Reșița, capitala fotbalului juvenil

La Reșița s-a desfășurat pe perioada a trei zile, prima ediție a Cupei Life Care la minifotbal, întreceri rezervate juniorilor. La competiție au participat, copii cu vârsta cuprinsă între 7 și 15 ani. S-au întrecut pe cele trei stadioane din Reșița și pe cel din tabăra de la Râul Alb, formații din: Reșița, Timisoara, Arad, Lupeni, Târgu Jiu, Hunedoara, Oravița, Anina și din Veliko Gradiște, Serbia. Competiția a fost organizată de AS Mundo Reșița, în colaborare cu Asociația Județeană de Fotbal Caraș-Severin, Primăria Reșița și Direcția Județeană pentru Tineret și Sport Caraș-Severin. Competiția aferentă grupei de 2001 s-a derulat pe terenul sintetic mare Mircea Chivu și a fost câștigată de către UTA Arad. Pe locul doi s-a clasat echipa Viitorul Arad, iar locul trei a revenit juniorilor de la Metalul Reșița. De la formația reșițeană portarul Gabriel Buzera apreciază că întrecerea de la Reșița a fost una plăcută:

Jucatorii de la UTA Bătrâna Doamnă și cei de la Viitorul Arad au fost încântați și ei de nivelul competiției reșițene:

Despre turneu a vorbit și reputatul antrenor arădean Sandu Gaică, care apreciază că aceste gen de întreceri sunt foarte bune pentru pregătirea copiilor:

Antrenorul Cristian Țigan de la UTA Bătrâna Doamnă s-a bucurat să participe cu elevii la turneul reșițean, un bun prilej de a susține și promova mișcarea:

La grupa juniorilor născuți 2005, pe terenul Gloria din Resita și-au dat concursul 10 echipe, iar competiția fost câștigată de către Electrica Timișoara, urmată în clasament de Primavera Târgu Jiu. Pe locul trei s-a calificat echipa FC Corvinul Hunedoara.

La grupele de copii născuți 2006 au participat zece echipe, iar la grupa 2007 s-au înscris 12 echipe. Locația turneului 2006 si 2007 a fost terenul Arsenal din Reșița.

La grupa 2006:

Locul I – CSM Școlar Reșița

Locul II –Pandurii Târgu- Jiu

Locul III – ACS Poli Timișoara.

La Grupa 2007 s-a impus ACS Poli Timișoara, locul 2 a fost ocupat de către AS Mundo Club Reșița, iar locul 3 a revenit echipei CS Sorii Lupeni.

Grupele de juniori născuți 2008 și 2009 s-au întrecut la terenul sintetic de la Râul Alb.

La grupa juniorilor 2008:

Locul I -CSM Școlar Reșița

Locul II – AS Mundo Club

Locul III – ATM Timișoara.

La grupa de copii 2009:

Locul I -AS Mundo Club Resita

Locul II- Viitorul Arad

Locul III – CSM Școlar Reșița.

Florin Știube

Cele mai citite

Related Articles