Sunt tată de fată și…polițist! Simțeam odată că pot face ceva care să conteze, diferit, ieșit din tipare, corect, că pot face ce trebuie! Am înțeles cât mă înșelam!
E prima data când îmi raportez meseria la copilul meu! La ce ar trebui sa îl învăț acum! Cum sa îi spun că nu trebuie sa aibă încredere în meseria în care am crezut de când mă știu?! Cum sa îl învăț ce este responsabilitatea când eu lucrez într-un sistem care îi demotivează până și pe cei mai motivați colegi ai mei?!

Ce caracterizează meseria asta? Sau ce ar trebui? Un singur lucru: responsabilitatea! Responsabilitatea că dincolo de consecințe, faci un lucru în primul rând drept și apoi legal! Dar cum credeți dvs.că poate acționa un polițist când are în față spectrul consecințelor, indiferent care ar fi ele?! Și aici intervine asumarea responsabilității!
Nu vreau sa judec, dar sunt polițist și știu cum gândesc și simt polițiștii pentru că sistemul tinde să te transforme într-o unealta fără creier, una ce poate și trebuie să fie ușor de condus sau manipulat, una care să se teama de consecințele lipsei de obediență!!!
Scopul rândurilor mele este conștientizarea faptului că decizia pe care trebuie să o ia un polițist în orice moment, ține doar de asumarea responsabilității! Iar asumarea responsabilității ține de amintirea jurământului depus în fața cetățeanului, în fața copilei care a murit! Am în fața ochilor spectrul unui suflet ce a avut încredere dincolo de orice în normalitatea care ar trebui să existe în lumea în care trăim! Ea și-a îndreptat încrederea în politie, în MINE, ca reprezentant al ei și EU am dezamăgit-o! Sunt la fel de vinovat ca oricare dintre colegii mei care nu au putut-o salva! De ce? Pentru ca văd zilnic mizeria de sub covoare! Pentru că atunci când mi se spune ca nu voi putea să schimb sistemul, ar trebui să continui sa cred în mine! Am învățat ca meseria asta nu are nevoie de idealiști!
Poate cineva să își închipuie ce s-a întâmplat între primul telefon la 112 si clipa când i s-a scurs ultima suflare?! Mă îndoiesc!

Acum, pe lângă acest sentiment, toți cei care aveți copii, alăturați groazei gândul la copilul vostru…și scoateți capul din nisip! Toți suntem responsabili! Nu suntem oi să nu putem raționa că nimeni nu ne poate spune să nu intervenim atunci când TREBUIE! Iar dacă nu intervenim când sufletul ne urlă așa cum a urlat acel copil, este pentru că sistemul ne-a redus la tăcere!!!
Mi s-a repetat de atâtea ori cu o ridicare din umeri că AȘA E SISTEMUL! Ca o scuză de către exact cei ce îl fac, pentru că sistemul este făcut de oameni așa cum o unealtă este creată de cineva…cu un scop! Scopul SISTEMULUI este obediența, reducerea asumării responsabilității și incapacitatea de a lua decizii, de a te opune nedreptății!!! Azi, SISTEMUL a omorât un copil pentru ca acest copil a fost omorât de un psihopat cu mâna SISTEMULUI! Pentru ca EU am fost incapabil sau nu am îndrăznit să intervin de teama consecințelor! Pentru că am uitat mândria de a fi polițist și credința în adevăr dincolo de consecințe! Pentru că am acceptat să fiu redus la tăcere atunci când știam că am dreptate! SISTEMUL nu are nevoie de oameni care priviți din spate își arata coloana prea dreaptă! SISTEMUL are nevoie de proverbe cu capete plecate! SISTEMUL suntem NOI, cu toată acceptarea noastră! La fel de vinovați ca si cei ce îl impun!

Azi a murit un COPIL! Este o diploma de absolvire pentru un SISTEM în care intri depunând un JURĂMÂNT! Și juri că vei apăra tocmai copilul care azi a murit! UN EȘEC! Poate cel mai dureros, dus în extreme de incapacitatea unei funcționalități evidente!

De câtă responsabilitate credeți ca ar da dovada un polițist când i-ar cere tatălui sa spargă el ușa cu piciorul la o percheziție?! Și câtă responsabilitate vă așteptați să aibă subalternii unui asemenea comandant într-un SISTEM bolnav în care nu mai poți salva o viață?

Sunt comisar de politie! Lucrez încă într-un serviciu operativ. Un serviciu care impune asumarea responsabilității si știu ce vorbesc! Înmulțiți sentimentul meu din aceste rânduri cu o mie si nici atunci nu veți avea imaginea completa a putreziciunii! Este singurul loc de munca în care i-as interzice fiicei mele sa lucreze! Cred că asta spune totul!

Sunt polițist! Am capul plecat în fața realității că azi un copil a fost ucis! EU am fost incapabil sa îl salvez! Țipetele pe care mi le imaginez îmi sfredelesc sufletul! Și a murit! Încet! Gândindu-se la mine! Gândindu-se ca EU POT și TREBUIE să îi salvez VIAȚA! AȘTEPTÂND!Oare în ce moment a realizat ca EU nu voi veni?! Oare în ce moment i-a murit speranța? Spectrul rece al morții… Ultima bătaie a inimii… Voi fi polițist și mâine! Dar EA nu va mai fi! EU, un polițist, îmi voi îmbrățișa în continuare fata dar un alt tată nu mai poate face asta! El nu a fost sunat de propria fiica pentru a o salva pentru că acest suflet pierdut a crezut îndeajuns în MINE! Iar EU am dezamăgit-o!
Pe fiecare birou operativ exista o cărămidă! Cu care noi, polițiștii, ne batem în piept, raportând câte infracțiuni am constatat, câte dosare am soluționat, etc., etc.! Piepturile noastre sunt tăbăcite, ale unora din cauza loviturilor de cărămidă iar ale altora de aprecieri. Fiecare același birou stă așezat pe un covor sub care, zilnic, este ascunsă mizeria! Un covor roșu acum, de sângele fetei ucise!!!
De ce vă mirați de SISTEMUL ce își pune în funcții de conducere aceeași oameni ce au eșuat la examenele de titularizare?! Doar ăsta este respectul datorat vouă, dragi cetățeni! De asta ne mor copii, de asta copiii răpiți sunt uitați după o lună! De asta acești vajnici apărători ai legii au acele cuvinte pline de respect la adresa părinților acestor copii! Și îi pun sa plătească perchezițiile ca pe moșia proprie! Pentru că SISTEMUL i-a împuternicit să se creadă deasupra tuturor!
Acest SISTEM ce demotivează tot ce ar trebui să aibă mai bun și sa păstreze, creează mici dumnezei ce uită, astfel, că respectul este o cerință de serviciu!
Cum să fii păstrat responsabil când eșuezi la un examen la care concurezi singur și ești pus în aceeași funcție pentru care nu ai luat examenul? Ce respect mai ai față de cetățean și față de subalternii tăi?! Jurământul tău devine o simplă vorba-n vânt! Al tău și al celor ce te urcă pe un jilț aurit!

Sunt ofițer pe poliție, plecat de la gradul de agent. Am trecut treptat prin diferite activități și am cunoscut oameni, colegi și comandanți. Am tot respectul pentru unii! În fața lor mă înclin! Am 23 de ani de muncă operativă! Pot spune că în direcția în care merge, SISTEMUL își pierde adevărații profesioniști din slujba cetățeanului!

Dar SISTEMULUI nu ii pasă! Nu de ei are nevoie! Nu are nevoie de anticorpi pentru propria putreziciune! Are nevoie doar de executanți care să nu îi chestioneze deciziile! Are nevoie de polițiști fără responsabilitate! Ce pleacă capul! Aceștia sunt actualii și viitorii lideri!

Cu mâna lor, Alexandra a fost ucisă! Sub coordonarea liderilor de nota 5!

Sunt ofițer de poliție! Și nu mai sunt mândru de asta!!! Credința și mândria mi-au murit odată cu moartea unui înger! Dar sunt mândru că sunt tată și sunt dator să îmi feresc copilul într-o țară în care până și îngerii mor!

Această scrisoare aparţine unui OM care trage cu onestitate pentru ţara şi profesia lui un semnal de alarmă:Flavian Savescu, Comisar -Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice