstirea Antim din Bucureşti, unde a locuit în chilia din clopotniţă. Îşi dăruieşte întreaga avere pentru renovarea Mănăstirii Antim, unde, sub semnul Rugului Aprins al Maicii Domnului, încep întrunirile la care luau parte preoţi şi călugări, intelectuali de cel mai înalt nivel din domenii diferite şi mulţi tineri, mai ales studenţii de la Teologie, dar şi de la Medicină, Politehnică, Arhitectură. Providenţială pentru mişcarea Rugului Aprins a fost întâlnirea cu preotul rus Ivan Kulâghin – Ioan cel Străin, cum avea să i se spună, în 1945, la Mănăstirea Cernica, lângă Bucureşti.

Părintele Ioan cel Străin aducea cu sine tradiţia marilor isihaşti ruşi, o moştenire duhovnicescă pe care Rusia a primit-o din ţara noastră, acum 200 de ani, prin ucenicii Sfântului Paisie de la Neamţ, care au revitalizat monahismul rusesc.

În octombrie 1946, preotul Ivan Kulâghin a fost predat sovieticilor, judecat şi condamnat la 10 ani de muncă silnică. În ianuarie 1947 a fost trimis înapoi în Uniunea Sovietică.

La 3 septembrie 1948, Sandu Tudor a fost tuns în monahism şi a primit numele Agaton. Pe 23 februarie 1950, monahul Agaton a fost hirotonit preot pentru Schitul Crasna din Gorj de către Înalt-Preasfinţitul Firmilian, Arhiepiscop al Craiovei şi Mitropolit al Olteniei.

La 29 iunie 1950 este arestat şi închis la Jilava. Cei trei subalterni de la Şcoala de Mecanizare care încercaseră să-l omoare în 1945, îl acuzau de fascism şi persecuţie a comuniştilor. E condmanat la cinci ani de detenţie şi dus într-un lagăr de muncă la Canalul Dunăre – Marea Neagră. Eliberat în 1952, ajunge la Sihăstria Neamţului, şi se retrage ca sihastru la Schitul Sihla. În 1953 Ieromonahul Agaton a primit hirotesia de schimnic la Sihăstria Neamţului, cu numele de Daniil. Părintele Cleopa Ilie i-a citit rugăciunile de hirotesie. În acelaşi an, Ieroschimonahul Daniil e trimis ca stareţ la Schitul Rarău, unde strânge în jurul său o obşte de tineri ucenici.

În iunie 1958, la Bucureşti, a fost ridicat de Securitate din casa lui Alexandru Mironescu, împreună cu profesorul şi fiul acestuia, Şerban. Au fost întemniţaţi stâlpii de duh ai grupului de la Antim şi cinci tineri, pe care îi chemase la cunoaşterea predaniei isihaste. În total, un număr de 16 persoane au fost condmanate la ani grei de închisoare în lotul „Alexandru Teodorescu şi alţii”, lotul Rugului Aprins. Părintele Daniil Sandu Tudor a plecat la Domnul la închisoarea din Aiud, pe 17 noiembrie 1962. Încercările de a descoperi locul înhumării nu au condus nicăieri: trecere desăvârşit împlinită.