2.7 C
Reșița
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăInternațional

Internațional

Angela Merkel, în vizită la Budapesta

Cancelarul german, Angela Merkel, va merge, astăzi, la Budapesta, pentru a discuta cu premierul ungar, Viktor Orbán, în contextul în care acesta încearcă să rămână în relaţii bune şi cu Moscova. Pe agenda discuţiilor, sunt chestiuni bilaterale, politicile Uniunii Europene, precum şi situaţia din Ucraina. Ministrul ungar de extrene, Péter Szijjártó,...

Italia are un nou preşedinte

Sergio Mattarella este noul presedinte al Italiei, pentru un mandat de sapte ani, dupa ce a fost ales la cea de-a cincea runda de vot de catre asa-numiti "mari electori" - senatori, deputati si reprezentanţi ai regiunilor italiene. Fiu al unui lider istoric al creştin-democraţilor şi frate al unui...

100 de teroriști anihilați și 15 blindate distruse…

În luptele din apropierea oraşului ucrainean Debalţve, regiunea Doneţk, armata ucraineană a anihilat 100 de terorişti şi a distrus 15 vehicule blindate şi tancuri aparţinând rebelilor – a anunţat, vineri dimineaţă, şeful grupului “Rezistenţa Informaţională”, Dmitro Timciuk. “În Alcevsk au fost aduse deja noi arme pentru aprovizionarea unităţilor din...

Peste 8000 de persoane moarte din cauza virusului Ebola

Cercetătorii care monitorizează epidemia de Ebola din Guineea susţin că virusul a suferit mutaţii faţă de starea sa iniţială, descoperită la primele cazuri identificate în luna martie a anului trecut. Oamenii de ştiinţă de la Institutul Pasteur din capitala Franţei au analizat sute de mostre de sânge pentru a...

Cabinetul de la Atena va avea doar 10 miniştri

Noul premier grec, Alexis Tsipras, îşi va prezenta, astăzi, guvernul. Cabinetul va avea doar 10 miniştri, afirmă surse din cadrul partidului Syriza citate de corespondentul RRA. Syriza, partid descris de AFP ca aparţinând stângii radicale, a câştigat alegerile parlamentare de acum două zile cu un program anti-austeritate şi a...

Militanții Boko Haram fac din nou zeci de victime!

Luptători islamişti aparţinând grupării nigeriene Boko Haram au atacat oraşul nord-estic Maiduguri, important din punct de vedere strategic. Potrivit unor informaţii, zeci de persoane au fost ucise. Anterior, în cursul zilei de duminică, ei au capturat oraşul Monguno, situat în nord-estul ţării. Între timp, secretarul de stat american John...

Partidul de stânga, Syriza, a câştigat alegerile în Grecia

Syriza, partid de stânga, antiausteritate, a câştigat alegerile generale din Grecia. Primul ministru, Antonis Samaras, i-a telefonat liderului Syriza, Alexis Tsipras, pentru a îl felicita. Deocamdată, este neclar dacă partidul Syriza va câştiga suficiente locuri în Parlament pentru a guverna singur ţara. Syriza a promis că va renegocia datoriile...

Români arestaţi în Italia sub acuzaţia de crimă

Trei tineri români, cu vârste cuprinse între 24 si 26 de ani, au fost arestaţi la Roma pentru uciderea unui medic şi politician italian în vârsta de 71 de ani, relatează duminică La Repubblica în ediţia sa online. Medicul, Lucio Giacomoni, a fost găsit mort în noaptea de vineri spre...

Alegerile anticipate de astăzi din Grecia sunt cele mai critice

Alegerile anticipate de astăzi în Grecia sunt cele mai critice şi importante şi se aşteaptă cu nerăbdare rezultatele lor. Urnele au fost deschise la orele 7 dimineaţa şi se vor închide la orele 19. Mai exact 9 808.760 cetăţenii sunt invitaţi să voteze în alegerile parlamentare de astăzi în Grecia. Potrivit...

Kosovo interzice cetăţenilor să plece la război!

Parlamentul din Kosovo a adoptaţ cu mare majoritate, o lege, ce interzice participarea cetatenilor în conflicte armate din strainatate, în încercarea de a combate recrutarea de tineri pentru a lupta în conflicte din Orientul Mijlociu, în special în Siria si Irak, alaturi de gruparea terorista Statul Islamic. Legea interzice în...

Româncă ucisă cu bestialitate în Austria

O tânără de 25 de ani din Moineşti, judeţul Bacău, a fost ucisă de fostul iubit în Austria. Victima lucra în Graz ca menajeră şi urma să se căsătorească săptămâna viitoare. Acest lucru nu a putut fi acceptat de fostul iubit de care se despărţise în urmă cu doi...

Interceptări telefonice suspecte la Atena

O examinare preliminară urgentă a fost cerută de către şeful de procurori din Atena, în urma unei publicaţii a ziarului grecesc "Ta Nea", susţinând că acest cotidian elen a depistat numeroase dispozitive "suspecte" instalate în apropierea sediului partidelor politice şi în alte repere ale capitalei care ar putea fi...

Algerianul “jihadist” arestat în Grecia va fi extrădat

Bărbatul algerian în vârstă de 33 ani arestat în Grecia sub acuzaţia de colaborare cu grupul jihadistilor a fost de acord să fie extradat autorităţilor belgiene şi nu a ridicat nicio obiecţie la procedura de extrădare. "Da" a răspuns bărbatul algerian în vârsta de 33 ani la cererea de extrădare...

“Franța este o țară teroristă! Francezii să plece din Indonezia!”

Peste 100 de islamiști radicali au prostestat în fata Ambasadei Franței din Jakarta. Aceștia au manifestat împotriva caricaturii cu Mahomed din revista Charlie Hebdo, iar unii au cerut expulzarea cetățenilor francezi din Indonezia, fiind țara cu cea mai mare populație musulmană din lume. Gruparea islamică radicală Hizbut Tahrir a lansat...

Ambasada României la Atena marchează 156 de ani de la Unirea Principatelor Române

Ambasada României la Atena împreună cu Asociaţia Femeilor Românce din Grecia organizează sâmbătă, 24 ianuarie 2015, orele 17.00, serbarea dedicată Unirii Principatelor Române.>Cu prilejul împlinirii a 156 de ani de la Unirea Principatelor Române, elevii din cadrul Asociaţiei Femeilor Românce din Grecia vor organiza un spectacol de teatru, poezie...

Jurnaliştii ruşi au fost ţinta unui atac armat

O echipă a postului rus de televiziune “Rossia 24″ a fost ţinta unui atac armat comis la Doneţk. Din fericire, nu s-au înregistrat victime. “Focurile au fost deschise în momentul în care echipa de filmare se afla în staţia de autobuz de pe Bulevardul Kiev din oraşul Doneţk. În...

Explozie suspectă în fața tribunalului!

13 persoane au fost rănite în urma unei explozii produse luni seară lângă o judecătorie din oraşul ucrainean Harkiv. Toate cele 13 victime ieşiseră de la şedinţa de judecată în cazul lui Mihail Sokolov, membru al mişcării Pravi Sektor, arestat în octombrie 2014. Acesta este acuzat de posesie ilegală...

Se cere o nouă anchetă privind închisorile CIA din țările europene!

Organizaţia pentru apărarea drepturilor omului, Amnesty International, cere guvernelor ţărilor europene care au participat la programul secret de detenţie al agenţiei americane de spionaj să acţioneze urgent pentru a-i aduce în faţa justiţiei pe cei responsabili, după raportul Senatului Statelor Unite despre operaţiunile în care CIA a folosit tortura....

Italia și-a ridicat nivelul de alertă

Italia şi-a ridicat nivelul de alertă. Nouă clandestini au fost expulzaţi, iar alţi 300 sunt ţinuţi sub strictă observaţie. Guvernul de la Roma va înfiinţa o procuratură antiterorism pe modelul procuraturii antimafia. Nu în ultimul rând, şeful diplomaţiei de la Roma propune înfiinţarea unei agenţii comune de securitate şi informaţii la...

Găsit mort după ce l-a acuzat pe președinte…

Un cunoscut procuror argentinian, Alberto Nisman, a fost găsit mort în apartamentul său din Buenos Aires în ziua în care urma să apară în faţa Congresului pentru audieri. Procurorul formulase acuzaţii la adresa preşedintelui Cristina Fernandez privind implicarea într-un complot pentru muşamalizarea celui mai grav atac terorist petrecut pe...