Motto: „Cred că patriotismul este asemeni carităţii: începe de acasă”. Henry James
Astăzi, la 140 de ani, la nașterea lui Constantin Brâncuși,( 19 februarie 1876, în Hobița, Gorj şi s-a mutat în Ceruri, acum 59 de ani, pe 16 martie 1957, Paris) poporul român are îngăduința Divină de-a recupera memoria Artistului prin implicarea în renaţionalizarea uneia dintre multele sale opere: „Cumințenia Pământului”.
„Pe cei care nu-i poţi face să cunoască adevărul, învaţă-i cel puţin să nu-l dispreţuiască”, mărturisea Monseniorul Vladimir Ghika, iar Radio Reșița își propune ca aici în Banatul de Munte, Brâncuși să revină acasă, pentru a repara moral ceea ce au respins comuniştii: DONAŢIA lui Brâncuşi, a fost refuzată după analiza unei ţesătoare şi a unui tipograf, care au dedus că „Operele lui nu ajută cu nimic. Refuzăm!”.
În anul 1951, Constantin Brâncuşi a hotărât să doneze statului român lucrările aflate în atelierul său de la Paris. El spera, astfel, că va putea lăsa moştenire României tot ceea ce putea el oferi mai bun, tot ceea ce l-a consacrat ca Artist, dar nu a uitat nici o clipă că face parte din ADN-ul cultural românesc . Din păcate gestul său nu a fost apreciat și înțeles și spre surprinderea marelui artist, la solicitarea academicienilor din acea perioadă, autorităţile comuniste i-au refuzat oferta testamentară.
De 65 de ani trăim cu vinovăția acestui refuz empiric , care a lăsat o ceață peste conștiința și demnitatea poporului român atras, fără a fi consultat, în marasmul unor decizii politice ale acelor timpuri de radicalizare a Valorii și Spiritului românesc.
Deși printre membrii Academiei Republicii Populare România, se numărau personalităţi de renume precum: Mihail Sadoveanu, George Călinescu, Camil Petrescu sau Geo Bogza, acestea au făcut compromisul moral și au refuzat categoric această propunere, deoarece considerau că artistul nu respectă tiparele clasice ale domeniului în care activa, ținând cont într-un mod doctrinar și superficial de hotărârea comisiei.
Mai mult decât atât, academicienii l-au refuzat pe Brâncuşi pentru că luase contact cu lumea artistică pariziană, despre care spuneau că îl influenţase în mod negativ.„ Specialiştii“ români spuneau despre sculptor că, deşi folosea în operele sale de artă elemente ale artei populare româneşti, îşi exprima viziunea prin mijloace tipic „burgheze”. Pe 28 februarie, respectiv 7 martie 1951, au avut loc şedinţele Secţiunii de Ştiinţa Limbii, Literatură şi Artă, din cadrul Academiei Republicii Populare Române. Adunările au fost prezidate de poetul Alexandru Toma, iar la ele au participat, printre alţii, Iorgu Iordan, George Călinescu, Alexandru Rosetti şi Gala Galaction. Întâlnirile au fost organizate cu scopul de a dezbate solicitarea lui Constantin Brâncuşi de a dona statului român operele sale din atelierul pe care îl deţinea în Paris. În total erau 230 de sculpturi, 41 de desene, 1600 de fotografii, dar şi unelte, piese de mobilier, iar părerile academicienilor au fost împărţite. Pe de o parte, Alexandru Toma şi George Călinescu refuzau categoric propunerea sculptorului, acuzându-l de faptul că era „duşman al regimului” şi că „nu se exprimă cu mijloace proprii acestei arte”, iar de cealaltă baricadă, se aflau, printre alţii, Camil Petrescu, Geo Bogza şi Victor Eftimiu, care susțineau că Brâncuşi reprezintă un adevărat simbol pentru români şi ar trebui ca poporul său să îi recunoască adevărata valoare.
Opera „Cuminţenia Pământului” a fost realizată de Constantin Brâncuşi în anul 1907. Lucrarea a fost expusă pentru prima dată în anul 1910, la Bucureşti.
Sculptura „Cuminţenia Pământului” este clasată în categoria „Tezaur” a Patrimoniului cultural naţional și este realizată ” din calcar crinoidal şi se ştie că Brâncuşi a folosit pentru corpul statuetei un bloc de piatră din catacombele Parisului – grotele Savonnières. În prezent, „Cuminţenia Pământului” este în proprietatea moştenitorilor arhitectului Gheorghe Romaşcu, care a cumpărat opera de artă de la Constantin Brâncuşi, în anul 1911.
Sculptura are 50 de cm, şoldurile sunt drepte, ceea ce înseamnă că este o adolescentă, nu este o femeie adultă, se cheamă «Cuminţenia Pământului» şi nu este un nume inventat de Brâncuşi. Există această sintagmă în limba română şi are un antonim: drac de copil. Un copil care este poznaş şi face ceva care nu trebuie și cade în corecţiunea respectivă devenind cuminţenia pământului. Opera este oglinda sufletească a unui copil care a fost pedepsit pentru că nu a ştiut cum să se comporte.
„În sufletul meu nu a fost niciodată loc pentru invidie-nici pentru ură, ci numai pentru acea bucurie, pe care o poţi culege de oriunde şi oricând. Consider că ceea ce ne face să trăim cu adevărat, este sentimentul permanentei noastre copilării în viaţă”, spunea Constantin Brâncuși.
Radio Reșița a demarat o campanie de susținere a achiziționării operei de artă „Cumințenia Pământului”. În această campanie avem parteneri și susținători, personalități culturale din România. Profesorul universitar de la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București și Președinte al Uniunii Cineaștilor din România, Laurențiu Damian, a declarat în exclusivitate pentru ascultătorii şi cititorii noştri:
„Este foarte greu să mă obiectivez în răspunsul pe care îl voi da. Eu am crezut că această operă de artă Cumințenia Pământului va reuși să strângă banii în două săptămâni , pentru că ea nu înseamnă neapărat o statuie sau o operă de artă, înseamnă vinovăția noastră față de Brâncuși și ea constă în faptul că el ne-a dat nouă un Atelier pe care noi l-am întors la graniță, spunând că nu avem nevoie de acei bolovani. Atelierul se vizitează , astăzi, la Paris, fiindcă noi nu am avut grijă să reconstituim o casă cât mai aproape de adevăr și am făcut acolo un kitsch muzeografic. Nu mai spun că a trebuit să păzim Poarta Sărutului” să nu cumva să mai vină cineva cu un furtun cu apă acidă s-o curețe și s-o distrugă. Că a trebuit să punem pază, pentru că la Masa Tăcerii” se făcea cu creta o inimă străpunsă „Mărioara și Ionel“, pentru că a trebuit să treacă ani buni până să se refacă o „Coloană a Infinitului și aici trebuie să spun că Ion Caramitru a fost factorul esnțial care a determinat din postura de Ministru al Culturii, în perioada 1996-2000, refacerea coloanei, fiindcă avea miezul aproape putrezit… că mergem la New-York și vedem toată opera lui Brâncuși, că mergem în Franța și vedem opera lui, iar noi am rămas cu un „Cap de Copil” , cu o „Rugăciune” și iată cu o „Cumințenie a Pământului”. E o vinovăție a noastră față de acest mare Artist. Dacă banii nu se vor strânge va fi o Vinovăție -Eternă a noastră. Avem la miliardari, în această țară, suficienți încât să nu doneze omul simplu. Dacă se adună 3 miliardari, care renunță la jocurile de noroc, se cumpără „Cumințenia Pământului” de două ori. Aceasta este opinia mea.
Sunt convins că până la urmă tot acest efort nu va rămâne fără un rezultat, dar repet, am crezut că se va realiza mult mai repede și oamenii cu dare de mână se vor implica. Aștept teledonul, mai percutant ca imagine, și cred că poate mesajul meu legat de de vinovăție să prindă mai bine și mai mult. Sunt Muzee care au dat zeci de milioane de dolari sau euro să-și recupereze operele furate sau confiscate pe nedrept. Sunt foarte multe de discutat, legat de ce înseamnă Marii Artiști pentru niște țări care prin acei Mari Artiști devin și ele Mari ! Ne vom putea privi în oglindă cu demnitate la sfârșitul lunii, că am făcut un GEST “, și-a încheiat mărturisirea omul de cultură, Laurențiu Damian, invitatul Radio Reșița.
Când Constantin Brâncuși a hotărât să doneze statului român lucrările aflate în atelierul său de la Paris, a făcut un gest patriotic. El spera, astfel, că va putea lăsa moştenire României tot ceea ce putea el oferi mai bun, tot ceea ce l-a consacrat ca Artist, fiindcă nu a uitat nici o clipă că face parte din ADN-ul cultural românesc. Patriotismul ţine de inimă. Un om este patriot dacă inima sa bate cu adevărat pentru ţara sa, pentru cultura și valorile care-i protejează identitatea de slujbaș al cetățeniei dobândite din genele nașterii sale.
Epilog: „Oamenii nu își mai dau seama de bucuria de a trăi, pentru că nici nu mai știu să privească minunile lumii”. Constantin Brâncuși
Anca Bica Bălălău
