Viitorul Caransebeș a reluat pregătirea cu gândul la PROMOVARE!

251

Echipa de fotbal de liga a IV-a, Viitorul Caransebeș și-a reluat luni,22 ianuarie pregătirea pe stadionul din Balta Sărată. 14 fotbaliști s-au prezentat la primul antrenament din 2018.

Despre lotul prezent la prima reuniune din 2018 și despre programul echipei ne-a vorbit preşedintele Clubului Viitorul Caransebeş, Ovidiu Chimigeriu:

Am avut un număr de 14 jucători, din cei 18 câți cuprinde, în prezent, lotul. La finalul turului am renunțat la: Cosmin Țuțul (care a plecat în străinătate), Alin Ţundrea şi Herman Bona, care nu s-au putut acomoda echipei. Noutăți avem trei nume: Bogdan Gulea, care a mai jucat la Caransebeș, Cristian Bloju de la CSM Reșița și Alexandru Nicola de la Minerul Anina. Până la începerea campionatului ne dorim să mai aducem cel puțin 2 jucători. De pregătirea echipei se ocupă în continuare Ion Bica, cel care o face chiar foarte bine, rezultatele au confirmat lucrul acesta.”

Echipa Viitorul Caransebeș se va antrena în municipiu în prima parte a perioadei de pregătire, după care, în luna februarie, se intenționează efectuarea unui cantonament în stațiunea Băile Herculane.

Obiectivul echipei de fotbal din Caransebeș rămâne promovarea în Liga a III-a.

Cristina Corocan