Ascultă Radio România Reșița Live

Premiera iHamlet de Elise Wilk, la Radio România Actualităţi

Premiera iHamlet de Elise Wilk, la Radio România Actualităţi

Articol editat de Radio Resita, 1 octombrie 2018, 18:43

Teatrul Naţional Radiofonic inaugurează în cadrul festivalului de teatru pentru adolescenţi Excelsior Teen-Fest secţiunea Radio Teen-Fest, o secţiune de teatru radiofonic pentru adolescenţi şi tineri, disponibilă online pe www.eteatru.ro.

Radio România oferă în ultimii ani publicului tânăr o serie de producţii de teatru radiofonic care abordează problematici ale vârstei adolescenţei racordate la realităţile vieţii contemporane. Familia disfuncţională, descoperirea iubirii şi a sexualităţii, raportul cu şcoala şi exersarea relaţiilor sociale, confruntarea cu moartea sunt câteva din temele pieselor produse în ultimii ani la teatrul radiofonic. În acord cu creşterea interesului acordat de dramaturgi şi regizori acestui nou public, Teatrul Naţional Radiofonic susţine debutul noilor dramaturgi, descoperă şi adaptează piesele dedicate acestui segment de public în formare. Complementar acestei direcţii de susţinere a dramaturgiei noi, actualizările dramaturgiei clasice oferă tinerilor o cale de acces spre temele perene ale literaturii dramatice, recontextualizate în lumea contemporană. Nu în ultimul rând, scenarii radiofonice originale, scrise special pentru mediul auditiv, pun în pagină sonoră teme ale romantismului negru, ale culturii pop, ale istoriei ultimului secol citite din perspectiva valorilor tinerilor de azi.

Acum puteţi asculta o serie de autor Elise Wilk: Pisica verde, Exploziv, iHamlet (adaptarea radiofonică şi regia artistică: Mihnea Chelaru), scenariile originale ale Ilincăi Stihi care semnează şi regia artistică: Maldoror, Argentina şi Biblia neagă a lui William Blake şi debutul absolut al autorului Sandu Macrinici cu Ping-pong (regia Mihnea Chelaru).

Producţia în premieră iHamlet este prezentă în această toamnă în două concursuri internaţionale de teatru radiofonic, la Prix Europa Berlin (13-19 octombrie) şi la Prix Ex Aequo Bratislava (13-16 noiembrie).

Regizorul Mihnea Chelaru revine cu iHamlet la dramaturgia Elisei Wilk, pe care a urmărit-o cu consecvenţă, găsindu-i de fiecare dată un echivalent sonor original, validat de premiile obţinute. După succesul montării radiofonice Pisica verde la New York Festivals World’s Best Radio Programs 2016, a urmat Exploziv (Marele premiu Asia Pacific Broadcasting Union ABU 2017, marele premiu Grand Prix Maruliç 2018 şi medalia de aur la New York Festivals 2018). iHamlet este o provocare pentru Mihnea Chelaru nu doar din perspectiva regiei artistice, ci şi pentru adaptarea textului original şi transpunerea sonoră a piesei scrise special pentru un spectacol multimedia, montat în premieră absolută de regizoarea Catinca Drăgănescu la Teatrul Excelsior în 2017. iHamlet este o variantă contemporană a capodoperei shakespeariene, translată în prezentul tinerilor de azi, după cum o sugerează şi particula i din titlu. Ne aflăm în universul cotidian al liceenilor, originea princiară a lui Hamlet e convertită în nobleţea idealurilor tinereţii care judecă relaţiile de familie din prisma refuzului compromisului şi a valorilor etice absolute. Tragedia suportă, şi ea, ajustarea la fapte comune. Ofelia e exponenta instabilităţii iubirii juvenile. Părinţii sunt despărţiţi de un divorţ, nu de moartea tatălui. Gertrude e o femeie pragmatică, Claudius e noul iubit al mamei, iar cei doi sunt vinovaţi în ochii lui Hamlet pentru plecarea tatălui. Trădările se reduc la măsura vieţii cotidiene, doar Hamlet resimte existenţa la scara cosmică a vârstei, ce antrenează gesturi pe măsură. Familia disfuncţională compromite echilibrul emoţional al adolescentului Hamlet, iar răspunsul la dilema a fi sau a nu fi rămâne suspendat între traversarea crizei familiale şi posibilitatea negării vieţii ce îşi pierde sensul în absenţa iubirii.

Producţia de teatru radiofonic convinge prin calitatea adaptării piesei originale, prin ritmul alert şi contrapunctul planurilor sonore, dar mai ales prin prospeţimea şi autenticitatea interpretării actoriceşti a întregii distribuţii.

Elise Wilk aparţine valului tânăr al dramaturgiei româneşti contemporane, afirmată prin câteva piese de teatru multipremiate şi montate constant în teatrele din ţară sau în mediul independent. Născută în 1981, Elise Wilk a studiat jurnalistica la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca şi are un două masterate, unul de literatură şi comunicare la Universitatea Transilvania din Braşov, respectiv de scriere dramatică la Universitatea de Arte din Târgu Mureş.

iHamlet de Elise Wilk, adaptarea radiofonică şi regia Mihnea Chelaru. Distribuţia: Dan Clucinschi, Oana Predescu, Daniela Ioniţă, Oliver Toderiţă, Cosmin Şofron, Vlad Bîrzanu, Adrian Dima, copilul Pavel Hăloiu, Stelică Muscalu, Rusu Rrenata, Janina Tudor. Muzica originală: Codrin Lazăr, la violoncel: Eduard Târâş, regia de studio: Janina Dicu, redactor: Oana Cristea Grigorescu.

Serviciul               Comunicare şi Relaţii               Publice

Art Your Christmas – târg de artă contemporană, la final de parcurs la Timișoara
Evenimente joi, 8 ianuarie 2026, 16:14

Art Your Christmas – târg de artă contemporană, la final de parcurs la Timișoara

Expoziția Art Your Christmas, care a îmbinat spiritul sărbătorilor de iarnă cu expresia artei contemporane, se apropie de final. După un...

Art Your Christmas – târg de artă contemporană, la final de parcurs la Timișoara
Teatrul Național Radiofonic Radio România lansează noul eteatru.ro, de Ziua Culturii Naționale
Evenimente miercuri, 7 ianuarie 2026, 09:17

Teatrul Național Radiofonic Radio România lansează noul eteatru.ro, de Ziua Culturii Naționale

Teatrul Național Radiofonic, parte a Radio România, lansează noua platformă eteatru.ro, cea mai amplă colecție on-demand de teatru radiofonic...

Teatrul Național Radiofonic Radio România lansează noul eteatru.ro, de Ziua Culturii Naționale
Concertele anului 2026 în România: Metallica, Chris Isaak, Russell Crowe și alte nume mari confirmate
Evenimente duminică, 4 ianuarie 2026, 11:51

Concertele anului 2026 în România: Metallica, Chris Isaak, Russell Crowe și alte nume mari confirmate

Anul 2026 se anunță unul excepțional pentru scena muzicală din România, cu un calendar bogat de concerte live și artiști internaționali de...

Concertele anului 2026 în România: Metallica, Chris Isaak, Russell Crowe și alte nume mari confirmate
Un nou an cultural pentru Reșița: 2026, între 255 de ani de industrie și proiecte aniversare majore
Evenimente duminică, 4 ianuarie 2026, 08:36

Un nou an cultural pentru Reșița: 2026, între 255 de ani de industrie și proiecte aniversare majore

Anul 2026 se anunță unul de referință pentru Reșița, marcând două momente istorice esențiale: 255 de ani de istorie industrială și 100 de...

Un nou an cultural pentru Reșița: 2026, între 255 de ani de industrie și proiecte aniversare majore
Evenimente duminică, 4 ianuarie 2026, 06:34

Concertele Candlelight revin la Timișoara: ABBA, Queen și un omagiu Hans Zimmer, într-o experiență muzicală la lumina lumânărilor

Concertele Candlelight, recunoscute la nivel internațional pentru atmosfera lor intimă și multisenzorială, revin la Timișoara cu două...

Concertele Candlelight revin la Timișoara: ABBA, Queen și un omagiu Hans Zimmer, într-o experiență muzicală la lumina lumânărilor
Evenimente vineri, 2 ianuarie 2026, 19:44

Sărbători de rit vechi la Timișoara 2026. Concerte de colinde și muzică tradițională în Piața Victoriei și la Catedrala Ortodoxă Sârbă

Timișoara începe anul 2026 sub semnul diversității culturale și al tradițiilor vii, printr-o serie de evenimente dedicate Sărbătorilor de rit...

Sărbători de rit vechi la Timișoara 2026. Concerte de colinde și muzică tradițională în Piața Victoriei și la Catedrala Ortodoxă Sârbă
Evenimente vineri, 2 ianuarie 2026, 09:18

Concert simfonic extraordinar de Anul Nou la Caransebeș: Philharmonia Extravaganza urcă pe scena Casei de Cultură „George Suru”

Caransebeșul începe anul 2026 cu muzică de cea mai bună calitate. Duminică, 4 ianuarie 2026, de la ora 19:00, publicul este invitat la un...

Concert simfonic extraordinar de Anul Nou la Caransebeș: Philharmonia Extravaganza urcă pe scena Casei de Cultură „George Suru”
Evenimente joi, 1 ianuarie 2026, 13:35

Radio România Reșița transmite Concertul de Anul Nou de la Viena 2026, un regal de muzică clasică pentru începutul anului

Radio România Reșița invită ascultătorii să întâmpine Noul An în acorduri de muzică clasică de excepție, prin difuzarea de la ora 20.00,...

Radio România Reșița transmite Concertul de Anul Nou de la Viena 2026, un regal de muzică clasică pentru începutul anului