[FOTO-AUDIO] Ciclistul reșițean Sergiu Paraschivu a devenit vicecampion național în proba de maraton

303

Sergiu Paraschivu a înregistrat o nouă performanță în acest an, în concursul de la Miercurea Ciuc. În proba de 70 de km de la MTB Maraton Miercurea Ciuc a ocupat locul 2.

”M-am întrecut pe mine, am obținut locul II, iar numărul meu de concurs a fost 3”, a spus Sergiu Paraschivu, pe care l-am felicitat pentru reușita sa:

Este un nou titlu de vicecampion național la proba de maraton, care a fost al doilea obiectiv atins de mine în acest sezon, după titlul de campion național XCO Cross Country, unde am reușit să obțin tricoul de campion. În proba de maraton am avut de parcurs o distanță de 70 km off road. Adversarii au fost dintre cei mai buni,a fost greu, dar interesant. A fost un traseu cu adevărat de MTB,mi-a plăcut, chiar m-am simțit bine. Am dat tot ce am reușit să acumulez în ultimele 7 luni de antrenament. Vor mai fi câteva cocursuri, dar nu de amploare și la care ne vom bucura mai mult de sport.”

Ciclistul Sergiu Paraschiv din Reșița a împlinit 26 de ani la finalul lunii trecute. Este legitimat la Carcover Veloteca Racing Team Oradea, echipă cu care a înregistrat numeroase performanțe.

sursa foto: Sergiu Paraschivu