Școala de vară este pentru toți. Relaxare și învățare pentru copiii cu diferite afecțiuni

214

La Timișoara se desfășoară în aceste zile Școala de vară pentru copiii cu diferite afecțiuni. Școala de vară este un proiect special conceput pentru copiii cu diferite tulburări de dezvoltare, în special din spectrul autist. 8 copii, cu vârsta cuprinsă între 6 și 13 ani, iau parte zilnic la activitățile incluse în programul școlii de vară.

Despre importanța în acest proiect președintele Asociația ”Învățăm prin Pictograme” Timișoara, Dana Horodețchi a afirmat că: ” acest proiect își propune ca toți beneficiarii să desfășoare o serie de activități recreative și educative, care să-i ajute să-și îmbunătățească abilitățile sociale, cognitive, de autonomie personală”.

Activitățile se desfășoară în fiecare zi, între orele 6 și 13, și sunt coordonate de un psiholog, doi psihopedagogi, precum și câteva voluntare, care ajută să se lucreze,cumva, unu la unu.

Unul din momentele frumoase de din cadrul Școlii de Vară a fost relaxarea vizionând povesti clasice, precum Pinochio.

Dana Horodețchi: dizabilitatea nu-și ia vacanță

”Acest program reprezintă și un respiro pentru părinții copiilor implicați, pentru că timp de 4 ore ei pot să se detașeze de ceea ce înseamnă de asistența copilului cu o anumită dizabilitate. Și eu am propriul copil diagnosticat cu autism și știu cât de important este să fie stimulat continuu, pentru că din păcate, dizabilitatea nu-și ia vacanță, nu intră în concediu și în permanență trebuie să fim activi, să-i ținem ocupați cu diferite activități, dar și relaxați pentru a le oferi acea stare de bine pe parcursul vacanței ”, a mai spus Dana Horodețchi.

Școala de vară pentru copiii cu deficiențe se va încheia în data de 18 august.

Cristina Corocan

sursa foto: Asociația Învatam prin pictograme