[FOTO] Incendiu puternic în clubul Bamboo din București. Clădirea s-a prăbuşit. 38 de persoane au fost rănite

Un incendiu puternic a izbucnit, sâmbătă dimineață, la clubul Bamboo din Capitală, potrivit Biroului de presă al Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov.

UPDATE

Ministerul Afacerilor Interne a ieșit printr-o declarație publică și a prezentat modul în care s-a acționat pentru stingerea incendiului. Totodată, instituția, prin purtătorul de cuvânt a confirmat că localul a funcționat fără autorizație de securitate la incendiu, în baza ordonanței de urgență care permitea obținerea sa ulterioară

***

Dintre persoanele rănite în Club Bamboo, 27 sunt cetățeni români, 15 sunt cetățeni israelieni, un cetățean italian și o tânără din Bulgaria. Până la această oră nu s-a înregistrat nici un deces.

***

La orele prânzului, 16 echipaje de pompieri încă acționează la fața locului, pentru că mai sunt focare de incendiu. În plus, există un risc iminent de prăbușire a bucăților de clădire rămase încă în picioare după  incendiu.

***

Ministrul de Interne, Carmen Dan a mers la spital să discute cu persoanele rănite în incendiul din clubul Bamboo,apoi  a declarat jurnaliştilor că majoritatea răniţilor sunt intoxicaţi cu fum:

„Am înţeles că majoritatea persoanelor au stat în club, o parte au fost pe terasă unde se putea şi fuma, sunt mai multe informaţii. Sunt acolo colegii de la Poliţie şi fac verificările de rigoare pentru a stabili adevărul. O parte din ei s-au panicat şi au sărit de la balcon, de aceea doi sunt internaţi la Ortopedie”.

***

La Spitalul de Arși din București nu s-au prezentat victime din clubul Bamboo cu arsuri și  nu sunt persoane internate.

***

Raed Arafat avertizează că există  posibilitatea ca sub dărămături să fi rămas oameni. Clubul s-a prăbuşit după incendiu, flăcările au fost stinse, dar mai sunt focare care ard mocnit și căutarile nu pot fi făcute temeinic în aceste momente.

Administratorul clubului Bamboo se află internat la Spitalul de Urgență Floreasca, pe Secția Toxicologie, a declarat sâmbătă, purtătorul de cuvânt al unității medicale, Bogdan Oprița.

***

“41 de persoane au fost duse la spital, dar o mare parte dintre ele a plecat acasă. 21 de persoane au fost transportate cu ambulanțele și echipajele SMURD, iar altele, aflate în club, au venit cu mașinile personale”, a mai spus Arafat.

Procurorii de pe lângă Tribunalul București au deschis dosar penal, pentru a ancheta modul în care a ars clubul bucureștean. 

Ministrul de Interne, Carmen Dan, afirmă că s-au făcut mai multe controale în clubul Bamboo, încă din anul  2009, ultimul având loc în luna noiembrie anul trecut.

La nivelul Ministerului Afacerilor de Interne s-a activat o linie telefonică – 021 206.40.50, unde rudele celor care s-au aflat în clubul Bamboo pot suna pentru a obține informații despre starea persoanelor transportate la spital.

***

Secretarul de stat în MAI, Raed Arafat, a declarat pentru AGERPRES că până în acest moment nu are informații că ar exista și morți  în incendiul de la Clubul Bamboo.

El a spus că niciuna dintre cele 12 persoane îngrijite de echipajele de intervenție nu se află în stare foarte gravă.

“Avem 12 persoane, în acest moment nimeni nu este în stare gravă. Sunt echipe suficiente deplasate la fața locului. Încă focul nu este stins. Avem echipe de căutare-salvare pe apă, pentru că avem informații că unii s-ar fi aruncat în apa rece. Avem echipe de la pompieri care caută acum”, a spus șeful DSU.

De asemenea, sursa citată a mai precizat că ministrul de Interne, Carmen Dan și ministrul Sănătății, Florian Bodog, se află la sediul MAI, la centrul de coordonare.

“La fața locului mă aflu eu, medicul Oprița și comandanți de la pompieri, pentru a coordona intervenția. Nu am informații de morți în acest moment”, a mai spus Raed Arafat.

Clubul Bamboo din Capitală a ars în totalitate, iar clădirea este prăbușită în cea mai mare proporție, a  anunțat, sâmbătă dimineață, Biroul de presă al Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov.Clubul Bamboo a mai fost mistuit de flăcări în iunie 2005.

Pompierii au activat Planul Roșu de intervenție. La fața locului au acționat peste 20 autospeciale de stingere, 27 echipaje SMURD, 4 autospeciale pentru victime multiple, un Spital Mobil și Descarcerare Grea, potrivit ISU București-Ilfov.

Sursa: Agerpres

FOTO: Bucuresti FM

(Anca Bica Bălălău)

Cele mai citite

Related Articles