Surpriză de proporţii la Real Madrid. Cine este noul antrenor

338

După ce timp de mai multe zile au fost vehiculate mai multe nume, în urma demisiei lui Zinedine Zidane, iată că Florentino Perez s-a decis cui să-i încredinţeze pregătirea galacticilor.

Aşadar, noul antrenor al lui Real Madrid este nimeni altul decât actualul selecţioner al Spaniei, Julen Lopetegui.

Acesta a semnat un contract pe trei ani cu Real Madrid, unde îi va urma francezului Zinedine Zidane. Acesta s-a despărţit la sfârşitul lui mai de gruparea din capitala Spaniei, la câteva zile după cel de-al treilea succes consecutiv în Liga Campionilor.

Lopetegui, care are 51 de ani, pregăteşte naţionala Spaniei din vara lui 2016, când l-a înlocuit pe Vicente del Bosque. Tehnicianul de origine bască îşi prelungise recent contractul cu La Roja până în 2020.

Ca jucător, Lopetegui, fost portar, a trecut şi pe la Real Madrid, unde a apărat foarte puţin. Celelalte echipa la care a evoluat sunt Las Palmaş Logroneş FC Barcelona şi Rayo Vallecano. El a avut o selecţie în naţionala Spaniei şi a făcut parte din lotul pentru CM 1994.

Ca antrenor, Lopetegui le-a pregătit pe Rayo Vallecano (2003-2004), echipa a doua a lui Real Madrid (2008-2009), naţionalele Spaniei Under-19 (2010-2012), Under-20 (2011-2013) şi Under-21 (2012-2014), FC Porto (2014-2016), iar în 2016 a devenit selecţioner al primei reprezentative a Spaniei. Ca jucător, el a câştigat campionatul (1990), Cupa Spaniei (1997) şi trei Supercupe ale Spaniei (1990, 1994, 1996), iar ca antrenor, Campionatul European U-19 şi cel U-21.

Agerpres