Coronavirus: Serbia a introdus starea de urgenţă pentru a combate pandemia

Serbia a introdus starea de urgenţă pentru a opri extinderea coronavirusului, a declarat duminică preşedintele Aleksandar Vucic, citat de Reuters.

După ce s-a întâlnit cu înalte oficialităţi din guvern şi din domeniul sanitar, Vucic a afirmat că acţionează în conformitate cu prevederile legale care îi permit să declare starea de urgenţă în absenţa parlamentului, care a fost dizolvat în perspectiva alegerilor generale din 26 aprilie.

‘Chiar din acest moment avem stare de urgenţă’, a spus Vucic într-un discurs televizat, adăugând că guvernul va formula în curând ‘cele mai severe măsuri’.

Şeful statului sârb a apreciat că ‘lupta împotriva unui adversar invizibil’ va viza protejarea persoanelor în vârstă, care sunt categoria cea mai vulnerabilă în faţa pandemiei de coronavirus.

Până în prezent, autorităţile sanitare din Serbia au raportat 46 de cazuri confirmate de coronavirus şi au testat 283 de oameni. În această ţară din Balcani nu s-au înregistrat decese, dar un pacient se află în stare gravă.

De același autor

Related Articles