Era în cerul dimineților tinereții mele un portativ ce suna a cântec, pe umerii vârstelor ne visam veșnicia cu zâmbetul pe buze, ducând povara unor ani frumoși ca pe un toiag pentru mai târziu… făceam parte dintre cei ce își doreau să schimbe lumea, sau măcar să nu se lase dominați de uzura zilelor cenușii… El, prietenul nostru artist ne oferea drumeții de gând pe căi ce se așterneau după fiecare luminiș și aripi pentru a ne rostogoli în frumusețea culorilor… era Tomi, artistul nostru, care ne arăta anotimpul fiecărei culori, pribegia fiecărei priviri ostoindu-se peste hotarele neștiute ale sentimentelor noastre.
Și Tomi așa a rămas, noi ne-am schimbat, am îngenuncheat în cotidian,am încărunțit de idealuri, am bătut la porți care nu s-au deschis niciodată…
Astăzi, Tomi Ioan Radcu a bătut parcă în locul nostru la poarta Veșniciei… i s-a deschis și a intrat pe ea, nouă ne-a lăsat ultimul său mesaj prin toate picturile sale… a plecat… era bolnav, nu s-a văitat, nu s-a victimizat, nu a cerut nimic… a dăruit toată viața ceea ce a știut cel mai bine să facă-icoane, prin care și-a mângâiat suferința și și-a spus rugăciunea în felul lui.
Nu am, moarte, cu tine nimic,
Eu nici măcar nu te urăsc
Cum te blestemă unii, vreau să zic.
La fel cum lumina pârăsc.
Dar ce-ai face tu şi cum ai trăi
De-ai avea mamă şi-ar muri?!
Ce-ai face tu şi cum ar fi
De-ai avea copii şi-ar muri?!
Nu am, moarte, cu tine nimic.
Eu nici măcar nu te urăsc.
vei fi mare tu, eu voi fi mic.
Dar numai prin propria-mi viaţă trăiesc.
Nu frică. nu teamă-
Milă de tine mi-i.
Că n-ai avut niciodată mamă.
Că n-ai avut niciodată copii.
Dumnezeu să te odihnească, Prieten drag!
Condoleanțe familiei!
Anca Bica Bălălău
Poezie-Grigore Vieru
