Iubiți frați preoți și dragii noștri credincioși

Trăim vremuri cumplite, de restriște, în care suntem îndemnați să ne „izolăm” unii de alții și mai ales bunii noștri credincioși sunt obligați, ca și în timpul sfintelor slujbe să rămână acasă chiar dacă clopotele bisericilor îi cheamă la Hristos, la Cina Domnului. Oile cuvântătoare și ascultătoare ale Mântuitorului cu lacrimi în ochi rămân în locuința lor, făcând ascultare față de autorități, dar întristându-se profund că în această perioadă a Postului Mare nu se pot întâlni cu Domnul, în Casa Lui cea sfântă și mai ales cu durere în suflet sunt despărțiți de Sfânta Împărtășanie, de Sfânta Euharistie, de Trupul și Sângele lui Hristos care se frânge și se varsă și astăzi pe masa Sfântului Altar pentru noi și pentru a noastră mântuire.

În minte ne vin acum cuvintele de viață dătătoare ale Mântuitorului: „Adevărat, adevărat vă zic vouă, dacă nu veți mânca Trupul Fiului Omului și nu veți bea Sângele Lui, nu veți avea viață în voi. Cel ce mănâncă Trupul Meu și bea Sângele Meu are viață veșnică, și Eu îl voi învia în ziua cea de apoi. Căci Trupul Meu este adevărată mâncare și Sângele Meu, adevărată băutură. Cel ce mănâncă Trupul Meu și bea Sângele Meu rămâne întru Mine și Eu întru el” (Ioan 6, 53-56).

Durerea și întristarea preoților la ora actuală este că bisericile sunt goale, pentru prima dată suntem nevoiți să slujim singuri, fără credincioși în sfântul locaș. Te cutremuri când trebuie să rostești o binecuvântare către popor, sau pur și simplu să spui „Pace tuturor” și în biserica noastră dragă nu este nimeni. Iar „sabia durerii” ne atinge inima mai ales atunci când luăm Sfântul Potir și ne întoarcem spre credincioși spunând: „Cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste să vă apropiați” și nucleul de creștini practicanți și activi care înțeleg că „Viața este Hristos”, nu mai vine, nu se mai apropie nimeni de Euharistie, pentru că dragii noștri credincioși stau și plâng acasă de dorul după Dumnezeu, iar noi preoții săvârșim Sfânta Liturghie și celelalte slujbe cu lacrimi de durere, mâhniți, indignați, căci cea mai mare parte a mădularelor Bisericii – adică credincioșii, nu sunt împreună cu noi la „Sfânta Jertfă pe care în pace dorim să o aducem”.

Știm de la Mântuitorul că El este „vița cea adevărată” și mai știm că „orice mlădiță care aduce roadă, El o curățește, ca mai multă roadă să aducă” ( Ioan 15, 1-2). De aceea noi cei credincioși nu putem înțelege viața fără această relație directă și personală cu Domnul nostru. Fără El murim spiritual, nu putem trăi, nu putem respira și nu ne putem mișca fără Hristos – pe Care Îl iubim cu toată ființa și vrem să fim cu El acasă, dar mai ales în Casa Lui – la BISERICĂ – în Casa caselor noastre. Domnul Iisus ne cheamă și ne spune: „Rămâneți în Mine și Eu în voi. Precum mlădița nu poate să aducă roadă de la sine, dacă nu rămâne în viță, tot așa nici voi, dacă nu rămâneți în Mine. Eu sunt vița, voi sunteți mlădițele. Cel ce rămâne în Mine și Eu în el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteți face nimic” (Ioan 15, 4-5).

Noi preoții și episcopii am ajuns să ne păstorim pe noi înșine. Boala și spaima –„lupul cel înțelegător” a venit, a răpit și a risipit oile cuvântătoare. Profetul Iezechiel ne avertizează și pe noi păstorii noului Israel și Domnul Dumnezeu ne întreabă „Păstorii nu trebuiau ei oare să păstorească turma?” (Iezechiel 34, 2). Păstorii Noului Legământ sunt chemați astăzi în vremuri confuze și complicate să urmeze pilda Păstorului celui Bun – Iisus Hristos – care „își pune sufletul pentru oile Sale” (Ioan 10, 11).

Prin urmare Vă îndemnăm iubiți frați preoți să-i căutați la casele lor pe bunii noștri credincioși, să le aduceți un cuvânt bun, de mângâiere și dragoste, dar mai ales pe cei care doresc, să-i împărtășiți cu Trupul și Sângele Mântuitorului Hristos. Credincioșilor care stau în casă „de frică…” spuneți-le că „Domnul este cu noi în toate zilele până la sfârșitul veacului” ( Matei 28, 20). În aceste zile ale Postului Mare sfătuiți-i pe iubiții noștri frați – credincioșii Bisericii – să citească Sfânta Scriptură, să se roage intens și îndelung, citind din Psaltire, Ceaslov și Acatistier, având candela mereu aprinsă, astfel încât fiecare casă locuită de o familie creștină, să devină o Biserică în care se slăvește Preasfânta Treime și este binecuvântat numele Domnului nostru Iisus Hristos.

Așadar, iubiți părinți coliturghisitori, intensificați pastorația individuală în aceste zile care au mai rămas până la slăvitul Praznic al Învierii. Mergeți din casă în casă având pe buzele voastre Cuvântul lui Dumnezeu și în inimile voastre dragostea jertfelnică a „Mielului lui Dumnezeu care ridică păcatele lumii”. Cei care nu pot să fie prezenți la sfânta biserică spovediți-i și împărtășiți-i cu Sfintele Taine, astfel încât și în condiții de criză „turma cea cuvântătoare” să fie pregătită ca să-și întâmpine Păstorul – pe Domnul Hristos cel răstignit și înviat.

Credincioșii sunt îndemnați să fie răbdători, echilibrați, iar credința în bunul Dumnezeu – Doctorul suprem al sufletelor și al trupurilor noastre, să fie constantă și permanentă, neștirbită și neîmpuținată de această criză instaurată în lumea întreagă, la care asistăm neputincioși, dar întotdeauna credincioși în ajutorul care poate veni numai de sus „căci toată darea cea bună și tot darul cel desăvârșit de sus este, pogorând de la Părintele luminilor”.

Iubiți credincioși și credincioase rugați-vă neîncetat acasă și trimite-ți pomelnicele cu cei dragi ai dumneavoastră – vii și adormiți – la bisericile parohiale de care aparțineți și la sfintele mănăstiri, astfel încât preoții și călugării să vă pomenească la sfintele slujbe, și cu toții să fim încredințați că rugăciunea ne poate ține împreună, „în duh și în adevăr”, la bine și la greu.

Dragi frați preoți, iubiți credincioși și credincioase

Vremurile pe care le trăim ne îndeamnă mai mult ca oricând la rugăciune și acțiune. Suntem datori să ne facem cu toții slujba deplin, să împletim Liturghia cu Filantropia și să nu ne despărțim unii de alții meditând la cuvintele Sfântului Apostol Petru care zice: „Dar mai presus de toate, ține-ți din răsputeri la dragostea dintre voi, pentru că dragostea acoperă mulțime de păcate” (I Petru 4, 8).

În încheierea acestui cuvânt pastoral aș prefera să rămânem la aceeași epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Petru care ne vorbește atât de frumos despre datoriile preoților și ale credincioșilor, datorii pe care să-L rugăm pe Domnul să ne ajute să le și putem împlini: „Pe preoţii cei dintre voi îi rog… Păstoriţi turma lui Dumnezeu, dată în paza voastră, cercetând-o, nu cu silnicie, ci cu voie bună, după Dumnezeu, nu pentru câştig urât, ci din dragoste; Nu ca şi cum aţi fi stăpâni peste Biserici, ci pilde făcându-vă turmei. Iar când Se va arăta Mai-marele păstorilor, veţi lua cununa cea neveştejită a măririi. Tot aşa şi voi, fiilor duhovniceşti, supuneţi-vă preoţilor; şi toţi, unii faţă de alţii, îmbrăcaţi-vă întru smerenie, pentru că Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriţi le dă har. Deci, smeriţi-vă sub mâna cea tare a lui Dumnezeu, ca El să vă înalţe la timpul cuvenit. Lăsaţi-I Lui toată grija voastră, căci El are grijă de voi. Fiţi treji, privegheaţi. Potrivnicul vostru, diavolul, umblă, răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită, căruia staţi împotrivă, tari în credinţă, ştiind că aceleaşi suferinţe îndură şi fraţii voştri în lume” (I Petru 5, 1-9).

Și pentru că trăim vremuri care par a fi pre-apocaliptice, să ne îndreptăm atenția spre singura carte profetică a Noului Testament – Apocalipsa. Deoarece cernerea și cercarea noastră se va face în această vreme – Domnul ne întărește și ne spune: „Fii credincios până la moarte și îți voi da cununa vieții” (Apoc. 2, 10) și iarăși: „Eu sunt Alfa şi Omega, începutul şi sfârşitul. Celui ce însetează îi voi da să bea, în dar, din izvorul apei vieţii. Cel ce va birui va moşteni acestea şi-i voi fi lui Dumnezeu şi el Îmi va fi Mie fiu” (Apoc. 21, 6-7).

Harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu Tatăl și împărtășirea Sfântului Duh, să fie cu voi cu toți, în această vreme și în cealaltă vreme a vieții noastre și în vecii vecilor. Amin

PSF Lucian