revolutie

16 decembrie 1989, ziua în care s-a strigat pentru prima dată “Jos Ceauşescu”! Au trecut 25 de ani de la revoluţie, iar cu acest prilej cei care au participat activ la acele manifestări au organizat astăzi împreună cu Primăria municipiului Reşiţa mai multe acţiuni în şcolile din municipiu.
În această zi, în urmă cu 25 de ani zeci sute şi mai apoi zeci de mii de oameni au înfruntat frigul de afară pentru a scăpa de comunism. Deşi şi-au pus viaţa în pericol oamenii au luptat pentru schimbare. Astăzi, persoanele curajoase care au asistat la revoluţia din 1989 au mers la Colegiul Economic al Banatului Montan pentru a le povesti tinerilor ceea ce nu găsesc în cărţile de istorie.
Eleviii s-au arătat încântaţi de această acţiune, iar la final tinerii şi-au exprimat deschis părerea în legătură cu ceea ce s-a întâmplat în trecut. Dar acesta a fost doar începutul Revoluţiei. Avea să urmeze ziua de 17 decembrie 1989, poate cea mai sângeroasă, în care zeci de oameni şi-au pierdut viaţa, iar sute au fost răniţi de gloanţe.

 

Copiii născuţi după anul 1990, citesc, astăzi, pe Wikipedia: „Revoluţia Română din 1989 a constat într-o serie de proteste, lupte de stradă şi demonstraţii desfăşurate în România, între 16 şi 25 decembrie 1989, care au dus la căderea preşedintelui Nicolae Ceauşescu şi la sfârşitul regimului comunist din România. Demonstraţiile din ce în ce mai ample au culminat cu procesul şi execuţia soţilor Ceauşescu. Înainte de revoluţia română, toate celelalte state est-europene trecuseră în mod paşnic la democraţie; România a fost singura ţară din blocul estic care a trecut printr-o revoluţie violentă şi în care conducătorii comunişti au fost executaţi”.

Un rezumat aproape corect, şi brutal, care nu ilustrează, în nici un fel, acele zile fierbinţi, de decembrie. Poate de aceea, la un sfert de veac de la întâmplarea acelor evenimente este normal, şi firesc, ca participanţii să povestească tinerei generaţii despre preţul corect al libertăţii!

Reşiţa este unul dintre nu foarte multele oraşe din România în care Revoluţia din decembrie 1989 a izbucnit şi s-a desfăşurat în bună măsură înaintea căderii dictatorului comunist Nicolae Ceauşescu. Există o relatare a evenimentelor făcută chiar atunci, când desfăşurarea lor încă nu se încheiase. Este vorba despre o ediţie specială a ziarului Flamura liberă, apărută la Reşiţa în ziua de sâmbătă, 23 decembrie 1989, în paginile căruia era inserat, sub titlul Reşiţa revoluţionară, Reşiţa eroică, un reportaj detaliat cu privire la cele petrecute.

Aflăm că ecourile revoltei şi ale represiunii de la Timişoara, aflată în apropiere, şi care din 16 decembrie 1989 lupta singură împotriva regimului comunisţ au avut în sfârşit efect şi la Reşiţa în 21 decembrie. La ora 16 a acestei zile, în centrul oraşului au sosit primele grupuri de manifestanţi „reprezentând intelectualitatea şi muncitorimea Reşiţei”, pentru a-şi exprima solidaritatea cu populaţia Timişoarei. Ei cântau Deşteaptă-te române! şi înfierau minciunile proferate de Ceauşescu la mitingul de la Bucureşti care tocmai se încheiase, scandând: „Noi suntem poporul!”, „Jos Ceauşescu!”, „Ţara suntem noi!”, „Au murit copii”, „Timişoara”, „Şi noi avem copii”, „Veniţi cu noi!” Evidenţ numărul lor a crescuţ scandarea principală devenind „Fără violenţă!” Liderul mişcării din acel loc era pictorul Dumitru Nicolae Vlădulescu, al cărui „glas baritonal” l-a impus ca fiind „cel care conduce şi organizează ireproşabil masele.”

Revoluţie şi evoluţie la 25 de ani de la acele evenimente sîngeroase. Avem libertatea pe care ne-am dorit-o, dar ce facem cu ea? Cât e de important să fim liberi?

Zilele acestea se împlinesc 25 de ani de la Revoluţia din Decembrie 89, ani de speranţe şi de aşteptări – doar în parte împlinite. Cu două decenii şi jumătate în urmă la Timişoara se aprindea flacăra Revoluţiei.

Reporterul Radio România Reşiţa, Hardy Cvoica, a stat de vorbă cu câţiva reşiţeni, care au trăit activ acele vremuri:

 În urmă cu 25 de ani, iadul s-a dezlănţuit în Banat şi a cuprins cu paşi repezi întreaga ţară.

Sursa foto: www.timpul.md