Dinu Săraru împlineşte astăzi 87 de ani, din care 68  a dăruit radioului românesc, 23 de ani  Teatrului Mic şi după 1989, câțiva ani  Teatrului Naţional din Bucureşti.

Fac parte din generaţia care s-a îndrăgostit iremediabil de teatru în sala de spectacole a Teatrului Mic, unde mă întâlneam cu Vocile de la Teatru Radiofonic, refugiul meu asemeni celor care și-au ascuns fără să știe nimeni copilăria în buzunar și care au pornit să-și continue jocul până la sfârșitul lor…

Dramaturg, eseist, publicist, romancier și scriitor român, membru al Uniunii Scriitorilor din România, Dinu Săraru s-a născut pe 30 ianuarie 1932, județul Vâlcea, fiu al învățătorului Costică Săraru și al Corneliei Săraru, din comuna Slătioara, la 8 km de orașul Horezu. Este tatăl ziaristei, redactor radio și TV, Ruxandra Săraru.

„Cine stabileşte şi cine măsoară hotarele vârstei şi ale vârstelor? Cine poate decide când începe, când poate să înceapă şi când se încheie marea iubire? Şi când avem şi când nu avem dreptul la ea?” mărturiseşte Dinu Săraru

A debutat în presă la numai 18 ani, ca reporter la Radiodifuziunea Română între anii 1950-1961. A fost secretar general de redacţie la revista ”Secolul 20” şi la ”Luceafărul”
În perioada 1969-1977, a fost secretar general de redacţie, redactor-şef adjunct, redactor-şef al Redacţiei Culturale Radio-TV.
După anul 1990, a ocupat poziţiile de director general adjunct la Centrul Internaţional Ecumenic şi de membru în comitetul de direcţie al revistei „Armonia” .A fost director fondator al revistei „Noi” şi director al cotidianului „Universul românesc” .

Este fondatorul Fundaţiei Naţionale pentru Civilizaţie Rurală ”Nişte ţărani”, înfiinţată în iunie 1998 şi unul dintre organizatorii, din anul 1998, al Festivalului Internaţional de Film ”Eco-Etno-Folk Film” de la Slătioara. Tot în 1998, iniţiază şi coordonează proiectul Pro Istoria. Un an mai târziu, devine director fondator al revistei ”Renaşterea civilizaţiei rurale româneşti” şi creează Institutul Naţional de Cercetare a Civilizaţiei Rurale, în cadrul fundaţiei omonime.

În anul 2001, a reluat publicarea „Gazetei Teatrului Naţional”. A devenit director fondator al revistei „Clipa” în 2008.

Dinu Săraru este membru al Uniunii Scriitorilor din 1961 şi membru fondator al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, în 2001.

Debutul său editorial a fost o culegere de cronici şi articole dedicate teatrului, adunate sub titlul ”Teatrul românesc şi interpreţi contemporani” în anul 1966. În 1973, avea să publice o nouă colecţie de cronici şi eseuri teatrale, ”Al treilea gong”.

A debutat ca romancier şi, totodată, s-a consacrat cu ”Nişte ţărani” (1974, Premiul ”Ion Creangă” al Academiei Române). Cartea a fost ecranizată, în 1980, sub titlul ”Vânătoarea de vulpi”, în regia lui Mircea Daneliuc şi a fost pusă în scenă de Cătălina Buzoianu la Teatrul Mic, în 1981, cu titlul ”Scenariu dramatic în şapte anotimpuri”.

Au urmat romanele: ”Clipa” (1976, montat, în premieră în 1978, la Teatrul de Stat din Constanţa, în regia lui Virgil Stoenescu), trilogia ”Dragostea şi revoluţia” (1981 – 1986) (”Toamna roşie”, ”Cei care plătesc cu viaţa”, ”Speranţa”), ”Adevăruri de toată ziua” (1987), ”Un fluture alb cu sânge pe aripi” (1992), ”Iarba vântului” (1993, Premiul ”Mihai Eminescu”), ”Trilogia ţărănească” (triptic de romane, 1996), ”Crimă pentru pământ” (1997, Premiul ”Liviu Rebreanu”) – montat de regizorul Grigore Gonţa la Teatrul Naţional ”I.L. Caragiale” din Bucureşti, ”Ciocoii noi cu bodyguard” (2004), ”Generalul Revoluţiei cu piciorul în ghips – Dialog cu generalul Victor Atanasie Stănculescu”, volum de interviuri (2005), ”Ultimul ţăran din Slătioara” (2006).

Subiectul filmului ”Ticăloşii” (2007) al cărui regizor şi scenarist este Şerban Marinescu, este inspirat din romanul lui Dinu Săraru „Ciocoii noi cu bodyguard”.

A primit de două ori Medalia Meritul Cultural şi o dată cu ordinul omonim. În 2002 i-a fost acordată distincţia de Cavaler al Ordinului Naţional ”Steaua României”. Un an mai târziu, a fost distins cu Premiul Naţional al Ministerului Culturii pentru întreaga activitate artistică. În 2007, la împlinirea vârstei de 75 de ani, a primit Medalia de aur a Academiei oamenilor de Ştiinţă din România, Medalia de aur alb cu efigia scriitorului a Băncii Naţionale a României şi Medalia de argint – Antim Ivireanu a Arhiepiscopiei Râmnicului. În 2011, Arhiepiscopia Râmnicului i-a oferit medalia de aur – Constantin Brâncoveanu.
În 2012, la vârsta de 80 de ani, lui Dinu Săraru i s-a acordat Diploma de Merit a Asociaţiei Scriitorilor Bucureşti.

În numele unui gând mai frumos şi mai curat decât zicerea lui:
La mulţi ani, Maestre Dinu Săraru!

Generaţii întregi s-au îndrăgostit de teatru acolo pe strada Sărindar, la Teatrul Mic… urarea noastră se regăseşte în frumosul eseu al lui Max Reinhardt:
„Cred în nemurirea teatrului. E cel mai minunat adăpost pentru cei care și-au ascuns fără să știe nimeni copilăria în buzunar și care au pornit să-și continue jocul până la sfârșitul lor”.

Continuaţi jocul acesta minunat!                                                    La mulţi ani, Dinu Săraru! Laudatio!

Anca Bica Bălălău

sursa: wikipedia