Bani de la Consiliul Județean pentru CSM Reșița

680

Luni, 2 septembrie s-a încheiat evaluarea proiectelor depuse în domeniul „Sportul de performanță”, suma de 450.000 lei fiind alocată Clubului Sportiv Muncitoresc Reșița, cu cele două ramuri: fotbal și handbal. Consiliul Județean Caraș-Severin, ca autoritate finanțatoare, a organizat procedura de selecție a proiectelor, cofinanțarea fiind nerambursabilă, conform legii.

Proiectul Clubului Sportiv Muncitoresc Reșița, „Performanță în sportul cărășan”, are drept scop pregătirea și participarea la competiții în vederea obținerii de rezultate notabile și organizarea de evenimente publice, competiții sportive atât pentru echipele de seniori cât și pentru echipele de juniori.

Este a doua sesiune de depunere de proiecte, prima procedură derulându-se între 10 – 21 iunie 2019 fiind vorba de Programul de acordare de finanțări nerambursabile pentru proiecte sportive (“Sportul de performanță” și “Sportul pentru toți”), cu o valoare totală de 400.000 lei.

Prin Hotărârea Consiliului Județean Caraș-Severin nr. 110/15.07.2019 a fost aprobată suplimentarea finanțării domeniului “Sportul de performanță” cu suma de 450.000 lei în cadrul procedurii fiind eligibile proiectele/programele sportive depuse de cluburile sportive de drept public, cu sediul pe raza unității administrativ-teritoriale, ne-a transmis șeful Serviciului Comunicare din Consiliul Județean Caraș-Severin, Camelia Basaraba.

sursa foto: CSM Reșița