Motto: „De ce trebuie să se culce toţi oamenii la sfârşitul vieţii?” Marin Sorescu

 „Cum se numea drăcia aceea frumoasă şi minunată şi nenorocită şi caraghioasă, formată de ani, pe care am trăit-o eu? Mie mi s-a omorât timpul, Onorată instanţă… Mi se pare mie sau e târziu? Cum a trecut timpul! Începe să fie târziu în mine. Uite, s-a facut întuneric în mâna dreaptă şi-n salcâmul din faţa casei. Trebuie să sting cu o pleoapă toate lucrurile care au mai rămas aprinse, papucii de lângă pat, cuierul, tablourile. Restul agoniselii, tot ce se vede în jur, până dincolo de stele, n-are niciun rost s-o iau, va arde în continuare. Şi-am lăsat vorbă în amintirea mea, măcar la soroace mai mari, universul întreg să fie dat lumii de pomană”, am putea socoti testamentul liric al celui care a plecat să moară puţin acum 23 de ani pe 8 decembrie, Marin Sorescu.

Poetul, eseistul, prozatorul, dramaturgul Marin Sorescu s-a născut într-un sat din Dolj. A fost fiul lui Ștefan Sorescu și al Nicoliței (născută Ionescu), țărani din Bulzești. A urmat cursurile școlii primare în satul natal, apoi a continuat studiile la Colegiul Național „Frații Buzești” din Craiova; în continuare a studiat la Școala medie militară din Predeal. Studiile universitare le-a făcut la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, la Facultatea de Filologie (1955-1960), licențiat în limbi moderne. A fost membru al Programului Internațional pentru Scriitori la Universitatea din Iowa – SUA.

Lirica sa este de altfel influenţată puternic de mediul în care a copilărit şi poeziile sale mustesc firesc de oralitatea oltenească.

Cu această zestre genetică, Marin Sorescu a debutat  în anul 1964, la vârsta de 28 de ani, cu volumul de parodii „Singur printre poeți”. Până la sfărșitul trecerii sale pe pământ a mai publicat încă 23 de volume, devenind o figură marcantă a poeziei românești contemporane. În 1966 primește Premiul Uniunii Scriitorilor pentru volumul „Poeme”, reușind să repete această performanță de încă 5 ori pe parcursul carierei sale.

Actul poetic constă în a avea curajul să-ți dezvălui subiectivitatea, „sufletul până în cutele lui cele mai întunecoase, spaimele și năzuințele cele mai intime”, mărturisea regretatul poet.

Printre volumele cele mai cunoscute se numără „Tușiți”, „Suflete, bun la toate”, precum și ciclul de 4 volume intitulat „La lilieci”, un univers poetic construit pornind de la un cimitir ce poartă acest nume.

Dealtfel, multe dintre volumele sale sunt dedicate celor mici „Unde fugim de acasă?”, „Cirip-ciorap”. La moartea scriitorului au rămas în manuscris cincisprezece volume, poezie, eseu, jurnal și roman.

În dramaturgia lui, Marin Sorescu abordează cu precădere tematica teatrului poetico-parabolic în trilogia ”Setea Muntelui de sare”, care cuprinde piesele: Iona, Paracliserul și Matca.

Uneori autorul abordează fie teatrul contemporan, precum în ”Există nervi”, teatrul istoric în ” A treia țeapă” și ” Răceala”, sau comedii, precum ”Vărul Shakespeare”, al căror armă primordială este chiar ironia mușcătoare, împrumutată din lirica soresciană.Umorul oltenesc și patima cu care a iubit viața, dar și fiorul efemerului ei, stăpânește Universul Marin Sorescu.

Prietenul său, Tudor Gheorghe, un alt oltean absolut, îl omagiază cel mai frumos pe Marin Sorescu şi readuce în atenţia publicului larg satul tradiţional patriarhal, obiceiurile şi apucăturile, chiar rânduielile societăţii rurale.

„MAMĂ ,mi s-a întâmplat o nenorocire. Mai naște-mă o dată… prima viață nu prea mi-a ieșita ea, dar poate a doua oară…, poate a treia oară… poate a zecea oară.Tu nu te speria numai din atâta și naște-mă mereu.Ne scapă mereu câte ceva în viață, de aceea trebuie să ne naștem mereu… un sfert din viață pierdem făcând legături, tot felul de legături între idei, fluturi, între lucruri și praf. Totul curge așa de repede și noi tot facem legături între subiect și predicat… unde e mare -și scufundări” este mărturisirea cea mai cutremurătoare prin firescul complexității ei, a celui ce-a fost  Marin Sorescu- poet, dramaturg, prozator, eseist și traducător, plecat de 23 de ani să contabilizeze metaforic Veşnicia!

Epilog: „Cred că m-am îmbolnăvit de moarte într-o zi când m-am născut”.Marin Sorescu

Anca Bica Bălălău

Contabilitate

Vine o vreme

Când trebuie să tragem sub noi

O linie neagră

Şi să facem socoteala.

Câteva momente când era să fim fericiţi.

Câteva momente când era să fim frumoşi.

Câteva momente când era să fim geniali.

Ne-am întâlnit de câteva ori

Cu nişte munţi, cu nişte copaci, cu nişte ape

(Pe unde-or mai fi? Mai trăiesc?)

Toate acestea fac un viitor luminos —

Pe care l-am trăit.

O femeie pe care am iubit-o

Şi cu acceaşi femeie care nu ne-a iubit

Fac zero.

Un sfert de ani de studii

Fac mai multe miliarde de cuvinte furajere,

A căror înţelepciune am eliminat-o treptat.

Şi, în sfârşit, o soartă

Şi cu încă o soartă (de unde-o mai fi ieşit?)

Fac două (Scriem una şi ţinem una,

Poate, cine ştie, există şi viaţa de apoi).