Sărbătorită la 21 august, Ziua medicinei militare marchează data la care a luat fiinţă Corpul Ofiţerilor Sanitari ai Armatei şi Direcţia Generală a Serviciului Sanitar Român, prin semnarea, de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza, a Înaltului Decret Domnesc nr. 4629/21 august 1862. Potrivit site-ului https://directiamedicala.mapn.ro, acesta a fost momentul constituirii unui element specializat pentru asigurarea sănătăţii efectivelor militare.

Atât activitatea Serviciului Sanitar Militar cât şi cea a Serviciului Sanitar Civil erau coordonate, încă din anul 1830, de către Comitetul Doftoricesc, se arată în volumul ”Calendarul Tradiţiilor Militare” (2010). În 1857, au fost puse bazele învăţământului medical din ţara noastră, prin înfiinţarea, de către Carol Davila, medic român de origine franceză, în colaborare cu Nicolae Kretzulescu, a Şcolii naţionale de medicină şi farmacie, se arată pe site-ul umfcd.ro. În anul 1857, Carol Davila era inspector general al Serviciului Sanitar Militar, iar în Războiul pentru Independenţă (1877-1878) a condus serviciul militar al armatei. Începând cu anul 1860, Serviciul Sanitar Militar s-a subordonat numai autorităţii militare.

Promulgarea, prin Înaltul Decret nr. 1125/15 aprilie 1882, a ”Legii pentru organizarea Serviciului Sanitar al Armatei”, precum şi elaborarea ”Instrucţiunilor pentru funcţionarea ambulanţelor” şi a ”Deciziei relative la serviciul ambulanţelor în armată” au creat cadrul normativ de funcţionare a serviciului sanitar militar, care era condus de o direcţie specializată din cadrul Ministerului de Război, se arată pe site-ul arhiva.gov.ro.

Istoria medicinei militare se suprapune cu istoria militară a poporului român, personalul sanitar al Armatei Române implicându-se în momentele cruciale ale istoriei: Războiul de Independenţă (1877-1918), Războiul de reîntregire naţională (1916-1918), cel de-al Doilea Război Mondial, dar şi în zilele noastre, prin participarea cu spitale militare de campanie în cadrul forţelor de menţinere a păcii din diferite teatre de operaţiuni din lume, alături de ceilalţi reprezentanţi ai Armatei României.

Potrivit site-ului directiamedicala.mapn.ro, în anul 1900, s-a înfiinţat Societatea Ştiinţifică a Corpului Sanitar Militar Român şi Revista Sanitară Militară, iar în iulie 1921 a avut loc primul Congres de Medicină şi Farmacie Militare la Bruxelles, la care România a participat cu un raport asupra organizării Serviciului Militar şi a legăturii sale cu Crucea Roşie. În 1945, s-a constituit Direcţia Superioară Sanitară – Farmaceutică. După o serie de alte reorganizări, în anul 1990 a luat fiinţă Inspectoratul General Medical, în 1993 – Direcţia Medicală, în 1999 – Direcţia Asistenţă Medicală, iar din 2004 – Direcţia Medicală, se arată în volumul ”Calendarul Tradiţiilor Militare” (2010). Direcţia medicală este, potrivit site-ului directiamedicala.mapn.ro, ”structura centrală de specialitate a Ministerului Apărării Naţionale care are ca principale domenii de activitate elaborarea politicilor şi a reglementărilor privind asistenţa medicală, asistenţa sanitar-veterinară şi inspecţia sanitară şi sanitar-veterinară de stat, planificarea, programarea, standardizarea şi interoperabilitatea în domeniul medical, asistenţa farmaceutică şi logistică medicală, statistica şi informatica medicală precum şi expertiza medico-militară”.

În memoria medicilor, sanitarilor şi a surorilor voluntare care au salvat vieţi pe fronturile Primului Război Mondial, a fost ridicat, în Bucureşti, în anul 1932, Monumentul Eroilor Sanitari. Realizat de sculptorul italian Raffaello Romanelli, monumentul este amplasat în Piaţa Operei, în vecinătatea Operei Naţionale şi a Facultăţii de Medicină, şi este înscris în Lista monumentelor istorice, notează site-ul www.cotroceni1900.ro. Are ca temă principală Victoria, ce înfăţişează o femeie care ţine o spadă, încununând cu lauri un soldat sanitar, iar la bază se află un soldat rănit. Întregul grup statuar se sprijină pe patru coloane montate pe un soclu masiv, din marmură, iar pe cele patru feţe ale soclului se află basoreliefuri cu scene de război, ce au ca subiect îngrijirea răniţilor, notează www.bucuresti-centenar.ro. 

Spitalul Militar din Timişoara a fost construit în cea de-a doua jumătate a secolul al XVIII-lea, este una dintre cele mai vechi instituții medicale din România. Inițial avea numai parter, dar în 1815, Comandamentul General al Banatului a înaintat Consiliului Aulic de Război planul şi devizul pentru construirea etajului la Spitalul de Garnizoană din Timişoara.

În cei peste 250 de ani de existență, clădirea în care se află Spitalul Militar din Timişoara nu a fost niciodată altceva decât spital!

Un moment princeps din istoria medicinei româneşti a avut loc în spitalul nostru, şi anume prima anestezie generală cu eter de pe actualul teritoriu al României, era în 5 februarie 1847, (la doar 112 zile dupa premiera mondială a acestei proceduri din Boston, SUA). Protagoniştii premierei medicale din Timişoara au fost Dr. Mathias Musil si medicul sef Dr. Joseph Siehs, ambii au studiat medicina la Viena, iar pacientul care a suferit o intervenție chirurgicală a fost soldatul Nicolae Muntean.

Sursa:Agerpres