Motoarele vor fi turate din nou în Valea Domanului și aceasta sâmbătă, 2 iulie cu ocazia primei etape – Cupa Reșița, din campionatul regional de viteză în coastă Romanian Berg Cup, organizat de VSS Racing Club Timișoara sub egida Federației Române de Automobilism, cu sprijinul Primăriei Reșița.

La start sunt așteptați peste 40 de piloți din toată țara. Parcul auto este amplasat în incinta stadionului Mircea Chivu din Reșița, urmând ca mâine să se desfășoare cele 6 urcări, prima fiind de recunoaștere și este programată la ora 9.30. Directorul organizatoric Alexandru Matei ne-a oferit și alte detalii:

” Campionatul Regional este ca o rampă de lansare pentru Campionatul Național de viteză în coastă. Nu sunt mașini atât de puternice și participă piloți debutanți și avansați. Sperăm la un public cât mai numeros, să fie vreme frumoasă și să nu avem evenimente neplăcute. La ora prânzului, dacă situația o va cere, circulația ar putea fi deschisă în jur de 15 minute, dar în regim de supraveghere. Startul se va da de la locul tradițional, înainte de ”carieră”, de la startul vechi al probelor de viteză în coastă.
Suntem o mână de pasionați ai sporturilor cu motor care ne-am adunat pentru a putea organiza această cursă. Noi suntem cărășeni, susținuți de alți cărășeni de toate vârstele, iubitori ai automobilismului. Acest campionat regional se va desfășura în acest an, doar într-o singură etapă din lipsa susținerii financiare, dar important este că are loc și că se reia în valea Domanului, după o pauză.”

Vineri fiind programate verificările administrative și verificările tehnice în parcarea stadionului Mircea Chivu din Reșița, urmând ca sâmbătă să se desfășoare cele 6 urcări programate: 2 urcări fiind manșe de recunoaștere, 2 manșe de antrenamente cronometrate, iar ultimele două manșe fiind cele de concurs, care stabilesc câștigătorii competiției.

Așadar circulație întreruptă sâmbătă, 2 iulie pe tronsonul Reșița –Carașova, între orele 8-18. Organizatorul recomanda folosirea rutelor ocolitoare Anina – Carașova -Grădinari – Reșița sau Reșița – Voiteg- Moravița – Oravița – Anina.

Pentru buna desfășurare a evenimentului, siguranța spectatorilor cât și a concurenților, rugăm pe cei prezenți pe probă să asculte indicațiile oficialilor de cursă și să se conformeze acestora.

Cristina Corocan