HARALD HEPPNER – istoricul- care zideşte Universalitatea Banatului în EUROPA NOASTRĂ

Muzeul Banatului Montan Reşiţa a organizat  în data de 14 aprilie 2016, prezentarea  bilingvă  a volumului 25 al Banaticii. Revista, editată de Muzeul Banatului Montan, apare neîntrerupt din anul 1971 în acelaşi format, cu acelaşi nume şi cu aceeaşi misiune de promovare a istoriei locale şi sud-est europene,  în întreaga Europă. La evenimentul de la Reşiţa a fost invitat  prof. univ. dr. Harlad Heppner de la Universitatea din Graz. El face parte, alături de profesori de la alte universităţi româneşti şi europene, din Consiliul Ştiinţific al revistei Banatica. Este un reputat istoric al istoriei sud-est europene în perioada modernă (sec. XVIII-XIX), abordând în studii şi cărţi locul şi rolul românilor în istoria modernă a sud-estului Europei.

„Noi suntem, sau am fost, unul din puţinele neamuri europene care am experimentat contemplaţia în suferinţă.” parcă  s-ar fi citit în mâhnirea directorului Dumitru Ţeicu, spusele lui  Mircea Eliade, deoarece însemnătatea  unui astfel de eveniment ce zideşte încă  o treaptă în istoria Banatului, trebuia să se concretizeze cu prezenţa şi susţinerea   unor oficialităţi  judeţene, municipale  şi  al altor vectori de formare ai opiniei publice.

„În oraşul nostru avem atât de rar ocazia să aducem personalități ale Europei. Este o adevărată sărbătoare prezența distinsului profesor Harald Heppner în mijlocul nostru”, și-a început alocuțiunea directorul Muzeului Banatului Montan,Dumitru Țeicu. Vădit emoționat a continuat mulțumind celor care au răspuns și au înțeles solemnitatea evenimentului, în sala muzeului fiind prezente personalități ale lumii culturale și academice din Reșița.

Prezentarea activităţii ştiinţifice a profesorului Harlad Heppner a fost  făcută de către  prof. univ. dr. Rudolf Gräf, prorector al Universităţii „Babeş-Bolyai” !

„Harald Heppner este o personalitate iubită în Europa de Est, de la Bucureşti la Cluj, de la Timişoara la Zagreb. Este Preşedinte al Comisiei pentru Istoria şi Cultura Germanilor din Europa de Est. Preţuit ca cercetător,  pentru că aparţine unei categorii de oameni bucuroşi să împărtăşească, din suflet dărnicia. Este un istoric al timpurilor noastre, care cunoaşte toate nuanţele şi subtilităţile cercetării şi scrierii istorice, totuşi obiectivul de bază al cercetării sale este omul în mediul său înconjurător. Doctor Honorius Causa a trei universităţi sud-est europene a avut întotdeauna un cuvânt bun pentru România. Harald Heppner  întruchipează istoria Europei de sud-est. Volumul omagial realizat de Muzeul Banatului din Reşiţa reprezintă un semn al preţuirii din partea colegilor săi din  „EUROPA NOASTRĂ”, ne-a mărturisit  bănăţeanul nostru Rudolf Gräf, rectorul Universităţii „Babeş-Bolyai”  din Cluj-Napoca.

Al 25-lea volum  al revistei  Banatica a fost   închinat profesorului şi istoricului Harald Heppner la împlinirea vârstei de 65 de ani.

„Cercetarea servește înțelegerii între popoare, doresc ca acest proiect să prindă căt de căt contur.Mă bucur că am fost invitat la Reșița si mulțumesc pe această cale colegilor și prietenilor mei din Banat!”ne-a marturisit Harald Heppner.  

 „Recuperarea istorică” a trecutului este suma gândurilor şi experienţelor a nenumărate minţi,  istoria noastră, a Banatului şi-a bănăţenilor trebuie cunoscută atât de noi, dar mai ales de toţi contemporanii noştri din „EUROPA NOASTRĂ”. Banatul de Munte, locul unde am fost dintotdeauna şi de unde nu am plecat niciodată, este ADN-ul românesc al „picăturii de latinitate”:  şi-a ridicat fruntea cu demnitate,  de-a lungul secolelor, biruind prin Credinţă, refugiindu-şi tristeţea  şi  iubirea  în Doine,  păstrându-şi  filonul românesc  în Universalitate.

 

 „Patriotismul nu este numai iubirea pământului în care te-ai născut,  ci mai ales, iubirea trecutului, fără  de care nu exista iubire de ţară. ” Mihai Eminescu 

Anca Bica Bălălău

 

De același autor

Related Articles