[FOTO] Misiune îndeplinită! Cărţile donate de bănăţeni au ajuns la fraţii din Serbia

197

Cele câteva mii de cărţi scrise în limba română, donate de bănăţeni pentru fraţii lor din Banatul Sârbesc, au ajuns aseară târziu în Mmaramorak!

O echipă de la Radio Reşiţa a transportat ieri peste 4 mii de volume, donate în cadrul campaniei „Ajută-i şi pe alţii să citească în limba ta! În limba română!”. Demersul nu a fost unul uşor din cauza formalităţilor vamale din ţara vecină. Deşi a fost vorba de o donaţie, fără valoare financiară, transportul a fost blocat mai bine de 6 ore în Vama din Vârşeţ pentru ca volumele să fie evaluate şi pentru a se putea percepe taxă vamală. În cele din urmă, s-a dat undă verde şi cărţile au ajuns în posesia reprezentanţilor Bisericii Ortodoxe Române din Mmaramorak, cei care vor pune bazele primei biblioteci româneşti din localitate.

În zonă trăiesc 3 mii de români, dar care nu au acces la educaţie şi lectură în limba română, după cum spune Victor Simu, reprezentantul comunităţii româneşti:

Sâmbătă, la Mmaramorak se va coagula întreaga comunitate românească din zonă, mai spune Victor Simu. De la ora 10.00 va avea loc o ceremonie religioasă, urmată de inaugurarea bibliotecii, realizată cu sprijinul Radio Reşiţa. Vor fi expoziţii de sculptură şi pictură naivă, lansări de carte şi momente artistice în grai bănăţean.

(Sebastian Dragomir)