Reşiţeanul transbalcanic: 3.000 de kilometri pe bicicletă prin 7 ţări europene

Este bine cunoscut faptul că mersul pe sau cu bicicleta este o bună activitate fizică pentru a te menține în formă. Ciclismul este o modalitate deosebită de a redescoperi regiunea în care locuiești, de a călători și de a te bucura de peisaje pe care nu le-ai putea vedea în amănunt cu un alt mijloc de transport.

Doru Sîrbu din Reşiţa este unul dintre acei pasionați de ciclism, care îşi ia bicicleta şi pedalează pentru a descoperi frumuseţile naturii şi nu numai din jurul casei, de pe suprafaţa oraşului în care locuieşte, a judeţului, a ţării şi a lumii. El povestește că “dacă îți place să practici un sport, vârsta nu contează“, iar la cei 58 de ani ai săi demonstrează acest lucru.

Aflaţi aici povestea unei expediții cicloturistice de două săptămâni prin: Bulgaria, Grecia, Macedonia de Nord, Kosovo, Muntenegru, Bosnia-Herțegovina şi Serbia în cadrul unui proiect transbalcanic personal.

Cele văzute de-a lungul celor aproape 3.000 de kilometri, parcurşi pe două roţi, din inima Banatului montan şi până la granițele Greciei și Albaniei le puteţi afla, aici, de la temerarul reşiţean:

Povestea integrală a reşiţeanului pasionat de ciclismul de tură o puteţi afla sâmbătă, 5 august în emisiunea “Oameni şi Locuri” doar aici pe 105.6 FM, de la 15:15, dar şi joi, 10 august de la 21:15.

Sursa foto/ video: Doru Sîrbu

De același autor

Related Articles