Motto: Tot ce nu întelegeți voi, e rudă cu mine.”Nichita Stănescu

Despre Nichita Hristea Stănescu, cel care a văzut Lumina pe 31 martie-1933, se poate simţi doar cu sângele sufletului răstignit în metafora vieţii…nu se poate vorbi, nu se poate tăcea, eventul se poate îngenunchea cu grijă peste lespedea emoţiei şi se pot îmbrăţişa necuvintele…poetului…

Linia sa genealogică paternă are la origine țărani prahoveni veniți la oraș, în Ploiești, la începutul anilor 1800. Mai apoi, foștii țărani prahoveni au devenit meșteșugari și comercianți ploieșteni, precum bunicul poetului, Hristea Stănescu, specializat în producerea și comercializarea unor țesături grele de tipul abalei.

Mama sa, Tatiana Cereaciuchin, s-a născut în ziua de 16 februarie 1910, la Voronej. Tatăl Tatianei a fost fizicianul și generalul Nikita Cereaciuchin.

Ca urmare a Revoluţiei din Octombrie, generalul Cereaciuchin se refugiază discret și rapid împreună cu familia sa, formată din soție și două fete, în România, inițial în Constanţa și ulterior la Ploiești, unde se stabilesc.

Aici, în orașul petroliștilor dar și al lui Ion Luca Caragiale, Iviitorii părinți ai lui Nichita se vor întâlni și căsători la 6 decembrie 1931.

Întâiul lor născut va purta, emblematic, prenumele ambilor bunici, al generalului-fizician rus și al comerciantului român, Nichita (și) Hristea Stănescu

Despre Nichita se poate gândi ca despre o sărbătoare a limbii şi literaturii române…pentru că El are un fel de paradis al său în care nu se spun cuvinte”

Primul volum, Sensul iubirii, apărut în anul 1961, când avea doar 27 de ani, avea să dea sensul limbii și literaturii române, patria sa!

„Acum, chiar acum, când citeşti tu, cititorule cuvintele acestea viaţa mea curge în faţa ta şi viaţa ta curge în faţa cuvintelor mele.”

În anul 1980, scriitorul suedez Arthur Lundkvist îl propune Academiei Suedeze pentru includerea pe lista candidaţilor la Premiul Nobel pentru Literatură, Nichita fiind nominalizat alături de nume mari precum Max Frisch, Jorge Borges, Leopold Sedar Senghorn, laureatul acelei ediţii fiind, însă, poetul grec Odysseas Elytis, ale cărui versuri „Doamne! cât albastru cheltuieşti ca să nu te vedem” au rămas celebre!

ÎNGERUL BLOND al poeziei româneşti este parte din ADN-ul poporului român, „O pată de sânge care vorbeşte” în numele alcătuirii noastre în veşnicia nedisimulată a trecerii noastre prin lume, ca fraţi şi surori întru frumosul care poate salva lumea.

”Mulţi şi-au pus problema dacă Nichita ar fi scris ce a scris dacă n-ar fi băut. Probabil că nu. Ca şi Adrian Leverkühn, celebrul personaj al lui Thomas Mann, Nichita a făcut şi el un pact cu diavolul. Acesta i-a oferit douăzeci şi patru de ani de geniu, exact cât şi lui Leverkühn. Şi-a plătit datoria către diavol prin alcoolism şi o moarte prematură. Am spus douăzeci şi patru de ani din cauza că Nichita n-a băut până la douăzeci şi şase de ani, spre râsul colegilor de generaţie, decât carcalete, un amestec de vin, sifon şi sirop. Când a debutat, în 1960, cu volumul Primele iubiri, puţea de talent. I s-a părut prea puţin”, afima prozatorul Ştefan Agopian, un prieten apropiat.

„Viaţa asta trece prea repede, îngrozitor de repede. N-apuci să te naşti, c-ai şi îmbătrânit”, mărturisea poetul, dar el nu a mai îmbătrânit…a plecat într-o noapte de iarnă, sau într-o dimineață de 13 decembrie a anului 1983 la ora 2:10… Ultimele sale cuvinte au fost: „Respir, doctore, respir”.

„Totul e simplu, atât de simplu, încât devine de neînţeles.”

Numai tu şi cu mine

înmultiţi şi împărţiţi

adunaţi şi scăzuţi

rămânem aceiaşi…

Pieri din mintea mea!

Revino-mi în inimă!

La mulți ani în amintire, Nichita Stănescu!

Epilog: „Cine ești tu cel care ești,și unde ești, când nimic nu este?”Nichita Stănescu

Anca Bica Bălălău

Despre Nichita Stănescu:

S-a născut în 31 martie 1933 în Ploieşti, judeţul Prahova.

 Liceul l-a urmat în Ploieşti, iar între 1952-1957 a absolvit Facultatea de Filologie în Bucureşti.

  În 1952 se căsătoreşte, însă aceasta durează doar un an. Abia în 1962 se recăsătoreşte cu poeta şi eseista Doina Ciurea.

Ulterior, fiind împreună cu poeta și autoarea Gabriela Melinescu, se vor inspira reciproc în a scrie și a construi universuri abstracte.

În 1982 se căsătorește cu Todorița (Dora) Tărâță.

Din spusele prietenului său Ştefan Augustin Doinaş, Nichita Stănescu a fost dependent de alcool.    Volumele sale, au aparut şi peste hotare, atât în timpul vieţii cât şi după.

 La 31 martie 1983, când poetul împlineşte 50 de ani, i se organizează o sărbătorire naţională.

  Moare tatăl lui Nichita Stănescu, cu un an înainte ca poetul să se stingă din viaţă.

 Despre poet, Alexandru Condeescu afirmă:

 “Poezia stănesciană reia tradiția liricii interbelice, făcând totodată, printr-o sinteză unică neomodernă, trecerea în literatura autohtonă de la modernismul începutului de secol spre postmodernismul sfârșitului de mileniu. Prin ea s-a petrecut în poezia romanească, dupa întemeierea ei de către Eminescu, a doua mare mutație a structurilor limbajului și viziunii poetice, prima fiind cea modernistă a interbelicilor.Cu fiecare volum al lui Nichita Stănescu s-a produs în literatura noastră o perpetuă revoluție a limbajului poetic, in jurul cărților sale dându-se o adevarată „bătălie a (neo)modernitații”

A fost ales post-mortem membru al Academiei Române.
A fost laureat al Premiului Herder.