Premierul Serbiei, Aleksandar Vucici, a declarat astăzi că regiunea Balcanilor occidentali va avea o creştere economică de trei ori mai mare în raport cu creşterea Europei Occidentale în următorii 20 de ani şi a transmis mesajul că nu trebuie să ne fie ruşine pentru faptul că aparţinem Balcanilor Occidentali. „Noi vom fi de aici o sursă de creştere mult mai mare decât Europa de Vest în următorii 20 de ani şi vom avea o creştere semnificativă, chiar şi triplă şi vom fi pionul dezvoltării economice pe vechiul continent  – şi aceasta este prognoza Fondului Monetar Internaţional şi al Băncii Mondiale, a spus Vucici la conferinţa de presă susținută împreună cu preşedintele în exerciţiu al Consiliului miniştrilor Bosniei şi Herţegovinei, Denis Zvizdici, la Belgrad.