Motto:“Nu este greu să faci lucruri. Greu este să te pui în starea de a le face.”Constantin Brâncuși
Radio Reșița vă propune să vă implicați în campania de achiziționare a capodoperei sculptorului român Constantin Brâncuși-CUMINȚENIA PĂMÂNTULUI-Brâncuși este și al Reșiței !
Personalități din Banatul de Munte și din țară, din toate sferele de activitate, oameni obișnuiți, tineri, semnează momentul istoric al campaniei cu susținerea lor argumentată pe însemnătatea și conștientizarea semnificației lui.
Invitatul nostru de astăzi este teatrologul și prorectorul Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale”, București, Carmen Stanciu.
Așadar doamnă conferențiar universitar dr.Carmen Stanciu, care este opinia domniei voastre despre acest demers și despre importanța sa pentru cultura română, pentru poporul român?
„Aici nu contează cine-și dă cu părerea, dacă-i om de cultură sau nu e om de cultură, pentru că artistul Constantin Brâncuși prin opera lui a făcut mai mult decât a se adresa oamenilor de cultură. Acesta este primul lucru la care ar trebui să ne gândim atunci când punem în discuție-a păstra opera lui-acesta este primul lucru la care ar trebui să ne gândim –dacă merită conservată opera lui Brâncuși sau nu merită conservată.Ca om de cultură, răspunsul este desigur Da pentru că în fața unei sculpturi de Brâncuși reacționează orice om, indiferent de vârstă sau de numărul cărților pe care le-a citit și le-a înțeles. A fi om de cultură nu înseamnă să citești multe cărți, trebuie să și înțelegi ce comunică ele. În al doilea rând, din punctul meu de vedere, în raport cu Brâncuși și cu această discuție legată de Cumințenia Pământului, oamenii de cultură au o datorie au o datorie morală, pentru că Brâncuși a fost respins ca om de cultură important deja în lume până la urmă ca artist profesionist în altă parte, ci e vorba de acel moment trist, nu aș vrea să spun rușinos, din istoria culturii române, în care un grup de academicieni au declarat că opera lui nu este o operă de artă autentică. Din punctul acesta de vedere cred că oamenii de cultură de astăzi, sau cei care iubesc spiritualitatea pe care o exprimă cultura românească, au o datorie morală.
Sigur că am auzit multe discuții-că-i îmbogățești pe unii,că-i îmbogățești pe alții, etc, dar nu despre asta e vorba, ci de-a îmbogății spiritualitatea românească. Dacă suntem tributari la ceva, cred că pentru viitor avem datoria de-a duce acest tribut cu cei care urmează după noi, de-a reînfrumuseța, de-a reîmbogăți spiritual spațiul acestei țări. Cred că avem nevoie de școli curate, cred că avem nevoie de w.c-uri în școli și nu în spatele curții unde să moară copii, dar acea sănătate a sufletului și-a spiritului pe care o simți în momentul în care ne aflăm în fața unei opere de artă autentice și fără îndoială sculpturile lui Brâncuși intră în această categorie, au darul de-a te însănătoși spiritual și moral.
E o datorie morală a celor care doresc să însemne ceva pentru timpurile actuale. Campania nici măcar nu e ceva nou, știm foarte bine că Dați un leu pentru Ateneu a fost modul prin care s-a construit Ateneul Român actual.
Sunt multe dezbateri pe tema Cumințeniei Pământului care se îndepărtează de tema spiritualității și-a culturii, integrând cultura—n spiritualitate, faptul că dacă ai avea un spital și mai multe autostrăzi, ai fi mai sănătos, nu cred că este adevărat și așa cum obișnuiesc să spun, nu se duce nimeni la Barcelona să-și facă o fotografie în fața spitalelor de acolo și nici la intrarea pe autostradă, toată lumea se duce să vadă un monument care nici măcar nu e terminat-Catedrala Sagrada Familia.
Cred că arta, mai ales în timpurile de azi, întotdeauna în timpurile ușor în derută, ușor blurate, oferă o Terra Ferma-un pământ sigur, o certitudine și acea certitudine e credința în capacitatea spiritului uman de a-și depăși granițele obișnuitului, cotidianului, rutinei și de-a se înălța până aproape de Creația Divină, dând forma unor lucruri pe care activitatea noastră cotidiană e incapabilă să le nască”.
„Eu mă aflu acum foarte aproape de Dumnezeu, şi nu îmi mai trebuie decât să întind o mână spre El, ca să îl pipăi!… Îl voi aştepta pe bunul Dumnezeu în Atelierul meu”, spunea Constantin Brâncuşi, nouă ne rămâne doar să-l atingem pe Dumnezeu prin opera de artă Cuminţenia pământului, altfel ÎL vom dezmoșteni prin ignoranță.
Epilog: „Nu mai sunt demult al acestei lumi; sunt departe de mine însumi, desprins de propriul meu trup – mă aflu printre lucrurile esenţiale.”
Anca Bica Bălălău
Nota redacției: Sagrada Família (Sfânta Familie) este o uriașă biserică din capitala Cataloniei, Barcelona (în nord-estul Spaniei). Imensa clădire este încă neterminată, deși se lucrează la ea din 1882. Aceasta nu este finanțată din bani publici, asa cum se obișnuia în Evul Mediu. Sursele de finanțare sunt donațiile private și încasările din biletele de intrare. Bugetul pentru anul 2009 se apropie de 20 milioane de euro. Numele oficial este Temple Expiatori de la Sagrada Família (în catalană).
Proiectul original al bisericii Sagrada Familia a fost făcut de arhitectul Antonio Gaudi, care a lucrat la el peste 40 de ani, ultimii săi 15 ani din viață fiind dedicați în exclusivitate acestuia. Estimările inițiale, bazate pe tehnicile de construcție ale începutului secolului 20, preconizau un termen de câteva sute de ani pentru terminarea construcției. Gaudi ar fi comentat, în legătură cu aceast termen: „Clientul meu nu se grăbește”. În prezent termenul estimat este anul 2026. După moartea lui Gaudi, în 1926, lucrările au continuat sub conducerea lui Domènech Sugranyes, până în 1936, când au fost întrerupte de Războiul Civil Spaniol.
