[AUDIO] Luceafărul de pe Valea Caraşului

Fundamentele epice ale Poemului Luceafărul, cea mai cunoscută creație a Poetului Nepereche, își au originea în folclorul de pe Valea Carașului, mai precis în două basme populare culese la Ciuchici și la Oravița.

Articol editat de Casandra Silitra, 15 ianuarie 2020, 10:43 / actualizat: 15 ianuarie 2020, 11:51

Mihai Eminescu recunoaște singur sursa inspirațională, iar prof.dr. Ionel Bota, istoric, membru al Uniunii Scriitorilor din România, președinte Clubul Mitteleuropa Viena/Oravița și Cancelar al Academiei Teutone din România ne dezvăluie drumul parcurs de creația populară pînă la nemuritorul poem.

Puțină lume știe că punctul de plecare al lui Eminescu în scrierea poemului LUCEAFĂRUL este, după propria mărturisire, basmul popular FATA ÎN GRĂDINA DE AUR, cunoscut poetului din culegerea germanului Richard Kunisch. Cercetătorul literar, prof. Dr. Ionel BOTA, cancelar al Academiei Teutone din România, cunoaște exact drumul parcurs de creația populară spre nemurirea poeziei de dragoste:

“Frații Albert și Arthur Schott, fiind administratorii moșiei baronului Ferdinand von Bissingen de Iam, au cules folclor în satele cărășene. Și în Oravița. Iar munca lor este editată într-o culegere de basme cărășene, tipărită în 1845 la Tubingen. Dar, problema care ne duce, mai apoi, exact spre marele nostru Eminescu, ar fi aceasta, că din culegerea fraților Schott, baronul Richard Kunisch plagiază patru povești ale fraților Schott și le anexează în cartea sa, un jurnal de călătorie tipărit la Berlin în 1861 cu titlul Bukarest und Stambul, skizzen aus Ungarn, Rumänien und der Turkey (poetul a utilizat ediţia din 1869, scoasă tot la Berlin, Eine Fahrt nach dem Orient. Reisebilder aus Ungarn, Rumänien und der Turkey).  Eminescu nu știa acest lucru și noi de la Eminescu știm doar că îl cita pe baronul Kunisch cu două-trei povești inspiratoare ale poemului Luceafărul. Ori, realitatea este, deja demonstrată, că acele basme, în speță, două, sînt, de fapt, basme cărășene, culese, unul la Ciuchici și altul chiar aici, în Oravița, însemnînd că fundamentele epice ale poemului Luceafărul își au originea în folclorul de pe Valea Cărașului”.

Ionel Bota mai spune că “la finele veacului al XIX-lea, Moses Gaster şi Marcu Beza au comentat relația dintre basmul Fata din grădina de aur şi poemul eminescian. În interbelic, D. Caracostea a publicat în „Adevărul Literar şi Artistic” (16 iulie 1924) traducerea basmului din anexa cărţii lui Richard Kunisch fără a şti, cum recunoaşte mai tîrziu M. Bucur, că nu Kunisch este culegătorul şi nici autorul textelor. Iorga împărtăşea şi el, într-o comunicare susţinută la Academia Română în şedinţa din 1 mai 1925, ideea că basmul fie a fost cules direct de la sursă de către german, fie acesta l-a prelucrat şi l-a inclus la finele jurnalului său. Iar George Călinescu constata şi el că seria basmului corespunde tipului Bajardo, la modă în prima jumătate a secolului XIX”.

Putem spune, așadar, că scînteia LUCEAFĂRULUI a fost aprinsă pe Vala Carașului. Că, tot Banatu-I fruncea!