Motto: „Caragiale, Caragiale, Dacă nu erai matale, Rămâneam tot … haimanale”.  Nichita Stănescu

Îl găsim în fiece ungher și situație, este portavocea unui popor care a supraviețuit prin umor, toleranță și de multe ori prin credință. Caragiale este oglinda societății românești de 167 de ani, așa cum pentru englezi este William Shakespeare sau pentru spanioli este Miguel de Cervantes.

Într-un imaginar dialog, Caragiale ar părea extrem de nociv, sensibil și revoltat ca și atunci când condeiul său răstălmăcea viața după cum era cu adevărat.

Cu ce ai început Nene Iancule ?

„O carte de citire bună, în vârstă fragedă, este poate una dintre împrejurările cele mai hotărâtoare ale vieţii unui om. Multe cariere intelectuale nu se datoresc altei împrejurări decât unei cărţi căzute la vreme în mâinile unui copil, tot aşa precum umbra multor stejari seculari se datoreşte întâmplătoarei căderi a unei ghinde pe pământ prielnic”.

Parcă ești prea ispășit…

„De ce să ne facem spaimă şi inimă rea degeaba? La noi nu e nici mai multă nici mai puţină stricăciune decât în alte părţi ale lumii, şi nici chiar nu s-ar putea altfel. Calităţile şi defectele omeneşti sunt pretutindeni aceleaşi; oamenii sunt peste tot oameni”.

Totuși trebuie să fii tare bucuros, piesele dumitale se joacă mai abitir azi, pe toate scenele teatrelor…merge lumea la teatru să te aplaude.

„În toată lumea, publicul se împarte în două părţi: o parte care merge la teatru şi plăteşte, şi alta care nu plăteşte şi nu merge la teatru. La noi se-mparte altfel: o parte care plăteşte teatrul naţional şi nu merge la teatrul naţional şi alta care merge la teatrul naţional fără să plătească”.

La toate gazetele ai cronici bune.

„Norocul e prea puţin şi lumea prea multă. Cinste şi gramatică, acestea sunt cele dintâi condiţii ale unei prese bune. Luaţi o jumătate de afirmare a unui ziar opozant şi amestecaţi-o bine cu jumătate de dezminţire a unuia guvernamental – iată o reţetă adeseori bună pentru a afla adevărul”.

Se poate glumi?

„Da şi nu.

Se poate – când ai de-a face cu oameni sănătoşi.

Nu se poate – cu oameni bolnavi.

Se poate – cu oameni veseli şi bine dispuşi.

Nu se poate – cu oameni posaci si mâhniţi.

Se poate – cu oameni de spirit.

Nu se poate – cu oameni proşti.

Se poate – cu literaţi şi artişti.

Nu se poate – cu gloabe literare şi artistice”.

Ehei! Ca dumneata, bobocule, mai rar cineva!

„Voieşti să cunoşti lucrurile? Priveşte-le de aproape. Vrei să-ţi placă? Priveşte-le de departe”.

Ce scrie la gazete e de bine, nene?

„Mofturi! După lupte seculare, care au durat aproape treizeci de ani, iată visul nostru realizat! Ce eram acuma câtva timp înainte de Crimeea? Am luptat şi am progresat: ieri obscuritate, azi lumină! Ieri bigotismul, azi liber-pansismul! Ieri întristarea, azi veselia!… Iată avantajele progresului! Iată binefacerile unui sistem constituţional”!

Să aibă puţintică răbdare…

„Mă, de-acum să nu mai cântaţi pe ţăran cu plete lungi şi cu fluierul de cioban la buze. Azi fluieră trenul. Să-i faceţi pe ţărani un popor european”.

În zadar veniţi cu gogoriţe, cu invenţiuni antipatriotice, cu Europa, ca să amăgiţi opinia publică…

„Eu ştiu ce glas are măgarul, şi ştiu asemenea că orice şcoală, cât de înaltă, nu poate da ce n-a vrut să dea naşterea… La noi, minciuna, adulterul, uneltirea mişelească sunt nişte nimicuri pline de haz de care râd toţi cu multă poftă. Cap ai, minte ce-ţi mai trebuie”?

Dar am evoluat, avem industrie, ne-am modernizat, nu mai este ca pe vremea matale, Nene Iancule…

„Un popor care nu merge înainte, stă pe loc, ba chiar dă înapoi. Industria română este admirabilă, e sublimă, putem zice, dar lipseşte cu desăvârşire”.

Oamenii se vaită de sărăcie, statul nu mai face față, doar promisiuni…

„Dacă n-o mai plăti niminea bir, soro, de unde or să aibă cetăţenii leafă? Treaba statului, domnule, el ce grije are? pentru ce-l avem pe el? e datoria lui să-ngrijească să aibă oamenii lefurile la vreme”…

Dar suntim liberi, avem democrație…

O sotietate fara printipuri, va sa zica ca nu le are! Ori sa se revizuiasca, dar sa nu se schimbe nimic; ori sa nu se revizuiasca, dar atunci sa se schimbe pe ici pe colo

Lasă Nene Iancule că mergem în lume cu capul sus , avem artiști, avem oameni luminați care ne fac onoare

„Să nu te miri că se potrivesc cuvintele înţeleptului de acu o sută treizeci de ani cu starea de azi a artei la noi… Miră-te mai bine că şi peste alţi o sută treizeci de ani, vor fi mulţi, foarte mulţi „epitropi şi ctitori ai intelectualităţii române” cărora vor trebui spuse aceleaşi adevăruri şi… tot degeaba spuse”.

Ce mai avem de apărat în țărișoara noastră?

„Trăiască frumoasa şi cumintea limbă română! Fie în veci păstrată cu sfinţenie această scumpă Carte-de-boierie a unui neam călit la focul atâtor încercări de pierzanie”.

În ziua de astăzi ți-ar plăcea să mai scri ?

„Să mai văd ceea ce am văzut, să mai sufăr ceea ce am suferit, aceleaşi mutre, aceleaşi fosile cari conduc viaţa publică, otrăvindu-te numai cu privirile lor stupide şi bănuitoare”.

Nene Iancule de 165 de ani ești contemporanul nostru!

„În toată viaţa mea n-am fost mort. Am întotdeauna cu mine trei lucruri: ceasul – ca să ştiu mersul timpului, mersul trenurilor – ca să ştiu mersul drumurilor, şi Biblia – ca să ştiu mersul vieţii”.

Ce ți-ai dori șă îți urez de ziua matale?

„Ce vreu eu, bine vreu. Eu am o vorbă: o mie de ani pace”!

Își mulțumesc, îmi dai un autograf să creadă lumea că am făcut un interviu cu matale?

„N-am putut pentru ca să te tratez cu refuz.Trebuie să ai curaj ca mine! Trebuie s-o iscăleşti: o dăm anonimă”!

Aşa da, o iscălesc: Anca Bica Bălălău

Epilog:  „Celebru: …unul care începe să trăiască după ce a murit”.Ion Luca Caragiale

 Nota redacției:

Ion Luca Caragiale s-a născut la 1 februarie 1852, în satul Haimanale (care astăzi îi poartă numele), fiind primul născut al lui Luca Ștefan Caragiale și al Ecaterinei Chiriac Karaboas. Conform unor surse, familia sa ar fi fost de origine aromână.Tatăl său, Luca  și frații acestuia, Costache și Iorgu, s-au născut la Constantinopol, fiind fiii lui Ștefan, un bucătar angajat la sfârșitul anului 1812 de Ioan Vodă Caragea în suita sa. În privința datei nașterii au fost vehiculate și datele „în noaptea de 29 spre 30 ianuarie” sau „în zorii zilei de 30 ianuarie” (Șerban Cioculescu), bazate pe amintirile lui Caragiale. Certificatul de botez, descoperit în anii 1970 la Arhivele Statului, menționează:

z

În conformitate cu singurul document oficial care menționează nașterea, data nașterii lui Ion Luca Caragiale este 1 februarie 1852.

La 9/22 iunie 1912, I.L. Caragiale a murit la Berlin, în locuința din Schoneberg. Ioan Slavici a scris atunci necrologul „Un om mare”. La 27 iunie 1912, rămășițele pământești au fost depuse în cavoul capelei din cimitirul Erster Schoneberger Friedhof în prezența familiei și a prietenilor Barbu Ștefănescu Delavrancea și Alexandru Vlahuță.La 1 septembrie 1912, Ministerul de Interne din România a deschis un credit de 22.000 lei pentru aducerea trupului lui Caragiale în țară și pentru înmormântare. La 18 noiembrie același an, sicriul cu rămășițele mortuare a fost adus în țară și depus la biserica Sfântul Gheorghe Nou din București. Patru zile mai târziu, la 22 noiembrie, a fost reînhumat la Cimitirul Bellu din București, în apropiere de mormintele poeților Mihai Eminescu și George Coșbuc.

A fost ales membru de onoare post-mortem al Academiei Române la 28 octombrie 1948.