Alertă de Război nuclear!

124

Apar noi consecințe ale încălcării tratatului INF. Vladimir Putin, președintele Rusiei, amenință SUA cu cea mai puternică bombă nucleară, la care ar fi lucrat pe ascuns de mai mulți ani.

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat sâmbătă că Federaţia Rusă şi-a suspendat participarea la Tratatul INF, încheiat în timpul Războiului Rece între SUA şi Uniunea Sovietică, după ce Washingtonul a anunţat că se retrage din acest tratat, acuzând Moscova de încălcarea prevederilor acestuia. Tot atunci Vladimir Putin a declarat că Rusia trebuie să dezvolte noi rachete ca răspuns la acţiunile SUA.

Sistemul de rachete „Kalibr” are mai multe versiuni care diferă în ceea priveşte modul în care rachetele sunt lansate, domeniul de aplicare, natura ţintelor şi viteza. Aceste rachete pot fi echipate cu focoase convenţionale sau nucleare. Submarinele ruseşti sunt echipate cu rachete „Kalibr”, scrie BusinessInsider.

De asemenea, potrivit declaraţiilor de marţi ale lui Serghei Şoigu, experienţa desfăşurării de acţiuni militare în Siria, cu ajutorul unor arme de înaltă precizie, dictează necesitatea de a dezvolta grupările de sateliţi militari.

Statele Unite ale Americii au anunţat că se retrag de sâmbătă din Tratatul privind Forţele Nucleare Intermediare semnat în 1987 cu Rusia, pe care o acuză că a încălcat acest acord, precizând că vor „notifica oficial Moscova şi alte părţi din tratat” în ce priveşte această retragere, care va intra în vigoare peste şase luni, perioadă în care aşteaptă ca Rusia să revină „în mod complet şi verificabil la respectarea tratatului, distrugând rachetele, lansatoarele şi echipamentele asociate care îl încalcă”.