[FOTO-AUDIO] Încă o victorie pentru CSM Reşiţa în partidele amicale

404
OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Echipa de fotbal din Liga a III-a CSM Reşiţa a obţinut încă o victorie sâmbătă, în meciurile amicale. Rosso-nerii s-au impus cu 2-1, în faţa liderului din Liga a IV-a Caraş-Severin, Voinţa Lupac. Partida s-a jucat pe terenul sintetic al formaţiei din Valea Domanului, în condiţii atmosferice de frig şi ninsoare. Primul gol al reşiţenilor a fost marcat de Daniel Ene, egalarea venind la începutul reprizei a II-a prin reuşiţa lui Antonio Matuschka. Golul victoriei rosso-nerilor a fost adus de Andrei Burciu.

Primul care a făcut declaraţii la finalul meciului a fost antrenorul oaspeţilor, Boşko Vişatovici:

„În primul şi în primul rând, vreau să-mi felicit băieţii mei pentru efort, per ansamblu sunt mulţumit de joc. Noi tocmai ce am încheiat un cantonament şi am jucat cu o echipă bună de Liga a III-a, cu jucători de valoare şi un antrenor renumit. Urez baftă atât băieţilor mei, cât şi băieţilor de la CSM. Mâine plecăm în Croaţia pentru o serie de meciuri amicale.”

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Antrenorul principal al reşiţenilor, Daniel Opriţa a vorbit despre jocul de sâmbătă, meci de la care a sperat o victorie la o diferenţă mai mare de goluri:

“Vreau să le mulţumesc celor de la Voinţa Lupac că au venit să joace cu noi, aveam programat iniţial un meci cu o echipă de Liga a II-a din Serbia, le mulţumesc că au fost de acord să joace astăzi în locul celor din Serbia. A fost un joc bun cu o echipă de Liga a IV-a care încearcă să promoveze, aş fi vrut să câştigăm la un scor mai mare, dar aşa sunt mulţumit că am dominat clar jocul, atât în prima, cât şi în a doua repriză. Din nou am avut foarte multe ocazii, dar trebuie să ţinem cont şi de teren, care are dimensiuni mai mici, Lupacul s-a aglomerat în jumătatea proprie, iar în acest fel e destul de greu să bagi mingea în poartă. Dar asta nu scuză ocaziile foarte mari, singuri cu portarul. Dacă în meciurile oficiale ne vom juca în acest fel cu ocaziile s-ar putea să regretăm şi să fie prea târziu să ne mai pară rău. Totuşi jocul nostru merge, traseele de joc încep să se vadă şi în general sunt mulţumit”, a afirmat Daniel Opriţa.

În ultimul meci de pregătire CSM Reşiţa va juca sâmbăta viitoare tot cu Voinţa Lupac.

Cristina Corocan

————————————

Echipa de fotbal din Liga a III-a, CSM Școlar Reșița va disputa sâmbătă, 24 februarie un nou meci amical pe teren propriu. Rosso-neri au programat de la ora 13.00 un joc cu formația lideră din Liga a IV-a Caraș-Severin, Voința Lupac.

Partida se va juca pe terenul sintetic din Valea Domanului, iar reșițenii speră la o nouă victorie în partidele amicale.

Prima reușită au avut-o zilele trecute, când s-au impus în fața lui Dinamo Pancevo, cu 2-1.

Și în acest final de săptămână echipa din Valea Domanului trebuia să joace cu o formație din Serbia, FK BSK Borca Belgrad, dar meciul a fost anulat.

“Din cauza faptului că echipa din Serbia, de Liga a II-a, FK BSK Borca Belgrad nu mai poate onora prezența pentru meciul de sâmbătă, noul nostru adversar va fi echipa de pe locul I în Liga a IV-a Caraș – Severin, Voința Lupac”, se arată pe site-ul clubului reșițean.

Meciul CSM Reșița – Voința Lupac are loc sâmbătă, de la ora 13:00, pe terenul sintetic din Baza sportivă Mircea Chivu.

Cristina Corocan