[UPDATE][AUDIO] Ziua Naţională a Culturii Române, marcată festiv în Caraş-Severin

ziua_culturii_nationale1

Joi, 16 ianuarie 0ra 18.00

Manifestările legate de Ziua Culturii Naţionale, aflate la a IV- a ediţie, desfăşurate în perioada 15-16 ianuarie în parohia Câlnic din protopopiatul Reşiţa, au vizat activităţi omagiale prilejuite de aniversarea a 164 de ani de la naşterea poetului naţional, Mihai Eminescu. Acestea au avut loc la şcoala din cartierul reşiţean Câlnic şi au inclus o prezentare a personalităţii poetului şi a importanţei acestuia pentru cultura română şi cea universală, realizată de pr. paroh Valentin Popovici şi prof. Ileana Pârvu. Elevii au recitat versuri din opera lui Mihai Eminescu, au pus în scenă fragmente din creaţia poetului şi au împărtăşit gânduri. Despre eveniment pr. Valentin Popovici, a precizat: „Mihai Eminescu reprezintă un model de urmat în măsurarea bogăţiei spiritualităţii româneşti. Este simbolul unităţii neamului şi al valorilor româneşti. Eminescu rămâne în continuare nu doar actual, ci mai important ca oricând. Cultul eminescian, mereu în creştere, este acea vie dovadă a aprecierii literaturii noastre pe plan naţional şi universal”.

***

Miercuri, 15 ianuarie ora 18.00

Ziua Naţională a Culturii Române a fost marcată astăzi în Caraş-Severin printr-o serie de evenimente. De la ora 12.00, în Parcul Central din Oraviţa a fost oficiat un Te Deum la monumentul poetului Mihai Eminescu. În cadrul acţiunii, elevii de la unităţile de învăţământ din Oraviţa au susţinut un recital de poezie, urmat, la Casa de Cultură din oraş, de un amplu program cultural susţinut de oameni de cultură din Timiş şi Caraş-Severin.

Alexandra Gorghiu detaliază:

Două manifestări culturale au fost derulate astăzi cu ocazia Zilei Culturii Naționale şi la Caransebeș, organizate de principalele instituții de cultură din municipiul de pe Timiș și Sebeș. Muzeul din localitate a găzduit un concurs literar dedicat poetului naţional Mihai Eminescu la care au luat parte elevi ai Liceului “Traian Doda”, dar și de la Şcoala Generală „Trandafir Cocârlă” din Turnu Ruieni și Şcoala Generală Slatina – Timiş. Elevii au asistat la final la lansarea lucrării „Gheorghe Bona – Viaţa şi activitatea”, semnată de col. (r.) Liviu Groza. Cartea aduce noi perspective în ceea ce privește punerea în valoare a tradițiilor Banatului de Munte a menționat directorul muzeului Adrian Ardeț. Este al 54-lea volum tipărit de col  Liviu Groza, prin care reușește să scoată la lumină viața unui om ce a făcut liantul între intelectualitatea din Caransebeș și oamenii de rând.

În paralel, în sala de spectacole a Casei de Cultură, elevii Liceului Pedagogic au dedicat Ziua Culturii Naționale unui alt scriitor decât lui Eminescu. Organizatorul acțiunii, profesorul Iordache Pătrășcanu, ne-a declarat că George Coșbuc se adresează tinerilor, având o paletă foarte nuanțată privind sentimentul iubirii.

Cornelia Vlaicu a fost prezentă la cele două evenimente:

Ora 10.00

Data de 15 ianuarie are pentru toţi românii o dublă semnificaţie: Ziua Naţională a Culturii Române şi ziua de naştere a poetului neamului, Mihai Eminescu. Lumea culturală şi cea academică vor participa la o serie de evenimente organizate, cu acest prilej, de Direcţia pentru Cultură Caraş-Severin şi instituţiile bibliotecilor cărăşene la Bocşa, Caransebeş, Oraviţa şi Reşiţa.

***

Mihai Eminescu născut la Botoşani pe 15 ianuarie 1850 a fost poet, prozator şi jurnalist român, socotit de cititorii români şi de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română. Astăzi se împlinesc 164 de ani de la naşterea acestuia, motiv pentru care reporterul Radio România Reşiţa Hardy Cvoica, s-a gândit să cutreiere oraşul şi să afle ce-şi mai amintesc reşiţenii despre semnificaţia datei de 15 ianuarie:

… cert este că reşiţenii nu mai citesc poezie, îşi aduc aminte vag  de cele învăţate cu ani în urmă la orele de literatură din clasele gimnaziale, iar generaţia facebook s-a mulţumit să de-a astăzi doar un simplu like, regretatului poet, pe contul său de socializare unde acesta are înregistraţi peste 126.000 de fani.

***

Oraviţa:

afis - Ziua Nationala a Culturii

Directorul Direcţiei pentru Cultură Caraş-Severin, dr. Liubiţa Raichici.

***

Reşiţa:

Centrul de Carte „Banatica” al Bibliotecii Județene „Paul Iorgovici” Reșița va găzdui miercuri, 15 ianuarie, de la ora 18.00 manifestarea  intitulată „MIHAI EMINESCU – omul deplin al culturii române”, care va marca cei 164 de ani de la nașterea poetului român.

Cu această ocazie, se va desfășura un colocviu dedicat personalității poetului național, cu participarea oamenilor de cultură: Ion Bujor, Gheorghe Jurma, dr. Vasile Petrica, Constantin Rupa, Nicolae Sârbu, Erwin Josef Țigla și Gheorghe Zincescu.

Biblioteca Județeană „Paul Iorgovici” Reșița va lansa lucrarea ,,Autori și titluri în cuprinsurile antologiilor referențiale despre viața și opera poetului național Mihai Eminescu, o bibliografie dezvoltată din lucrări aflate în patrimoniul Bibliotecii Județene și va vernisa expoziția “Manuscrisele Eminescu”, ediția facsimilată a Academiei Române. Fiecare volum este însoțit de un DVD ce cuprinde varianta electronică a facsimilelor. Această colecție de manuscrise, de mare valoare, va putea fi consultată de către public la Sala de lectură a bibliotecii.

Evenimentul se va încheia cu un moment muzical susținut de formația “Trio Cameral” din municipiul de pe Bârzava.

În toate secțiile și filialele Bibliotecii Județene „Paul Iorgovici” se vor organiza expoziții de carte și acțiuni dedicate poetului nepereche, Mihai Eminescu, în parteneriat cu Școlile cu clasele I-VIII, Nr. 2 și Nr.7 din Reșița, Liceul Teoretic „Diaconovici – Tietz” și Liceul Teologic Baptist din urbe.

directorul Bibliotecii judeţene “Paul Iorgovici”, prof. Clara Maria Constantin:

***

Caransebeş:

Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă cu sprijinul Consiliului Judeţean Caraş-Severin, în colaborare cu Primăria Municipiului Caransebeş şi Liceul Teoretic „Traian Doda” Caransebeş organizează Ziua Naţională a Culturii Române, miercuri, 15 ianuarie, în Aula Musei Caransebesiensis.

De la ora 12.00 are loc un concurs literar dedicat poetului naţional Mihai Eminescu, concurs la care participă elevii de la Liceul Teoretic „Traian Doda” Caransebeş, de la Şcolile Generale „Trandafir Cocârlă” Turnu Ruieni şi Slatina – Timiş, iar de la ora 13.00 lansarea de carte „Gheorghe Bona – Viaţa şi activitatea”, semnată de col. (r.) Liviu Groza. Prezentarea lucrării va fi realizată de dr. Adrian Ardeţ.

Evenimentul se află la cea de-a treia ediţie, acordându-se o deosebită apreciere culturii române şi operei marelui poet român Mihai Eminescu, locului și rolului său în contextul patrimoniului cultural și de cunoaștere a umanității.

***

Bocşa:

Ziua Culturii Române va fi marcată şi la Bocşa prin două evenimente organizate de Casa de Cultură şi de Biblioteca orăşenească “Tata Oancea”. Miercuri, 15 ianuarie, la Liceul Teoretic din localitate se va desfăşura o lecţie deschisă denumită “Eminescu Altfel”, prezentată de publicistul Tiberiu Popovici. Acesta va vorbi despre materiale inedite semnate de Mihai Eminescu şi va arăta elevilor o colecţie de carte, ediţii vechi ale volumelor în care a apărut opera marelui poet român. Evenimentul, coordonat de Casa de Cultură din Bocşa, este programat să înceapă la ora 10.00.

Seria de acţiuni dedicate lui Eminescu va continua vineri, 17 ianuarie, când în sala Biblionet a Bibliotecii publice din Bocşa va avea loc prezentarea Colecţiei “Eminescu” a unei edituri din municipiul Reşiţa, urmată de simpozionul “Latura spirituală a creaţiei eminesciene”, prezentat de prof. Stela Boulescu de la Liceul “Tata Oancea” Bocşa şi de preotul Doru Melinescu de la Parohia Ortodoxă Română Bocşa Vasiova. Elevii de la Liceul Teoretic vor adăuga un plus de căldură evenimentului printr-un recital de poezie religioasă din creaţia eminesciană. Acţiunea se va încheia cu proiecţia filmului omagial ” Eminescu – suflet de crin”.

***

Anina:

În ajunul serbărilor dedicate poetului neamului, Mihai Eminescu, marţi, 14 ianuarie, de la ora 15.00, la cei 164 de ani de la naştere şi în acelaşi timp Zilei Culturii Române, la Centrul de afaceri din Anina, Casa de Cultură şi Cenaclul literar „Virgil Birou” din localitate au organizat, în parteneriat, simpozionul cu tema „Eminescu iar şi iar”. Manifestarea a presupus prezentarea unei colecţii de insigne şi a unui amplu program literar.

***

Băile Herculane:

În staţiunea Băile Herculane s-a desfăşurat marţi, 14 ianuarie Festivalul internaţional de poezie “Mihai Eminescu”, manifestare tradiţională care a ajuns în acest an la cea de-a 23-a ediţie. Manifestările au început ieri (13 ianuarie) în municipiul Drobeta Turnu Severin şi comuna Cerneţi, iar astăzi 23 de scriitori din întreaga ţară s-au întâlnit pe Valea Cernei pentru a-l omagia pe Mihai Eminescu la 164 de ani de la naştere. În acest cadru festiv, au fost decernate Premiile Eminescu scriitorilor Paul Aretzu, Vasile Morar, Maria Nenadici şi Constantin Pădurean, precum şi sculptorului Nicolae Trăilescu. Paul Sever Smadu, corespondentul Radio România Reşiţa, de pe Valea Cernei, a fost prezent la acest eveniment şi a consemnat opiniile câtorva dintre participanţi:

Manifestările din staţiunea Băile Herculane s-au încheiat cu ceremonialul depunerii unei jerbe de flori la bustul poetului, amplasat în Centrul istoric al staţiunii, după care participanţii la festival s-au deplasat la Mănăstirea “Sfânta Ana” de la Orşova, unde au continuat manifestările dedicate poetului Mihai Eminescu.

De același autor

Related Articles