Democraţia şi libertatea adevărată, mai înainte de toate cer moralitate, spunea Ion Heliade-Rădulescu, membru fondator al Academiei Române și primul său președinte, considerat cel mai important ctitor din cultura română prepașoptistă.
Nu întâmplător afirm acest lucru, deoarece invitatul meu de astăzi este înainte de orice demnitate socio- profesională, un om de onoare, un spirit care desăvârşeşte memoria lumii cu frumuseţea Banatului Montan, implicat de foarte multi ani în organizarea celor mai valoroase evenimente culturale şi sociale în judeţ, domnul ERWIN JOSEF ŢIGLA –un reper moral pentru întreaga comunitate!
Mulţumesc, Radio Reşiţa pentru această onorantă invitaţie !
Patriotul cel bun nu este fanatic, el este iubitor de oameni şi ştie că natura nu cunoaşte neamţ, englez, francez, grec, sau român, ci numai Om. În toate evenimentele domniei voastre, pe lângă comunitatea germană, aţi promovat Banatul, România….Oamenii vă cunosc în afara graniţelor ca un bun român, în ţară sunteţi OMUL cu inima de român şi profesionalism de german.
Cum aţi reuşit să realizaţi această identitate spirituală şi socială?
Mă consider ca aparţinător al acestei comunităţi a Reşiţei, a Banatului de Munte. Până în prezent nu am făcut nici un fel de discriminare etnică sau valorică, deoarece pentru mine fiecare individ în parte îşi are valoarea sa. Ca om al locului , ca om în Heimatul său, cum se spune atât de frumos în limba germană– intraductibil în limba româna, sunt foarte ataşat de locul în care m-am născut, de acest spaţiu mioritic al sud-vestului românesc, mă simt ataşat de strada mea, de cartierul eu, de oraşul meu şi de oamenii de care mă înconjor. Nu în ultimul rând şi de limba maternă-germana , dar şi de limba paternă-româna , ma simt la fel de bine în ambele limbi, pentru că ele sunt familia mea -mama şi tata !
În sufletul dumneavoastră încape toata România, spunea scriitoarea Nora Iuga ….cu ce începe România pentru dumneavoastră?
Întrebare foarte grea….România începe cu sufletul fiecărui om care trăieşte în acest spaţiu sud-estic european. România începe cu fiecare în parte şi se termină cu fiecare în parte. Cei prezenţi trăitori astăzi în România, sau de pe întreg globul pământesc , poartă o mică Românie în sufletul lor. De aceea şi când mă deplasez la diferite simpozioane , congrese pe plan internaţional , iau cu mine o parte din Reşiţa, din Banatul de Munte şi mă bucur de fiecare dată când pot să etalez în jurul meu , în acele locuri, acest spirit al locurilor natale.Anul trecut am fost la Congresul Minorităţilor de la Klaghenfurt-Austria şi am avut prilejul să fiu invitat la recepţia oficială , oferită de Consulul Onorific al României la Klaghenfurt,cu prilejul zilei naţionale a ţării noastre şi am trăit clipe minunate alături de oficialităţile austriece şi române, dar şi alături de foarte mulţi români care, datorită vitregiilor vieţii cotidiene la care suntem părtaşi cu toţii, sunt departe de casele lor …am vorbit cu ei şi am simţit o enorma dragoste faţă de locul natal.Foarte mulţi germani au emigrat după anul 1989 în partea central-europeană, dar marea lor majoritate ,cu toate că au ales o altă cale în viaţă lor, se întorc acasă şi se simt foarte ataşaţi locului şi sufletului local. Spun asta fiindcă ,mă repet, în tot ceea ce fac şi organizez în primul rând pun locul natal în care convieţuim atât de frumos, aici la noi acasă în Banatul de Munte!Când revin acasă, când trec frontiera Ungariei cu România, cu toate că drumurile nu sunt aşa de bune, trenurile sunt mai puţin curate decât cele din Europa Centrală, alte mijloace de transport nu sunt atât de bine puse la punct, cu toate acestea revin acasă cu foarte multă plăcere , bucurie şi emoţie!
Acţiunile şi ecourile lor, demarate de domnia voastră v-au adus mulţumirea conaţionalilor, din câte ştiu aveţi şi o recunoaştere oficială din partea Preşedinţiei României, dar şi numeroase distincţii internaţionale.
Ce “semn” au lăsat în inima omului Erwin Josef Tigla?
Trebuie să recunosc faptul că aceste recunoașteri locale, naționale și internaționale m-au făcut să mă simt bine. Cine nu recunoaște acest lucru, este fals. Dar cel mai important lucru este că prin intermediul lor, îndeosebi prin intermediul celor internaționale, am contribuit la faptul că Reșița și Banatul Montan au fost făcute cunoscute în acele medii care mi le-au conferit. Reșița și Banatul Montan nu au mai fost o necunoscută, au trezit interesul pentru cunoaștere. Pentru mine personal, toate aceste recunoașteri m-au făcut conștient de faptul că trebuie să merg mai departe pe aceeași cale, una considerată și de mulți alții ca fiind bună!
Politeţea este adunarea la un loc a gustului celui bun al fiecărui veac. Gustul cel bun nu se învaţă; el e în inimă. Sunteti un om care întruneşte toate aceste trăsături….Cum rezistaţi? Ce vă mâhneşte?
Mă doare când trec pe stradă şi aud tineri vorbind urât, ma doare că oamenii trec unii pe lângă alţii indiferenţi, că poate unii din semenii noştri ar avea nevoie în acele momente de ajutor, iar marea majoritate ignoră această durere a unui membru al comunităţii noastre. Mă doare că Omul începe să nu mai fie pe primul loc în mentalitatea noastră curentă, ci această luptă de–a rezista şi de a fi în prim plan.Uităm că şi noi suntem ca şi ceilalţi care au nevoie de ajutorul nostru…nu se ştie niciodată ce ni se va întâmpla pe viitor şi putem ajunge şi noi ca cel care astăzi are nevoie de ajutorul nostru. Nu suntem făcuţi să trăim o veşnicie în bună stare şi oricând omul are nevoie de o vorbă bună. Deasemenea protejarea naturii, a obiectivelor culturale este sau ar trebui să fie responsabilitatea noastră.Măcar ceea ce avem, să încercăm, să păstrăm fiindcă aparţin identităţii noastre.
Ce vă sperie?
În primăvara anului trecut am avut ocazia de a vizita, în capitala Ucrainei la Kiev cu prilejul participării la un congres internațional, Muzeul Memorial al Cernobîlului. Acest muzeu a fost înființat la 26 aprilie 1992 și se adresează unui număr mare de vizitatori din Ucraina, dar mai ales din lumea largă, având ca tematică, așa cum spune însuși numelel său, uriașa tragedie petrecută în urmă cu 30 de ani, când la 26 aprilie 1986 avea loc accidentul nuclear de la al patrulea reactor din cadrul Centralei Atomoelectrice din Cernobîl, cu urmări până în ziua de astăzi. De fapt este unul dintre cele mai vizitate muzee din Ucraina.
Mottoul muzeului reprezintă un citat din Cicero:
„Est dolendi modus non est timendi-există o limită a suferinței, dar nu și o limită a fricii.”
Vizitând acest loc unic în lume am înțeles mult mai bine ceea ce s-a întâmplat în urmă cu 30 de ani, despre injustețea ținerii sub controlul comunist de atunci a transferului de informații, care dacă circulau liber, poate mai salva vieți…
Când am ieșit din muzeu, după două ore și mai bine de vizitat, am fost un alt om: mai aproape de suferințele semenilor noștri de atunci, mai înțelegător față de nevoia de a face tot posibilul ca o astfel de tragedie să nu se mai repete niciodată…
Și astăzi mă cutremură şi mă sperie faptul că ne jucăm cu tehnologii care, dacă nu sunt întru totul securizate, pot fi fatale pentru viața noastră a tuturora, chiar a planetei noastre în general. De multe ori nu suntem destul de conștienți de urmările unor astfel de technologii, dacă ele nu sunt întrebuințate conform normelor sau cad în mâinile oamenilor fără discernământ.
Cernobîlul a reprezentat pentru omenire o cotitură. Fie ca astfel de tragedii să nu se mai întâmple aici, acolo, niciunde…
Oamenii de spirit sunt maretia intelectuală a unei naţiuni , dar rareori puterea ei…Nu aţi dorit să fiţi implicat în politică.
Ce planuri de viitor aveţi?
Cu siguranţă nu politice! Menirea mea este de–a activa pentru sufletul omului.Vreau să-mi aduc o mică contribuţie pentru ceea ce înseamnă acest spaţiu al Banatului Montan.
Din toamna anului trecut m–am dedicat total orgnizării unor evenimente de mai mică sau mai mare amploare. Anul acesta, pe 3 iulie, se împlinesc 245 de ani de la aprinderea primelor două furnale la Reşiţa. Drumul parcurs de Reşiţa până azi a debuat atunci şi chiar dacă azi nu mai vedem mare lucru din anul 1771 , împreună cu Primăria, cu diferite instituţii de cultură , cu oamenii care se simt atraşi de locul lor natal, încercăm să organizăm expoziţii, simpozioane. Reşiţa trebuie sărbătorită prin această avanpremieră, fiindcă peste 5 ani se vor împlini 250 de ani de Reşiţa noastră!
Sunteti deasemeni soţ , tată şi confident al multor generaţii pe care le-aţi crescut , le-aţi educat prin toate iniţiativele Forumului Democratic al Germanilor. Practic familia dumneavoastră a devenit cea de-a doua familie a multor tineri ….ce amintiri aveţi cu şi despre aceşti tineri?
Sunt tineri minunaţi , au crescut sub ochii noştri . Mă bucur când mă întâlnesc cu ei . Generaţile de acum 5-10 ani nu se mai întâmplă azi, din păcate. Toţi acei tineri care ne-au trecut pragul casei sunt astăzi oameni de care suntem mândri !
Printre ascultătorii şi cititorii nostri se află şi doamna Tigla, soţia domniei voastre, nora şi fiul …care este primul gând pentru ei?
Să mă ierte că nu am stat alături de ei în toate momentele …de exemplu când fiul meu Alex a dat examenul de admitere la facultate , eu am rămas la Reşiţa şi nu am fost cu el, din cauza unor evenimente culturale aflate în desfăşurare chiar în acea perioadă.Poate alţi părinţi nu ar fi făcut ca mine.Sunt clipe când în mod normal ar trebui să fi cu familia şi tu alegi să fi cu marea comunitate. Societatea de astăzi îţi oferă ,din păcate, mediul de-a dizolva acest nucleu al familiei.
Familia rămâne baza societăţii, prin copii dăm valoare unei naţii !
Ceea ce lăsăm în urma noastră este o carte de onoare, în care ne iscălim cu faptele noastre. Sunteţi autorul mai multor cărţi, când va vedea lumina tiparului următoarea dumneavoastră carte?
În cursul lunii septembrie, când voi împlinii 55 de ani.
În copilărie care a fost prima carte ca v-a marcat? Dar ultima?
Mi-au fost citite poveștile Fraților Grimm în limba germană, apoi cele scrise de Ion Creangă, imediat după grădiniță, în limba română. Acestea mi-au marcat anii fragedei copilării. O carte aparte pentru mine a fost puțin mai târziu “Singur pe lume” de Hector Malot… Ultima carte? “Reșița literară” a lui Gheorghe Jurma, o carte de căpătâi pentru orașul meu natal, scrisă de o personalitate pe care suntem obligați să o cinstim și să o apreciem deopotrivă. Să ne bucurăm că îl avem concitadin de-al nostru.
Ce definiţie aţi da PRIETENIEI?
Prietenia este flacăra nestinsă între doi oameni, pe care, fiecare dintre ei este obligat să o întrețină, să nu o lase să pălească sau chiar să se stingă. Este un trandafir frumos mirositor, care nu vestejește niciodată, atâta timp cât îl uzi cu dragostea ta sufletească… Fără prietenie, poate că nu am fi nici noi astăzi aici!
Deasemeni ţin să mulţumesc echipei Radio Reşiţa pentru această parcurgere împreună de la înfiinţare şi până în prezent. Pentru prietenia acestui post de radio,dăruită cu bucurie mie şi tuturor ascultătorilor şi cititorilor săi. Fără Radio Reşiţa, Banatul de Munte ar fi mult mai sărac, iar noi cei care încercăm să facem ceva suntem cunoscuţi şi peste hotare datorită acestui minunat post de radio.
Radio Reşiţa face parte din sufletul meu !
Un gând pentru cititorii şi ascultătorii noştri?
Să încerce să fie în fiecare zi mai buni faţă de ziua precedentă!
Vă multumesc, simbolic vorbind, pentru semnătura lăsată în sufletele noastre şi conform tradiţiei, aici la Radio Resita , oamenilor buni şi iubitori de Banat şi de România–MULŢUMIM DUMNEAVOASTRĂ!
Anca Bica Bălălău
Album foto: Erwin Josef Ţigla
