O nouă etapă a Cupei Naționale de Enduro Mountain Bike va avea loc la Reșița în această săptămână. Bike Atack Reșița vine cu noutăți: Trial Bike și Pumptrack

146

Reșița va găzdui la finalul acestei săptămâni a 6-a etapă a Cupei Naționale de Enduro Mountainbike, decisivă pentru stabilirea câștigătorilor din acest an. A şasea cursă a anului în CNE, Metal Enduro Resita powered by CUBE, este este una decisivă fiindcă bătălia pentru câştigarea Cupei se dă în această etapă. După un sezon întreg ce cuprinde 6 etape, plus o etapă de Campionat Naţional, suntem înainte de ultima etapă, iar diferenţa de punctaj între potențialii câştigători ai categoriilor este infimă. S-a alergat pe 33 de probe speciale, însumând aproximativ 73 km şi un total al traseelor de concurs de 205 km, cu o diferenţă de nivel demnă de înălţimea Everestului, 9514 m.

Detalii ne-a oferit principalul organizator Cătălin Gavrilă, președintele Asociației Bike Attack Reșița, prezent în studioul Radio Reșița:

”Anul acesta noi am preluat organizarea acestei Cupe la nivel național, am făcut-o voluntar și am organizat nu mai puțin de 7 etape în întreaga țară. Toate s-au terminat cu bine și au fost un succes. Am dorit să dezvoltăm această disciplină și să promovăm noi zone cu potențial cicloturistic. Mountain Bike-ul cuprinde probe speciale destul de grele, cu coborâri și urcări pe bicicletă în diferite zone, în care se acumulează puncte în funcție de performanțe. Două dintre etape au loc în Caraș-Severin, una a fost pe Muntele Semenic și ultima va avea loc la Reșița. Potecile pentru concurs sunt foarte aproape de oraș, sunt în Poiana Golului și Dealul Ciorii, iar startul se va da din centrul orașului, unde se află și punctul de informare. Așteptăm 150 de participanți din România, dar și din alte țări precum: Letonia, SUA, Franța, Republica Moldova,Italia. Despre Reșița și despre potecile din Banatul Montan se vorbește de foarte bine și oamenii își doresc să vină să concureze aici. Bucuria mea cea mai mare aceasta este că pasionații de cicloturism vin la Reșița să se dea cu bicicleta pe aceste poteci, chiar și în concediu. În concurs luptă pentru titlu la categoria 40 plus reșițeanul Robert Laszlo. Am vrut să organizăm și pentru public câte ceva astfel va fi și în acest an concursul de Trial Bike, sărituri cu bicicleta peste diferite obstacole. De asemenea, în centrul orașului vom instala un traseu de Pumptrack. Este vorba despre un circuit cu valuri pe care te poti deplasa pe bicicletă, trotinetă sau skateboard, este foarte distractiv și contribuie la dezvoltarea abilităților copiilor. La nivel național ne susțin mai mult prietenii, dar realizăm această Cupă Națională împreună cu Federația Națională de Ciclism.”

Metal Enduro Reșița 2019 va avea loc sâmbătă, 12 și duminică, 13 octombrie de la ora 9.00 până la ora 16.00. Concursul de Trial Bike se va desfășura sâmbătă, 12 octombrie de la ora 16.00, iar premierea va avea loc duminică, de la ora 17.00.

Program

Vineri 11.10.2019

10:00 – 18:00 Antrenamente libere

16:00 – 19:00 Preluarea pachet cursă clasele CNE si Hobby

(locaţie zona P-ta 1 Decembrie 1918)

Sâmbătă 12.10.2019

09:00 – 16:00 Preluarea pachet cursă clasa Hobby

(locaţie zona P-ta 1 decembrie 1918)

09:00 Start general ziua 1

16:00 Închiderea mansei din ziua 1 METAL Enduro.

16:00 Concurs Trial – Etapa #2 CNT

(zona P-ta 1 Decembrie 1918)

17:00 Afişarea timpilor pentru ziua1

(locaţie zona P-ta 1 Decembrie 1918)

18:00 Final de concurs Trial

19:00 Festivitate final de sezon CNE

(locaţie Sala Polivalenta,  P-ta 1 Decembrie 1918)

Duminică 13.10.2018

09:00 Start general ziua 2

(locaţie zona P-ta 1 Decembrie 1918)

16:00 Închiderea cursei şi finish general METAL Enduro

16:30 Afişarea timpilor pentru ziua a 2-a şi a clasamentului general CNE #6 METAL Enduro 2019

(locatie zona P-ta 1 Decembrie 1918)

17:00 Premiere etapa #6 si CNE

(locatie zona P-ta 1 Decembrie 1918)

sursa foto: Cristina Corocan, Cătălin Gavrilă, Robert Laszlo.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.