Tirnova-23

Satul românesc este în căutarea propriei identităţi, într-o etapă clară de metamorfoză, asemenea întregii societăţi. Vatră străbună, leagănul doinelor şi meşteşugurilor, izvor de bună creştere şi credinţă, satul românesc este în plină transformare; îşi caută calea pierdută în urmă cu ceva timp. Ne prierdem încet, încet tradiţia şi obiceiurile, aşa cum ne pierdem bătrânii. Valorile, credinţele, meşteşugurile satului bănăţean vor fi redescoperite şi promovate de Radio România Reşiţa. Vom încerca să mai găsim oameni care mai păstrează în lăzile de zestre costume populare, care mai ştiu să toarcă ori să ţese, oameni pentru care păstrarea şi transmiterea tradiţiilor, obiceiurilor şi meşteşugurilor a devenit un mod de viaţă şi o datorie pentru generaţiile ce vor veni.

Sursa foto: cit-tirnova.ro