Ziua Mondială a Populaţiei Pământului va fi marcată astăzi

Astăzi este Ziua mondială a populaţiei.

Ea a fost marcată pentru prima dată în 1989, la recomandarea Consiliului Director al Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare. Data de 11 iulie a fost aleasă ca urmare a atingerii cifrei de cinci miliarde a populaţiei globale, în această zi a anului 1987.

Organizaţia Naţiunilor Unite estimează o creştere a populaţiei de până la 10 miliarde în 2050, cu o sporire anuală de 1,1%. Ritmul creşterii este ridicat în primul rând în Africa, Asia şi America Latină, în timp ce populaţiile sunt stabile şi în descreştere în Europa.

În ceea ce priveşte ţara noastră, preşedintele Institutului Naţional de Statistică Tudorel Andrei, declara anul trecut că populaţia României va scădea în continuare şi va ajunge, potrivit unor scenarii, la 14-15 milioane în următorii 30-40 de ani. Conform datelor primite de la Direcţia judeţeană de Statistică, şi în Caraş-Severin se înregistrează acelaşi trend. De exemplu, populaţia după domiciliu, la 1 iulie , în 2016 faţă de 1992 a scăzut cu 12,5% , iar faţă de 2010 – cu 4,8. Anual, judeţul pierde din diverse cauze 0,5 până la 0,9% din numărul total – ne-a transmis directorul adjunct al Direcţiei de statistică din Caraş-Severin, Eva Ţoiu.

Conform tradiţiei, în fiecare an, această zi are o temă, iar cea din 2017 este: Planificarea familială – Întăreşte populaţia şi dezvoltă naţiunile, conform site-ului ONU.

Daniela Tudor

Cele mai citite

Related Articles