[AUDIO] Producătorii cărăşeni în capitala Germaniei

IMG_8782Expoziţia internaţională “Săptămâna Verde” se desfăşoară pentru a 79-a oară în Berlin, în perioada 17 – 26 ianuarie, a precizat dr. ing. Liviu Munteanu, consilier superior pe probleme agricole în cadrul Consiliului Judeţean Caraş-Severin. La unul dintre cele mai importante evenimente ale industriei alimentare, agricole şi horticole din Europa, producătorii agricoli şi crescătorii de albine şi animale cărăşeni vor fi prezenţi, anul acesta, pentru a treia oară consecutiv.

Pavilionul României la această expoziţie are o suprafaţă de 2.000 de metri pătraţi, cărăşenii urmând să prezinte, în principal, preparate tradiţionale şi din carne, produse lactate şi apicole, vin, ţuică şi pălincă. Potrivit dr. ing. Liviu Munteanu, aşezarea standurilor crează un adevărat mozaic cultural, astfel standul expozanţilor români se învecinează cu Argentina, Brazilia, Portugalia, Uzbekistan şi cu Ungaria, dar cea mai deosebită este prezenţa Mongoliei al cărei stand se află faţă în faţă cu standul României.

La “Săptămâna Verde” de la Berlin, judeţul Caraş-Severin este reprezentat de membrii Cooperativei Apicole „Prisăcarii Hercules” din Mehadia, dar şi de cei ai unei societăţi comerciale din oraşul Bocşa, producătoare de ciuperci, precum şi producători din zona Tirol, specializaţi în produse şi preparate din carne de porc, din rasa Mangaliţa.

Pe lângă posibilitatea de a-şi vinde produsele, firmele şi asociaţiile de producători cărăşeni vor avea şansa de a încheia contracte cu diferite societăţi interesate să comercializeze marfă de provenienţă românească, au spus organizatorii.

Dr. ing. Liviu Munteanu, consilier superior pe probleme de agricultură din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Judeţean Caraş-Severin:

Cele mai citite

Related Articles