[FOTO] In memoriam, Ion Creangă!

Motto:”Ia, eram şi eu un boţ cu ochi, o bucată de humă însufleţită din Humuleşti.” Ion Creangă

Articol editat de Radio Resita, 31 decembrie 2019, 14:41 / actualizat: 31 decembrie 2019, 18:47

Nu este suflet de român să nu fi umblat pe ulițele copilăriei cu snoavele și dulcea vorbă românească a lui Ion Creangă. Povestitor, prozator, teolog, autor de manuale școlare printre care și un Abecedar, politician, poet este considerat a fi unul dintre clasicii literaturii române mai ales datorită operei sale autobiografice „Amintiri din copilărie”.

Printre pseudonimele sale ne stă în amintire-„Popa Smântână”, „Ioan Vântură-Țară”…

O dată cu el, s-a născut pe 1 martie 1837, sau într-o altă variantă 10 iunie 1839, conform unei mitrici -condici de nou-născuți din Humulești, publicată de Gheorghe Ungureanu, deci o dată cu el s-a născut  și „Umorul lui Creangă” care este însuşi umorul vieţii, al acestui fenomen organic, în care durerea şi bucuria, răul şi binele, prostia şi inteligenţa, umbra şi lumina se îmbrăţişează alternativ, ca s-o exprime în toata realitatea.

Ion Creangă este cel mai mare povestitor român și totodată stă cu onoare pe plan internațional alături de Frații Grimm, Prault şi Andersen.

Opera sa majoră, scrisă la îndemnul prietenului său Mihai Eminescu, este „Amintiri din copilărie”, iar „Povestea lui Harap-Alb” este cel mai reprezentativ basm al său.
„Amintirile din copilărie” rămân peste generații streașina prin care ne protejează sufletul cu simplitatea frumosului, firescului, simplității:

“Ia, eram şi eu un boţ cu ochi, o bucată de humă însufleţită din Humuleşti.Nu ştiu alţi cum sunt, dar eu, când mă gândesc la locul naşterii mele, la casa părintească din Humuleşti, la stâlpul hornului unde lega mama o şfară cu motocei la capăt, de crăpau mâţele jucându-se cu ei, la prichiciul vetrei cel humuit, de care mă ţineam când începusem a merge copăcel, la cuptiorul pe care ma ascundeam, când ne jucam noi, băieţii, de-a mijoarca, şi la alte jocuri şi jucării pline de hazul şi farmecul copilăresc, parcă-mi saltă şi acum inima de bucurie! Dragi mi-erau tata şi mama, fraţii şi surorile şi băieţii satului, tovarăşii mei de copilărie, cu cari, iarna, în zilele geroase, mă desfătam pe gheaţă şi la săniuş, iar vara în zile frumoase de sărbători, cântând şi chiuind, cutreieram dumbrăvile şi luncile umbroase, ţarinele cu holdele, câmpul cu florile şi mândrele dealuri, de după care îmi zâmbeau zorile, în zburdalnica vârstă a tinereţii! Asemenea, dragi mi-erau şezătorile, clăcile, horile şi toate petrecerile din sat, la care luam parte cu cea mai mare însufleţire,” spunea cel ce ne-a rămas drept cel mai năstrușnic Nică a Petrei, copilul care ne-a trăit pe noi, copiii noștri și copiii copiilor noștri, atât cât Dumnezeu va îngădui suflarea românească pe acest pământ.

„În Ion Creangă vedem astăzi pe primul romancier al literaturii noastre, pe primul creator de epos, nu în timpul istorico-literar, ci într-o durată spirituală, fiindcă românul lui Filimon anticipează cu două decenii Amintirile,”afirmă critical literar Pompiliu Constantinescu.

În anul 1875, îl cunoaște pe Mihai Eminescu, atunci revizor școlar la Iași și Vaslui, cu care se împrietenește. Între 1875 și 1883, la îndemnul poetului, scrie cele mai importante opere ale sale.Ion Creangă a fost, din păcate, în spatele umorului său , bolnav de epilepsie și a suferit foarte mult la aflarea bolii și apoi a decesului lui Eminescu, și al Veronicăi Micle.

“La Ieşi ninge frumos de ast-noapte, încât s-a făcut drum de sanie. Ciricul e mai frumos acum. Vino, frate Mihai, vino, căci fără tine sunt străin.”…

Fratele Mihai nu a venit, dar a plecat Ion Creangă la el într-o zi de 31 decembrie,  ultima zi a anului 1889, cu numai câteva ore înainte de trecerea în noul an, la vârsta de 52 de ani. Sfârşitul său a venit în mod neaşteptat pentru apropiaţii lui, Creangă petrecându-și ultimele ore din viaţă în compania unui amic, cu care a cutreierat străzile Iaşiului. A mâncat gogoşi şi a consumat alcool, iar spre amiază a mers la tutungeria fratelui său, unde i s-a făcut rău şi a murit, iar de atunci Luceafărul poeziei românești încălzește cerul limbii și literaturii române cu cel mai bun prieten alături-Ion Creangă.

A fost înmormântat la 2 ianuarie 1890 la cimitirul Eternitatea din Iași.

Ion Creangă a avut un băiat, Constantin. Acesta, fost ofițer de carieră, avea să se căsătorească în anul 1886, cu Olga Pătru, fiica unui comerciant din Brăila. Cei doi au avut patru copii, Laetiția, Horia, Silvia și Ionel.

Cei doi nepoți ai lui Creangă, Horia Creangă și Ion Creangă, aveau să devină arhitecți renumiți ai perioadei interbelice.
Horia Creangă, nepotul povestitorului, este considerat cel mai important arhitect al perioadei interbelice. În capitală a proiectat peste 70 de imobile. Unele, însă au fost schimbate de-a lungul timpului, astfel că nici specialiștii nu mai recunosc stilul marelui arhitect școlit la Paris.

Epilog:”N-ar fi rău să fie bine-n ţara asta.”Ion Creangă

Anca Bica Bălălău

Sursa: wikipedia