“Nu mă raportez la public. Îi învăţ şi pe studenţii mei. Arta constituie un mod de a-ţi expune sufletul, de a-l deschide spre o percepţie colectivă, care sporeşte înţelesurile viziunii interioare”, mărturisea regretatul actor Dinu Manolache devenit cunoscut publicului larg după rolul jucat în filmul “Fata morgana”, în regia lui Elefterie Voiculescu, unde a avut-o ca parteneră pe Diana Lupescu.
Dinu Manolache s-a născut la 13 mai 1955 şi a plecat în Cer acum 21 de ani pe 3 septembrie 1998, la numai 43 de ani. A absolvit Institutul de Artă teatrală şi Cinematografică în anul 1980, la clasa Octavian Cotescu.
Amintirea omului, axtorului, regizorului şi profesorului Dinu Manolache este una din cele mai frumoase comori artistice pe care le păstrează cei care l-au cunoscut.
Luminile rampei i-au luminat drumul la începutul anului 1974 la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț, și grație profesorului său de la Școala Populară de Artă, Constantin Cojocaru.
Regizorul Cornel Todea monta spectacolul Zigger Zagger de Peter Terson, cu Gelu Nițu, protagonist. Dinu Manolache, Constantin Ghenescu, Eronim Crişan, Mircea Bibac și Florin Măcelaru făceau figurație, fiind suporterii echipei de fotbal. Spectacol de dans în care mișcarea scenică fusese concepută de Cornel Patrichi, ilustrația muzicală de Ileana Popovici și Vintilă Arabolu, iar decorurile… foarte americane create de Doina Levintza. Spectacolul avangardist i-a avut în distribuție pe Constantin Cojocaru (Harry Philton), Boris Petrof, Nina Zăinescu și Eugenia Balaure, Paul Chiribuță, Alexandru Lazăr, Ioana Pavelescu, Cornel Nicoară, Valentin Uritescu, dar și pe regretații Theodor Danetti, Ion Muscă și Corneliu-Dan Borcia.
Mai târziu, în anul 1978 Dinu Manolache, student fiind în anul III la IATC, avea să facă trei roluri pe scena Studioului Casandra: Franz Joseph din spectacolul Avram Iancu de Mihai Măniuțiu, regizat de Alexandru Dabija, în care juca alături de Adrian Pintea și Valentin Teodosiu, de Mirela Gorea și Marcel Iureș. Printre ei se afla și un student ceva mai tânăr care îl întruchipa pe Nicolae Bălcescu. Era Florin Călinescu, student în anul II atunci. A urmat Balthazar din legendarul spectacol shakespearian, Romeo și Julieta, montat de Cătălina Buzoianu, pe muzica lui Mircea Florian, cu Mariana Buruiană și Adrian Pintea, în rolul îndrăgostiților din Verona. Înregistrarea acestui spectacol, premiat în 1979 la Festivalul Studențesc de la Durham, Marea Britanie, se află în arhiva TVR. Al treilea rol a fost Abram din Cercul în 4 colțuri, 1978, de V. Kataev, sub îndrumarea profesorului Ovidiu Schumacher, cu Mirela Cioabă și Răzvan Vasilescu, în distribuție.
În anul IV de studenție, lecțiile de diplomă ale lui Mache, așa cum îl alintau colegii, au însemnat: Louis din Vedere de pe pod de Arthur Miller, în regia profesorului Ovidiu Schumacher, alături de Catrinel Dumitrescu, Răzvan Ionescu și Anca Bejenaru, și Propotei din Egor Buliciov și alții de Gorki, în regia lui Laurențiu Azimioară, cu Virginia Mirea, Adriana Trandafir și Tania Filip. A debutat în 1980 la Teatrul Foarte Mic din București.
Perioada în care actorul regiza spectacole și scria scenarii a coincis cu perioada carierei sale universitare, fiindcă din perioada anilor ’80, Dinu Manolache preda la IATC, fiind profesor asociat la clasa profesorului Dem Rădulescu, apoi din anul 1990, când Institutul va deveni ATF, va fi și profesor asociat la clasa lui Mircea Albulescu.
A rămas în memoria foştilor studenţi un dascăl dăruit, ale cărui metode nu se încadrau în tipare prestabilite, asemeni altui mare actor şi pedagog, Marin Moraru. Dinu Manolache a debutat pe scena Teatrul Mic din Bucureşti, în 1979, în spectacolul cu piesa “Copiii lui Kennedy”, în regia lui Dragoş Galgoţiu, unde a reîntâlnit-o pe regretata Cătălina Buzoianu, fosta profesoară din Institut, alături de care avea să lucreze frenetic în spectacole memorabile cunoscute în anii ’80 sub denumirea ”Fenomenul din Sărindar”, când director al teatrului era scriitorul Dinu Săraru.
Tot acolo, a lucrat cu regizorii: Silviu Purcărete, Cristian Hadji Culea. Pe lângă rolulrile pe care le-a interpretat în spectacole de teatru, actorul a făcut şi regie de teatru.
Teatrul Mic, înființat în 1964 de regizorul Radu Penciulescu, unde repertoriul era îndrăzneț pentru perioada traversată de România,i+a oferit şansa de a juca alături de legende ale teatrului românesc, Ştefan Iordache, Leopoldina Bălănuţă, la Vasile Nițulescu și Dinu Ianculescu, Jean Lorin Florescu și Ion Marinescu, Olga Tudorache, Valeria Seciu sau Mitică Popescu și Carmen Galin, sau mai tinerii Dan Condurache și Gheorghe Visu.
“Arta teatrală trebuie întreţinută. Cultura nu este pură fascinaţie, ci are o viaţă care trebuie susţinută. La Operă se duce publicul care este pregătit. Nu poţi să iei de pe stradă pe cineva care nici măcar nu a văzut un spectacol la «Ţăndărică» şi să-l duci la Operă. Există nişte trepte care sunt urcate în timp. Iată de ce, cum spuneam, trebuie întreţinută cultura”.
Marea sa iubire Rodica Negrea mărturisea într-un interviu despre calităţile pe care le avea omul şi actorul Dinu Manolache:
“Ne-am cunoscut în facultate, ne-am iubit, ne-am luat, am fost fericiţi. Ilinca este cel mai frumos dar de la Dumnezeu. A moştenit foarte multe de la tatăl ei. Cel mai frumos lucru pe care Ilinca îl are de la Dinu este felul în care trăieşte bucuria, bunătatea, râsul. Mă bucur că lumea o iubeşte aşa cum l-a iubit şi pe Dinu. A fost atât de bun şi de frumos, chiar şi în momentele în care vorbea despre sfârşitul pe care îl simţea. A plecat atât de repede dintre noi… Pe scenă am evitat să fim împreună, eram diferiţi ca stil. Am jucat împreună în „Nişte ţărani“, de Dinu Săraru, şi în „Scaunele“, de Eugène Ionesco. Ca tipologie eram foarte diferiţi, de aceea când lucram cu el ieşeau scântei. Dar aşa scoteam la iveală acea căldură care dă viaţă situaţiei. Aveam moduri total diferite de abordare şi de energie. El era la şcoala lui Octavian Cotescu, format într-un realism imediat. Mai târziu am „furat“ de la el asta. Eu aveam şcoala Olgăi Tudorache, care înseamnă enorm, dacă ştii să o faci bine. Dinu a fost pentru mine o mare sursă de inspiraţie. Chiar dacă atunci când era încă în viaţă nu am înţeles câte am de învăţat de la el, după ce Dinu nu a mai fost, de multe ori m-am raportat la el… Deseori m-am surprins analizând replici sau situaţii, aşa cum mă gândeam că ar fi făcut Dinu.”
Alături de Rodica Negrea, Dinu Manolache a devenit tatăl tinerei şi talentatei actriţe Ilinca Manolache, cea care-şi împlineşte destinul artistic tot la Teatrul Mic din Bucureşti.
„Eu consider că a fi actor este o profesie şi atât. Viaţa e altceva, sau, mai bine zis, altundeva”, mărturisea Dinu Manolache… Altundeva a plecat acum 21 de ani, fiindcă din păcate destinul său a fost parcă o “Fata morgana”, pentru că Veşnicia l-a încoronat pe Dinu Manolache pe 3 septembrie 1998 la Bucureşti,la doar 43 de ani, după o lungă suferinţă.
Îşi doarme somnul de veci în Cimitirul Bellu ortodox, pe Aleea Artiştilor.
Anca Bica Bălălău
Surse Revista Teatrul Azi, 1-2 din 1997 şi RADOR
