[FOTO-AUDIO] „In memoriam George Enescu” la cea de-a III-a ediţie a Festivalului Internaţional „Sabin Păuţa”

Sub semnul harului şi al binecuvântării din Săptămâna Luminată, ziua a doua a Festivalului Internaţional „Sabin Păuţa”, ce se desfăşoară în aceste zile la Reşiţa, i-a fost dedicată lui George Enescu, întrucât ziua de 5 mai este consemnată în istoria muzicii ca dată a morţii ilustrului compozitor român.

În noaptea de 4 spre 5 mai 1955, nu se ştie cu precizie ora, el avea să se stingă din viaţă la Paris, răspus de boală. Manifestările s-au derulat în viteză deoarece orele şi locaţiile au fost diferite. În cursul după-amiezii, la Biblioteca Germană „Alexander Tietz” a avut loc o întâlnire a maestrului Sabin Păuţa cu elevi ai Liceului de Arte care îi poartă numele, dar şi de la Şcoala Populară de Arte şi Meserii „Ion Românu”. S-a cântat şi s-a povestit, au cântat şi elevii, a cântat şi maestrul, căruia preşedintele Forumului German, Erwin Iosef Ţigla, i-a acordat o „Diplomă de prieten al comunităţii germane din Caraş-Severin”.

De asemenea, prof.Aniţa Strâmbu, directorul Liceului de Arte a făcut o scurtă prezentare a biografiei compozitorului, ilustrată printr-o expoziţie de afişe şi documente care l-au consacrat şi l-au impus în lumea muzicală şi artistică, Domnia Sa numărându-se între cei „2000 de americani notabili”, ce se reeditează constant o dată la 5 ani. Ea a vorbit despre implicarea maestrului în activităţile artistice ale liceului:

Spre seară, festivalul s-a mutat la Biserica Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel unde, după un Te Deum a avut loc un recital cameral dedicat lui George Enescu, cadrat de o altă expoziţe documentară despre viaţa şi opera compozitorului omagiat, cu exponate puse la dispoziţie de Muzeul Naţional „George Enescu” din Bucureşti. Şi-au dat concursul doi tineri muzicieni, studenţi în anul I la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti: pianista Măriuca Bianca Popa, laureată cu Premiul I la ediţiile anterioare din 2014 şi 2015 la secţiunile pian solo şi pian la patru mâini, onorată să revină la festival:

şi violonistul Andrei Mihail Radu, care se află pentru prima dată la Reşiţa, la acest festival, emoţionat să-l întâlnească pe ilustrul compozitor Sabin Păuţa:

Cei doi tineri artişti au cântat lucrări de Mozart, Prokofiev, Mihail Jora, George Enescu şi Antonio Bazzini.

Mâine, în Aula Magna a Universităţii „Eftimie Murgu” va avea loc de la ora 11,00 un concert coral „Sabin Păuţa şi copiii” şi va fi deschisă competiţia muzicală care a adunat la start 20 de concurenţi din întreaga ţară, în premieră fiind inclusă şi secţiunea de compoziţie. (Alexandra Gorghiu)

De același autor

Related Articles