[AUDIO – FOTO] Reșițenii, pe podium la Campionatul Mondial de dansuri sportive pentru juniori II

Timișoara găzduiește în acest final de săptămână, în premieră, întrecerile Campionatului Mondial de Dans Sportiv Standard pentru juniori II, la care participă peste 500 de perechi din mai multe țări ale lumii. Dansatorii de la Clubul Mystic Reșița sunt, de asemenea, prezenți la competiție și au avut comportări de excepție, despre care ne-ab vorbit antrenorul Alexandru Holecz:
“Avem rezultate foarte bune la această competiție, cel mai mare rezultat de până acum la vârsta de juniori 2 Latino Open am luat locul I, am reușit să trecem de perechi care în trecut au fost în fața noastră.Ceea ce înseamnă că evoluția sportivilor este conform planului. De asemenea un foarte bun rezultat am avut la categoria copii 2 sportivi cu vârsta de 10-11 ani , tot la Open Latino locul II. Perechile sunt: Bianca Buzuleac-Andrei Petcu, la juniori 2 și Andreea Sinculeț-Alexandru Dincea, la copii 2. Tot la Open dar Standard la copii 2 am avut 2 perechi calificate în finale, unde au obținut rezultatele: locul 5 Ariana Cocoșilă-Cristian Stan și locul 6 Andreea Sinculeț-Alexandru Dincea. De asemenea, la copii I, reșițenii s-au situat pe primele poziții: locul I, perechea Adelina Stanciu – Marius Pădurean și locul II : Andreea Dumitru – Bogdan Kostner. Apoi la o clasă superioară, dar la o vârstă mai mare am obținut locul 2 prin perechea Roxana Pătrașcu-Sebastian Fița. Tot la clasă superioară, dar la vârstă mai mică au ocupat locul II Andra Dragomir-Bogdan Sanovician. Toate perechile cu care ne-am prezentat în competiție au intrat în finale și chiar mai mult de atât au ocupat primele poziții.Nivelul competiției este destul de ridicat pentru că sunt foarte multe țări din Europa și nu numai care s-au prezentat la această competiție, probabil ca a avut loc Campionatul Mondial de juniori 2.
Alexandru Galbenu

De același autor

Related Articles